ICCJ. Decizia nr. 502/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 502/2009
Dosar nr. 5060/176/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 13 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Alba, s-a respins excepţia prescripţiei, excepţia prematurităţii şi a inadmisibilităţii acţiunii şi totodată s-a respins acţiunea reclamantei SC U.S.A. SA Braşov împotriva pârâtei SC S. SA Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că:
Prin acţiunea formulată reclamanta SC U.S.A. SA Braşov a solicitat ca prin hotărârea judecătorească în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alba Iulia să se constate că pe terenul său există o cantitate de materii toxice – cianuri – aparţinând pârâtei şi să fie obligată aceasta să le ridice pe cheltuiala sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond invocate de pârâtă, care ar fi făcut de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, raportat la obiectul acţiunii care nu este unul patrimonial, instanţa a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, respingând excepţia invocată de pârâtă cu această motivare.
Faţă de excepţia prematurităţii şi a inadmisibilităţii acţiunii, raportat la împrejurarea potrivit căreia pârâta a fost notificată la data de 5 iulie 2006, instanţa a constatat îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., cu consecinţa respingerii excepţiilor invocate.
Pe fondul cauzei instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost înştiinţată la data de 13 septembrie 2001 prin divizarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia cu aport de capital în natură adus de aceasta prin protocolul de predare-primire încheiat la data de 1 octombrie 2001 cu anexele la aceasta.
În baza acestui protocol reclamanta primea o serie de bunuri mobile şi imobile printre care şi o cantitate semnificativă de cianură de cupru necesară în procesul de fabricaţie unelte şi scule de mână, sectorul acoperiri metalice.
Materialele predate în baza protocolului semnat de părţi la data de 1 octombrie 2001 au fost gestionate de către reclamantă conform interesului generat de aceasta, aşa încât susţinerea reclamantei, potrivit căreia menţiunea făcută ulterior pe listingul de predare, respectiv „302,3 vândut S. Satu Mare 2003" şi „vândută 2002" nu poate fi primită ca o dovadă a faptului că cianurile descoperite ulterior ar fi altele decât cele care au făcut obiectul predării – preluării prin protocol.
De altfel, este greu de acceptat că după data înfiinţării societăţii reclamante, respectiv 13 septembrie 2001, aceasta nu şi-a inventariat bunurile din societate, ci doar după circa 5 - 6 ani a descoperit că deţine bunuri care ar fi trebuit utilizate sau valorificate în folos propriu.
Or, modalitatea defectuoasă de gestionare şi administrare proprie nu poate fi pusă în sarcina pârâtei.
Dacă se susţine de către reclamantă că a înstrăinat după preluare o anumită cantitate de cinuri (în anul 2002 şi respectiv în anul 2003) către cumpărătorul SC S. Satu Mare, nu este de înţeles de ce nu a înstrăinat şi cantitatea de cianuri care se solicită a fi ridicate la acest moment de către pârâtă, ştiut fiind că acestea se aflau la reclamantă şi puteau fi uşor sursa unor venituri proprii.
Mai mult, prin adresa nr. 771 din 25 martie 2004 reclamanta solicită I.P.J. Alba să fie radiată din evidenţa societăţii care utilizează substanţe toxice conform Decretului nr. 466/1997, întrucât nu mai deţine şi nici nu mai utilizează astfel de substanţe, precizând şi faptul că a depus la I.T.M. autorizaţia pe care o deţinea în acest sens cu adresa nr. 770 din 25 martie 2004.
Modalitatea defectuoasă de administrare a societăţii reclamante nu poate fi pusă în sarcina pârâtei, iar declaraţiile extrajudiciare date de B.M. şi B.J.G. nu au relevanţă faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât susţinerile acesteia nu pot fi primite şi deci acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii sale.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în mod greşit tribunalul a apreciat că pârâta a predat reclamantei prin procesul-verbal de la 1 octombrie 2001 şi cantitatea de cianură descoperită în anul 2004. Din probele administrate rezultă că cianura nu aparţine reclamantei.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.
Pârâta a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a arătat că, deşi a făcut cheltuieli de 3.000 lei, reprezentând onorariul avocatului, tribunalul nu a obligat pe reclamantă la plata acestora.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 274 şi art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 74 din 30 mai 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC U.S.A. SA Braşov şi a admis apelul pârâtei SC S. Alba Iulia, modificând în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 3.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC U.S.A. SA Braşov solicitând „reanalizarea probelor aflate la dosarul cauzei" şi admiterea recursului său cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Deşi indică drept temei de drept al recursului său prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. în motivarea recursului său recurenta nu arată care este actul juridic dedus judecăţii interpretat greşit de instanţă sau cu privire la care a fost schimbată natura ori înţelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia şi nici în ce constă lipsa de temei legal a deciziei atacate sau norma legală încălcată sau aplicată greşit.
Recurenta se mulţumeşte să susţină că instanţele nu au avut în vedere prevederile legale în materie de deşeuri periculoase (Legea nr. 426/2001) şi că pârâta – producătoare a produs deşeuri periculoase dar nu le-a înregistrat şi depozitat în condiţiile legii ci le-a abandonat, lăsându-le recurentei – reclamante. Instanţele au presupus, nelegal şi netemeinic, că deşeurile din recipient sunt ale reclamantei deoarece răspunderea o poartă producătorul acestora.
În continuarea motivelor sale de recurs reclamanta reia discuţia asupra situaţiei de fapt şi aprecierea probelor administrate, aducând critici, sub acest aspect, instanţei de fond, ori aceste aprecieri nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară de atac a recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de apel, ca şi instanţă de fond, a făcut o corectă interpretare actului juridic dedus judecăţii şi o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale, nefiind date motivele prevăzute de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., indicate de către recurentă.
Astfel instanţele au stabilit, în mod legal şi temeinic, că proprietarul substanţei toxice este reclamanta ca urmare a operaţiunilor de predare – primire ocazionate de divizarea în urma căreia a fost creată reclamanta. Ca atare acţiunea în constatare şi obligaţia de a face ca şi apelul reclamantei au fost legal respinse.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. să oblige recurenta – reclamantă să-i plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.S.A. SA Braşov împotriva deciziei comerciale nr. 74/A din 30 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC S. SA Alba Iulia suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 496/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 522/2009. Comercial → |
|---|
