ICCJ. Decizia nr. 490/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 490/2009
Dosar nr. 6469/271/200.
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 62 din 6 februarie 2008, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei interesului, ridicată de pârâtă.
A admis acţiunea comercială introdusă de reclamantul B.Z. cu domiciliul ales în Oradea, judeţul Bihor în contradictoriu cu pârâta SC H.S.C. SRL cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, constatând că pârâta nu este îndreptăţită să perceapă comisionul stabilit prin convenţia nr. 1933 din 9 octombrie 2003, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, între părţile în litigiu a intervenit convenţia nr. 1933 din 9 octombrie 2003, prin care pârâta, în calitate de intermediar, se obliga să prezinte reclamantului, în calitate de cumpărător, un apartament din 3 - 4 camere care să se încadreze în preţul de 25.000 Euro.
Pentru serviciul de intermediere, cumpărătorul se obliga să achite pârâtei comisionul de 3 % din preţul vânzării.
Privind excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, ridicată de pârâtă, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Interesul în promovarea unei acţiuni constă în folosul practic urmărit de reclamant, care trebuie să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct. S-a apreciat că, reclamantul justifică un interes în cauză, care întruneşte toate condiţiile legale, scopul practic urmărit de reclamant fiind acela de a se stabili că pârâta nu este îndreptăţită la încasarea comisionului de 3 % din preţul vânzării, deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, în caz contrar, dacă nu ar fi recurs la acţiune, s-ar fi expus unui prejudiciu decurgând din punerea în executare a Ordonanţei nr. 6483/2005 pronunţată de Judecătoria Oradea.
Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei interesului, ridicată de către pârâtă.
Sub aspectul fondului cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 160 C. proc. civ., în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa nu ca dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Cu cei doi martori audiaţi în cauză la Judecătoria Oradea, reclamantul a înţeles să dovedească împrejurări de fapt, respectiv modul în care pârâta a înţeles să-şi execute obligaţiile contractuale, care pot fi probate prin orice mijloc de probă, nefiind incidente dispoziţiile art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ. Drept urmare, depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză, rămân câştigate judecăţii, potrivit textului legal susmenţionat.
Martorul P.D., care este coleg de serviciu cu reclamantul şi vecin cu vânzătorul imobilului, a declarat că el l-a condus pe reclamant la acest apartament, ocazie cu care reclamantul şi vânzătorul s-au cunoscut.
Martorul T.L., vânzătorul apartamentului confirmă faptul că reclamantul i-a fost prezentat de către martorul P.D., vecinul său şi că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut fără serviciile de intermediere a societăţii pârâte.
Instanţa a reţinut că reclamantul, cu martorii audiaţi în cauză, a făcut dovada susţinerilor sale din acţiune, şi anume, că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, nefiind îndreptăţită să perceapă comisionul stabilit prin contract.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., a fost admisă ca întemeiată acţiunea reclamantului, fără cheltuieli de judecată, reprezentanta reclamantului învederând instanţei că nu mai înţelege să le solicite.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţa a declarat apel, în termen şi legal timbrat apelanta SC H.C.S. SRL Oradea, solicitând instanţei admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii ca inadmisibile a acţiunii reclamantului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 48 din 29 aprilie 2008, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii formulate de reclamantul B.Z. , având ca obiect acţiune în constatare, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că ordonanţa în somaţie de plată nr. 6483/2005 a Judecătoriei Oradea nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor dintre părţi, examinat în prezenta cauză, că reclamantul are interes în promovarea prezentei acţiuni dar că prin această acţiune a solicitat instanţei să constate o stare de fapt, respectiv faptul că vânzarea - cumpărarea apartamentului pe care l-a achiziţionat nu a fost intermediat de pârâtă şi că nu are niciun fel de obligaţie de plată faţă de aceasta şi nu constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, cum cer prevederile art. 111 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul B.Z. solicitând admiterea acestui recurs şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat.
În motivarea, succintă, a recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., reclamantul apreciază că instanţa de apel a dat o greşită interpretare obiectului acţiunii şi a aplicat greşit prevederile art. 111 C. proc. civ. întrucât el a solicitat constatarea inexistenţei dreptului la comision iar nu constatarea unei stări de fapt. El nu putea formula, ca debitor, o acţiune în realizare iar dreptul la apărări de fond în judecarea somaţiei de plată ia fost îngrădit de art. 10 alin. (2) al OG nr. 5/2001, proces în care s-a discutat fondul raporturilor dintre părţi.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
În soluţionarea apelului pârâtei instanţa de apel a interpretat corect actul dedus judecăţii, respectiv acţiunea reclamantului ca fiind o acţiune în constatarea unei situaţii de fapt şi, drept urmare, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, mai exact a art. 111 C. proc. civ.
Motivarea primei instanţe a soluţiei de admitere a acţiunii reclamantului vizează exclusiv starea de fapt stabilită, cu martori, iar din practicaua ordonanţei de somaţie de plată (fila 12 fond) rezultă că reclamantul B.Z. (pârât în somaţia de plată) nu a invocat neexecutarea contractului de către pârâtă ci doar faptul că respectiva „creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă, nefiind stabilit preţul imobilului". De altfel B.Z., în procedura somaţiei de plată, deşi nu putea administra probe cu martori, se putea apăra opunând reclamantei din somaţia de plată neexecutarea contractului de către aceasta, aspect pe care nu l-a invocat.
În acest sens corect a reţinut instanţa de apel că reclamantul B.Z., prin acţiunea formulată, urmăreşte lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătoreşti irevocabilă pronunţată împotriva sa, cerând constatarea unei stări de fapt privitoare la executarea ori neexecutarea unei obligaţii contractuale. Ca atare, apreciind corect că nu se află în ipotezele prevăzute de art. 111 C. proc. civ., instanţa de apel, în mod legal, a admis apelul pârâtei şi a respins acţiunea în constatare a reclamantului.
Faţă de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.Z. împotriva deciziei nr. 48/C/2008 – A din 29 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte SC H.C.S. SRL Oradea suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 488/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 497/2009. Comercial → |
|---|
