ICCJ. Decizia nr. 494/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 494/2009
 Dosar nr. 2917/108/200.
Şedinţa publică de la 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2418/2007 pronunţată în dosarul nr. 2917/108/2007, Tribunalul Arad a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul C.N. împotriva pârâtelor SC R.N. SRL, C.V., SC R. SRL şi T.R., pentru anularea Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 8 noiembrie 2006 şi a actelor emise în baza acesteia şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei SC R. SRL 5000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin acţiunea introductivă, reclamantulC.N. i-a chemat în judecată pe pârâţii SC R.N. SRL Moneasa, C.V., SC R. SRL şi T.R., solicitând anularea Hotărârii nr. 1 din 8 noiembrie 2006, adoptat de asociatul unic al SC R.N. SRL, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente emise în baza acesteia, respectiv actele adiţionale din 9 noiembrie 2006 şi 5 ianuarie 2007, cu cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea A.G.A. atacată, nr. 1 din 8 noiembrie 2006, asociatul unic al SC R.N. SRL, C.V. a hotărât cooptarea ca asociaţi ai societăţii a pârâţilor T.R. şi SC R. SRL Oradea, şi majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 9.800 lei prin aport în numerar, subscris şi depus de către asociaţi după cum urmează: asociatul C.V. cu suma de 4.700 lei, asociatul cooptat SC R. SRL cu 3.100 lei şi asociatul cooptat T.R. cu suma de 2.000 lei.
În temeiul acestei majorări de capital s-a stabilit ca valoarea acesteia să fie de 10.000 lei şi să fie divizat în 1.000 părţi sociale cu valoare de 10 lei, iar structura participării la capitalul social a fost de 49 % pentru asociata C.V., de 31 % pentru asociata SC R. SRL şi de 20 % pentru asociata T.R.
Prin aceeaşi hotărâre A.G.A. s-a modificat şi completat obiectul de activitate al societăţii şi s-a numit încă un administrator şi reprezentant al acesteia în persoana doamnei R.L.G.
În temeiul aceleiaşi hotărâri A.G.A. s-a întocmit actul adiţional la actul constitutiv al societăţii, dispunându-se înscrierea sa la Registrul Comerţului. Ulterior acestui moment, respectiv la 5 ianuarie 2007, asociaţii societăţii SC R.N. SRL au hotărât cooptarea ca asociat în aceeaşi societate a reclamantului precum şi cesionarea în favoarea lui cu titlu gratuit, a unui număr de 290 părţi sociale de către asociata C.V., şi 10 părţi sociale de către asociatul SC R. SRL.
În urma acestor cesiuni de părţi sociale şi cooptării reclamantului în societate, structura participării la capitalul social al acesteia a fost de 30 % reclamantul, 20 % pârâta C.V., 30 % pârâta SC R. SRL şi 20 % pârâta T.R..
Prin aceeaşi Hotărâre nr. 1 din 5 ianuarie 2007, au fost revocate din funcţiile de administrator şi reprezentant al societăţii doamnele C.V. şi R.L.G., şi au fost numiţi în această funcţie reclamantul şi reprezentantul pârâtei SC R. SRL, T.I. Asociaţii au întocmit şi actul adiţional constitutiv al societăţii şi au solicitat înscrierea lor la Registrul Comerţului, astfel că în mod necontestat, la momentul sesizării instanţei, reclamantul avea calitatea de asociat al societăţii SC R.N. SRL. Faţă de această stare de fapt referitoare la hotărârile adoptate de societate, pentru transformarea acesteia din societate cu răspundere limitată şi asociat unic în societate cu mai mulţi asociaţi, inclusiv pentru mărirea capitalului social, anterior dobândirii de către reclamant a calităţii de asociat la aceeaşi societate, instanţa de fond a apreciat că acesta din urmă nu justifică vreun interes legitim, născut, actual, personal şi direct, în formularea şi susţinerea acţiunii, deoarece hotărârea atacată a fost dobândită de societate anterior ca el să aibă calitatea de asociat al societăţii, iar din probele administrate nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu al societăţii ca urmare a adoptării acestei hotărâri.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că în speţă, critica adusă de reclamant hotărârii A.G.A. atacate vizează nerespectarea sub aspect strict formal a modalităţilor de majorare a capitalului social, ca urmare a încălcării potrivit susţinerilor reclamantului, a prevederilor art. 202 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, reclamantul nu a făcut vreo dovadă în sensul că prin hotărârea adoptată ar fi fost viciată în vreun fel voinţa asociatului unic în adoptarea hotărârii atacate, iar împrejurarea că aceasta nu a procedat, fragmentat la adoptarea a două hotărâri separate în sensul cesiunii de părţi sociale şi apoi de majorare a capitalului social, sau invers, nu poate constitui motiv de nulitate absolută a hotărârii adoptate, atâta vreme cât hotărârea reprezintă voinţa sa şi a asociaţilor cooptaţi, atât în privinţa dobândirii calităţii de asociaţi cât şi a majorării capitalului social, doctrina consacrată în materie prevăzând această posibilitate atunci când operează transformarea societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic în societate cu răspundere limitată cu mai mulţi asociaţi, transformare ce se realizează fie prin transmiterea de către asociatul unic a unui număr de părţi sociale către alte persoane care devin asociaţi, fie prin cooptarea de noi asociaţi care atrag mărirea capitalului social.
S-a mai constatat că în cauză nu există vreun motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. atacate şi văzând şi dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a respins cererea reclamantului atât în privinţa acestei hotărâri cât şi în privinţa tuturor actelor subsecvente arătate în precizarea de acţiune, şi drept urmare şi cererea privind îndrumarea O.R.C. la efectuarea cuvenitelor menţiuni privind societatea pârâtă SC R.N. SRL Ca urmare a faptului că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. atacată, şi ca atare nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la imprescriptibilitatea dreptului reclamantului de a ataca această hotărâre, în temeiul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a constatat că nu poate aprecia că aceasta este tardivă, faţă de împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada publicării hotărârii atacate în Monitorul Oficial, în condiţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.N., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost precizată.
La termenul de judecată din 31 martie 2008, la dosarul cauzei a fost depusă declaraţia autentică de renunţare la dreptul pretins judecăţii dată de reclamantul C.N.
Examinând apelul declarat de reclamantul C.N. prin prisma actului de renunţare la drept, Curtea de apel, văzând prevederile art. 247 C. proc. civ. şi faptul că prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, a respins apelul acestuia. Curtea a reţinut că la data de 13 martie 2008 prin declaraţie autentică dată în faţa notarului public, reclamantul C.N. a renunţat la dreptul care face obiectul prezentei judecăţi, declarând cu acel prilej că recunoaşte perfecta legalitate a Hotărârii A.G.A. nr. 1/2006, contestată în prezenta cauză. În opinia Curţii, declaraţia ulterioară de retractare a declaraţiei din 13 martie 2008, este fără efecte juridice, întrucât renunţarea la drept, ca act juridic unilateral, este irevocabil.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.N., solicitând admiterea recursului său, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de apel în vederea rejudecării cauzei în fond.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 247 C. proc. civ. în ceea ce priveşte declaraţia din 13 martie 2008 de renunţare la drept, fiind incidente dispoziţiile art. 954 C. civ. Aceasta întrucât declaraţia din 13 martie 2008 a fost dată sub presiunea şantajului exercitat de asociaţii săi şi a fost retractată în întregime prin declaraţia autentică nr. 683 din 24 martie 2008. Reclamantul-recurent susţine că, din cauza acţiunilor conjugate ale asociaţilor săi, s-a aflat în eroare asupra substanţei declaraţiei sale eroare care produce nulitatea absolută a declaraţiei de renunţare.
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivului invocat Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Curtea de Apel Timişoara a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 247 C. proc. civ. atunci când a luat act de renunţarea la drept a reclamantului prin declaraţie autentică, fără a da eficienţă declaraţiei ulterioare de retractare a renunţării la drept. Aceasta întrucât renunţarea la drept fiind un act individual unilateral are ca efect şi irevocabilitatea acestei renunţări întrucât actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului acestuia. Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Prin urmare, raţiunile care servesc ca fundament principiului forţei obligatorii sunt, concomitent, şi raţiunile pe care se întemeiază irevocabilitatea actului juridic.
Este adevărat că legea prevede unele excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale (ex.: art. 922 C. civ., art. 701 C. civ., art. 694 C. civ., art. 1206 alin. (2) C. civ., art. 37 C. com.) dar aceste cazuri sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar printre ele nu se numără şi renunţarea la drept prevăzută de art. 247 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului cu privire la existenţa unei erori asupra substanţei declaraţiei Curtea constată că acesta nu precizează în ce constă, în ce se concretizează eroarea invocată.
Prin eroare se înţelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic iar eroarea asupra substanţei (error in substantiam) presupune că falsa reprezentare cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului juridic.
Or, chiar din susţinerile reclamantului-recurent, ca de altfel şi din celelalte împrejurări ale cauzei şi, în primul rând, din conţinutul declaraţiei de renunţare la drept, rezultă cu evidenţă inexistenţa unei erori de felul celei invocate de recurent.
De altfel, reclamantul-recurent încearcă să lipsească de eficienţă declaraţia sa de renunţare la drept fără însă a cere instanţei anularea sau constatarea nulităţii declaraţiei sale de renunţare la drept pentru viciul de consimţământ invocat.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantului ca nefondat iar, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să-l oblige pe acesta să plătească intimatei - pârâte cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 24 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte SC R. SRL Oradea suma de 8.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 515/2009. Comercial → |
|---|
