ICCJ. Decizia nr. 44/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 44/2009
Dosar nr. 22021/3/2007
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că:
Prin sentinţa comercială nr. 12586 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comerciala, s-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SA, şi a fost obligata pârâta SC I. SA, să-i permită accesul, în incinta spaţiului comercial, în vederea efectuării măsurătorilor cadastrale şi la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 221,5 lei.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către pârâtă a fost respins ca nefondat deoarece obiectul contractului nu includea şi cota indiviza asupra terenului, aferent spaţiului comercial, întrucât, reclamanta SC F. SA, nu obţinuse, certificat de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenului respectiv.
Contractul de leasing imobiliar, s-a încheiat în baza prevederilor OUG nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 şi a normelor de aplicare a acestora, privind privatizarea societăţilor comerciale, respectiv – HG nr. 450/1999.
Reclamanta, încadrându-se în aceste prevederi legale, în calitatea sa de proprietar, asupra spaţiului comercial în litigiu, şi administrator al terenului aferent acestuia, a procedat la parcurgerea paşilor premergători, în vederea obţinerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenului cota indiviza, aferent spaţiului comercial, care a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. xxxx/1999, însă, a întâmpinat piedici, nejustificate, din partea pârâtei, motivat de faptul că, aceasta pretinde un drept de proprietate, atât asupra spaţiului comercial, cat şi asupra cotei de teren indivize, aferentă acestuia, deşi, nu deţine, nici un titlu de proprietate, in acest sens. În aceste condiţii, deşi, reclamanta este în drept, sa întreprindă toate demersurile necesare, pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, şi asupra terenului în litigiu, este obstrucţionată de pârâtă, şi obligată să nu poată respecta, nici, dispoziţiile articolului 4.13 din HG nr. 450/1999, care prevăd că: "terenul aferent unui activ, a cărui situaţie juridica se clarifică, după data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 10 şi 9 C. pr. civ. învederând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) ale Legii nr. 99/1999.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Deşi nu este formulată ca un motiv de recurs propriu zis, o primă critică a recurentei, vizează faptul că, deşi în fata instanţei de fond a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC F. SA, aceasta excepţie, care a fost unita cu fondul sub pretextul că fusese deja respinsă de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, cu toate că instanţa trebuia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia.
În realitate, după lecturarea sentinţei criticate se poate observa că, la termenul din 02 noiembrie 2007, după administrarea probelor de către ambele părţi, recurenta a invocat din nou excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei, părţile au pus concluziile asupra acestei excepţii, moment în care, instanţa a dispus unirea acesteia cu fondul şi a acordat acestora cuvântul pe fond.
Ulterior, prin sentinţă, Tribunalul Bucureşti, s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei invocate respingând-o după ce a analizat probele administrate în dosarul Judecătoriei anterior declinării competentei. Deci, faptul că instanţa de fond a unit excepţia invocată de recurentă cu fondul, se circumscrie prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, anterior invocării ei de către recurenta, părţile administraseră toate probele în cauză iar pentru a se putea pronunţa asupra ei, instanţa a trebuit sa analizeze aceste probe.
În concluzie, afirmaţiile recurentei în sensul că unirea cu fondul a excepţiei a fost făcută de către instanţă sub pretextul ca aceasta a fost deja respinsa de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de către SC I. SRL - "instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare invocat de pârâtă", motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., acesta nici măcar nu poate fi pus în discuţia părţilor şi analizat de către instanţă întrucât aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin efectul Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs - "Hotărârea pronunţată a fost data cu aplicarea greşita a legii" (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) - recurenta critica faptul încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 99/1999 prin care s-a modificat şi completat OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale care, la art. 321 alin. (3) arată: „După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparţinând domeniului public al statului ori al unităţilor administrativ - teritoriale, după caz, rămân în folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competenta, pentru perioada maxima prevăzuta de lege."
Recurenta concluzionează că intimata nu poate efectua măsurători cadastrale pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren pe care îl are în folosinţa, neavând nici un drept real asupra acestuia.
Dar, contrar celor afirmate de recurenta, instanţa nu a făcut decât să aplice prevederile legale, dându-le o interpretare corectă, completă, şi nu trunchiată, aşa cum face recurenta.
Astfel, prin Decizia nr. 215 din 14 mai 2008, s-a a reţinut în mod corect ca, potrivit dispoziţiilor HG nr. 834/1991, intimata putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniu, obţinând în acest sens un certificat de atestare a dreptului de proprietate.
La momentul privatizării S.C. F. SA, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 11 mai 2000, la art. 7.6., s-a prevăzut că, având în vedere inexistenta certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de aproximativ 100.000 mp existent în patrimoniul societăţii intimate, să se procedeze la obţinerea acestuia şi sa se aplice prevederile Legii nr. 99/1999 şi HG nr. 450/1999.
Astfel, printre altele, Legea nr. 99/1999 a modificat OUG nr. 88/1997 (act normativ în temeiul căruia recurenta a încheiat contractul de leasing imobiliar cu intimata) iar prin prevederile art. 322 s-a statuat:
,,(1) Capitalul social al societăţilor comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menţionate în certificat.
(2) Administratorii sunt obligaţi să înregistreze majorarea capitalului social la registrul comerţului in termen de 60 de zile de la data emiterii certificatului, societatea comerciala fiind scutita de plata taxelor şi a oricăror alte obligaţii legate de aceasta operaţiune.
(3) În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau daca certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natura al statului sau al unei unităţi administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căruia se vor emite acţiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituţiei publice implicate (…)."
Potrivit art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, obligaţia majorării capitalului social al societăţii cu valoarea terenurilor pentru care s-a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării, subzista şi în prezent.
Mai mult, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 4.16 din H. G. nr. 450/1999 raportat la art. 4.13 din acelaşi act normativ "terenul aferent unui activ, a cărui situaţie juridica se clarifică după data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere, avându-se în vedere valoarea de circulaţie a terenului(...)."
Deci, calitatea procesuală activa a intimatei este dată tocmai de aceste texte legale corect reţinute şi interpretate de instanţele judecătoreşti care s-au pronunţat în cauză.
Obligaţiile care incumbă intimatei, respectiv de a obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile cota-indiviza aferente spatiilor comerciale care sunt sau au fost în proprietatea acesteia, îşi au izvorul în prevederile legale speciale ce reglementează situaţia în speţă.
Recurenta solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "să admită recursul şi sa caseze Decizia comerciala nr. 215 din 14 mai 2008", urmând ca pe fond "sa respingă acţiunea ca fiind introdusa de către a persoana lipsita de calitate procesuala activă".
Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. "Modificarea hotărârii atacate se pronunţă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, iar casarea, pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 şi 5, precum şi in toate cazurile în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi."
Mai mult, potrivit art. 313 C. proc civ. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casata ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsa de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii." Art. 314 C. proc. civ. prevede că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fast deplin stabilite."
În raport de toate cele arătate mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţiaa VI a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 47/2009. Comercial → |
|---|
