ICCJ. Decizia nr. 570/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 570/2009
Dosar nr. 7570/2/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3799 din 18 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi a respins acţiunea în constatare nulităţii hotărârii AGA din 23 iunie 2004, pentru motivele 4-7, ca prescrisă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SRL şi s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA a SC S.E. SRL din 23 iunie 2004.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că hotărârea AGA atacată s-a publicat M.Of. nr. 2281 din 30 iulie 2004, iar acţiunea a fost formulată la 16 noiembrie 2005, situaţie în raport de care dreptul la acţiune este prescris, fiind depăşit termenul de 15 zile reglementat de art. 196 din Legea nr. 31/1990 în ce priveşte motivele invocate prin acţiune la punctele 4-7.
Pe fondul cauzei s-a avut în vedere că motivul de nulitate ce vizează încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la convocare este nefondat întrucât administratorul societăţii a convocat AGA pentru data de 22 iunie 2004, iar pentru a doua convocare la 23 iunie 2004, iar aşa cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 22 iunie 2004 s-a hotărât amânarea discuţiilor pentru o parte a punctelor din ordinea de zi „pentru o viitoare adunare ce va fi convocată de administrator la momentul în care vor termina de pus în ordine actele necesare".
S-a reţinut astfel, că acţionarii nu au avut în vedere desfăşurarea unei noi adunări generale a doua zi, ci o nouă adunare ce urma să fie convocată de administrator, motiv pentru care AGA din 23 iunie 2004 nu a fost convocată legal.
De asemenea, s-a mai considerat că deşi legea nu prevede o sancţiune expresă cu privire la încălcarea regulilor privind convocarea adunării totuşi, nerespectarea dispoziţiilor legale şi statutare atrag nulitatea absolută a hotărârii adoptată în aceste condiţii.
Cu privire la nerespectarea cvorumului legal pentru adoptarea hotărârii conform art. 192 din Legea nr. 31/1990 s-a apreciat că nu au incidenţă în cauză, întrucât cea de-a doua adunare nu a fost convocată din cauza neîntrunirii majorităţii.
Apelurile formulate atât de reclamantă, cât şi de pârâtă împotriva sentinţe au fost admise prin Decizia nr. 545 din 7 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa apelului a dat eficienţă prevederilor art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
Recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei a fost admis prin Decizia nr. 2197 din 6 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a casat Decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
S-a reţinut în considerentele deciziei, că fondul litigiului s-a desfăşurat la data de 27 aprilie 2006, în camera de consiliu, iar pronunţarea hotărârii s-a făcut în şedinţă publică, moment distinct faţă de primul, astfel că nu poate fi reţinută nulitatea hotărârii în raport de prevederile art. 131 alin. (6) C. proc. civ.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat Decizia nr.127 din 21 martie 2008 prin care a admis apelul formulat de SC S.E. SRL prin lichidator judiciar H.M.E., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi drept consecinţă a respins acţiunea ca fiind prescrisă şi pentru motivele invocate la punctele 1-3.
Prin aceeaşi decizie s-a menţinut dispoziţia privind respingerea acţiunii ca fiind prescrisă pentru motivele invocate la punctele 4-7 şi s-a respins apelul formulat de SC S.I. SRL
Argumentându-şi soluţia, instanţa a reţinut că hotărârea AGA a cărei nulitate s-a solicitat a fost luată cu respectarea normelor legale privitoare la convocare şi în conformitate cu art. 193 alin. (3) şi art. 11.1-11.2 din Actul constitutiv.
S-a considerat că dispoziţiile care reglementează activitatea şi funcţionarea SRL-urilor se completează cu dispoziţiile cap. I Titlul III din Legea nr. 31/1990, iar atunci când legiuitorul a înţeles să se aplice dispoziţiile referitoare la SA şi pentru acestea a înţeles să facă trimitere expresă.
Drept urmare s-a apreciat că dispoziţiile art. 11.1 din actul constitutiv care se completează cu dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 constituie cadrul legal care reglementează convocarea AGA, iar potrivit acestora, administratorul poate convoca AGA, în scris, cu 15 zile înainte de ziua fixată, menţionându-se şi ordinea de zi.
Or, niciuna dintre aceste dispoziţii nu a fost încălcată, instanţa de fond neindicând norma legală încălcată de administrator în convocarea societăţii.
De asemenea, instanţa a apreciat că în privinţa motivului de nulitate ce a vizat reglementarea privind convocarea, trebuia analizat interesul ocrotit prin norma legală nesocotită, fiind vorba de o nulitate relativă.
Constatând că hotărârile au fost luate cu votul unanim al asociaţilor prezenţi s-a dat eficienţă prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce au caracter derogatoriu faţă de cele care reglementează AGA a societăţilor comerciale pe acţiune, în privinţa cvorumului, precum şi dispoziţiile art. 132 din lege şi s-a considerat că s-a prescris dreptul la acţiune al reclamantei care a formulat acţiunea după data de 16 august 2004.
În ceea ce priveşte apelul formulat de SC S.I. SRL s-a reţinut că dispoziţiile legale invocate ce ar fi fost încălcate cu ocazia AGA din 23 iunie 2004 sunt aplicabile doar societăţilor pe acţiuni, nu şi societăţilor cu răspundere limitată.
Este vorba de prevederile art. 125 şi art. 126 din Legea nr. 31/1990 şi mai mult, părţile au înţeles să separe hotărârile privind pe administrator în cadrul AGA după criteriul grupului ale cărui interese le pune în aplicare persoana administratorului cu privire la care se hotărăşte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat următoarele:
1. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2), fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. întrucât hotărârea nu a fost pronunţată în camera de consiliu aşa cum prevede art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990.
Se susţine că, prin reglementarea mai sus menţionată, legiuitorul a înţeles ca judecata să aibă loc în camera de consiliu atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel fără a face o distincţie între gradele de jurisdicţie.
2. Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul că s-a reţinut greşit caracterul relativ al nulităţii, iar dispoziţiile imperative prevăzute în materia societăţilor pe acţiuni se aplică prin analogie şi la societăţilor cu răspundere limitată.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se aduc următoarele argumente:
- hotărârile luate în cadrul AGA din 23 iunie 2004 au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative privind convocarea adunărilor, în contractul în care lipsa acesteia face ca adunarea să nu existe.
Se susţine în principal că nu s-a desfăşurat o a doua convocare întrucât, la data de 22 iunie 2004 s-a hotărât amânarea punctului de pe ordinea de zi privind, aprobarea bilanţului şi contului de profit şi pierderi pentru anul 2003, pentru o nouă adunare ce va fi convocată de administratori, în momentul în care aceştia vor pune în ordine toate actele necesare, fiind încălcate prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
În subsidiar, dacă se va considera că hotărârea a fost luată în cadrul unei adunări legal convocate, recurenta solicită să se aibă în vedere că aceasta este lovită de nulitate absolută pentru că: majoritatea şi cvorumul au fost mai mici decât cele prevăzute de lege; s-au încălcat dispoziţiile imperative privitoare la reprezentarea asociaţilor în cadrul AGA [art. 125 alin. (1)]; procesul-verbal nu a fost întocmit conform legii, lipsindu-i menţiunile obligatorii; nu a existat un secretariat şi un preşedinte al adunării [art. 129 din Legea nr. 31/1990]; hotărârea privind revocarea din funcţia de administrator şi descărcarea acestuia de gestiune au fost luate cu votul administratorului (art. 126 din lege). - Dispoziţiile aplicabile societăţilor pe acţiuni, în chestiunile legate de adoptarea hotărârilor în cadrul AGA, se aplică prin analogie şi societăţilor cu răspundere limitată, constituind dreptul comun pentru toate celelalte tipuri de societăţi, iar acolo unde legiuitorul a dorit ca acestea să nu se aplice a dispus expres în acest sens.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care reglementările cuprinse în art. 132 alin. (9) din Legea nr. 131/1990 sunt exprese şi vizează procedura de soluţionare a cererii de anulare în camera de consiliu, nu şi a căilor de atac împotriva sentinţei ce a avut ca obiect o asemenea acţiune.
Fiind vorba de o dispoziţie expresă, ea nu poate fi extinsă şi în cazul căilor de atac.
2. Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată astfel că, analizând grupat criticile recurentei, Înalta Curte va reţine următoarele:
În cuprinsul Legii nr. 31/1990, funcţionarea societăţilor comerciale cu răspundere limitată este reglementată în cuprinsul Cap. VI art. 191- art. 203.
Este adevărat că în cuprinsul secţiunilor din cadrul cap. IV care reglementează funcţionarea societăţilor comerciale pe acţiuni sunt prevăzute anumite reguli care se aplică şi în cazul S.R.L.-urilor, ceea ce denotă că atunci când s-a dorit stabilirea unor norme de aplicabilitate comune ambelor tipuri de societăţi s-a specificat în mod expres.
În consecinţă, dispoziţiile care reglementează activitatea şi funcţionarea SRL-urilor cuprinse în cap. VI se completează cu dispoziţiile cap. I, titlul II din lege, nefiind aplicabile prin analogie dispoziţiile relative la activitatea şi funcţionarea SA-urilor, decât în situaţiile expres prevăzute în cuprinsul legii.
În atare situaţie, dată fiind situaţia de fapt stabilită de instanţa anterioară, hotărârea adoptată în cadrul AGA din 23 iunie 2004, aflată la a doua convocare, s-a făcut cu respectarea atât a dispoziţiilor art. 11.1 din Actul constitutiv coroborat cu dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, cât şi cu dispoziţiile art.193 alin.3 din aceeaşi lege.
Se mai constată că, în condiţiile în care hotărârea a fost adoptată cu votul unanim al asociaţilor prezenţi, s-au respectat atât prevederile actului constitutiv al societăţii (art. 11.1 şi art. 11.2) cât şi prevederile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 125 din lege, sunt aplicabile doar în cazul societăţilor pe acţiuni nu şi celor cu răspundere limitată.
De asemenea, în apel s-a considerat corect că legea nu reglementează obligativitatea întocmirii unui proces-verbal şi nici numirea unui preşedinte şi a unui secretar în cazul SRL-urilor, cu atât mai mult, cu cât asociaţii prezenţi au luat deciziile în unanimitate, ceea ce denotă că nu au existat susţineri contradictorii în cadrul adunării care să impieteze asupra liberei exprimări a opiniei acestora.
Mai mult, aceste chestiuni aduse în discuţie sunt de ordin organizatoric şi nicidecum, nu pot atrage nulitatea hotărârii AGA.
Nici dispoziţiile art. 126 din lege nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, singura restricţie impusă asociatului fiind cea cu privire la votul aportului său în natură şi la actele juridice încheiate de el cu societatea.
În fine, instanţa apelului a reţinut în mod corect că, părţile au înţeles să separe hotărârile privind pe administratori în cadrul adunării generale după criteriul grupului ale cărui interese le pune în aplicare persoana administrator cu privire la care se hotărăşte (art. 11.2), înţelegând prin aceasta să deroge de la prevederile Legii nr. 31/1990.
Pentru considerentele expuse urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul reclamantei, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL LUXEMBURG împotriva deciziei nr. 127 din 21 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 578/2009. Comercial → |
|---|
