ICCJ. Decizia nr. 523/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 523/2009
Dosar nr. 929/36/200.
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 martie 2002 reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâta SC S.S.T. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.295.181.954 lei reprezentând pagube cauzate prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii reclamanta susţine că părţile au încheiat contractul nr. 1360/A/2000 prin care reclamanta a asigurat pârâtei folosinţa temporară a infrastructurii Porturilor Constanţa, Mangalia şi Midia pentru navele aparţinând pârâtei, iar pentru aceste prestaţii au fost emise facturi în sumă de 1.295.181.954 lei care nu au fost plătite.
Prin sentinţa nr.101 din 16 aprilie 2004 Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, dată în fond după casare a fost respinsă acţiunea.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că suma solicitată cu titlu de contravaloare energie electrică furnizată pârâtei pentru nava D.T. nu poate fi acordată, deoarece reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale între părţi, facturile a căror plată a solicitat-o nefiind acceptate la plată.
S-a reţinut că nu s-au dovedit îndeplinirea elementelor ce condiţionează răspunderea civilă delictuală, iar pentru diferenţa de 1.841.088.830 lei cu care reclamanta îşi majorase câtimea pretenţiilor în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. instanţa de fond a reţinut că, prin încheierea din 3 martie 2004 s-a admis excepţia de inadmisibilitate decurgând din neîndeplinirea concilierii prevăzută în art. 720 C. proc. civ. şi pentru această sumă.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 12 din 7 martie 2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a procedat corect la respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei pentru suma de 1.841.088.830 lei deoarece aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii prevăzută de art. 720 C. proc. civ., cererea reprezentând o modificare a acţiunii şi nu o mărire a câtimii pretenţiilor, aşa încât era nevoie de o nouă conciliere.
În ceea ce priveşte celelalte despăgubiri s-a apreciat că, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii delictuale şi nu este nici proprietara navei.
Prin Decizia nr. 3353 din 2 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă pe care a casat-o şi trimis-o spre rejudecarea apelului.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 2 din 10 aprilie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte încheierea din 3 martie 2004, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii decurgând din dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 1.900,8 lei despăgubiri reprezentând contravaloare energie electrică şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei criticate.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de apel a micşorat onorariile de avocat pentru reclamantă de la suma de 10.950 lei la 5.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu se justifică necesitatea unei noi proceduri de conciliere prevăzută de art. 720 C. proc. civ., întrucât s-ar crea reclamantului o situaţie mai grea decât cea a pârâtului care a formulat cerere reconvenţională şi pentru că legiuitorul a prevăzut expres în art. 7205 C. proc. civ. că nu mai este necesară o altă încercare de conciliere în acest caz.
S-a avut în vedere că această problemă de drept a fost dezlegată de instanţa de recurs şi este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, privind obiectul cauzei dedus judecăţii, şi având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. s-a reţinut că temeiul legal al cererii formulate îl constituie răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ., pentru utilizarea infrastructurii portuare de către nava T. în sumă de 750.606 lei, cât şi cel referitor la răspunderea civilă contractuală pentru contravaloarea energiei consumate pe navă.
Pentru suma de 750.606 lei, reclamanta apelantă nu a făcut dovada utilizării infrastructurii portuare de către intimată fapt confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză, facturile nefiind acceptate în condiţiile art. 46 C. com.
S-a reţinut că pârâta-intimată datorează contravaloarea energiei electrice, chiar dacă nu a acceptat la plată facturile, întrucât aceasta a fost furnizată în baza comenzii emise, chiar dacă susţine că nu este proprietara navei.
Cu petiţia înregistrată la data de 7 mai 2008 reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate recurenta a reluat motivele de apel, precizând că pentru capătul de cerere privind prestaţiile portuare nu s-au examinat înscrisurile depuse care atestă recunoaşterea obligaţiilor de plată a tuturor spezelor portuare, respectiv protocolul de relivrare a navei D.T., urmare a rezilierii actului de adjudecare, cât şi adresa nr. 1151 din 26 februarie 2001 prin care se solicită în mod expres acordarea unor tarife de cheiaj preferenţiale, substanţial reduse pentru navele R.R.P. şi D.T.
În aceste condiţii recurenta consideră că a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii delictuale, cu atât mai mult cu cât au fost încălcate şi îndrumările deciziei de casare neprocedând la analiza minuţioasă şi coroborată a probelor de la dosar.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea dată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În temeiul acestui motiv, se poate invoca încălcarea, dacă are legătură cu cauza, a tuturor formelor de exprimare a normelor de drept.
Faţă de cele arătate, rezultă că recurenta critică modul de interpretare a probatoriilor care este atributul exclusiv al instanţei de judecată, deşi raportul de expertiză a concluzionat că reclamanta nu a putut dovedi existenţa unui prejudiciu cert în legătură cu prestaţiile portuare.
Nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., având în vedere că potrivit deciziei de casare „poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei şi că angajarea serviciilor oferite de reclamantă, altele decât cele referitoare la utilizarea infrastructurii portuare, acestea au fost solicitate de către pârâtă pe bază de comandă fermă, ceea ce implică în mod legal răspunderea acesteia pentru plata serviciilor prestate, indiferent că nava este sau nu în proprietatea sa".
Pentru răspunderea delictuală a pârâtei în apel după casare s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care a concluzionat că atâta timp cât pârâta nu era proprietara navei, obligaţia de plată, nu cade în sarcina sa, chiar dacă cheltuielile urmează nava, dar plata se efectuează de proprietarul său.
Or, în perioada pentru care se solicită plata prestaţiilor portuare nava a aparţinut C.N.M. R.
Faţă de cele arătate, constatând că hotărârea dată a respectat normele legale în materie precum şi indicaţiile date în Decizia de casare, criticile formulate fiind nejustificate, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ. recurenta urmează a fi obligată către intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 2/MF din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei pârâte S.S. & T. SRL Constanţa suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 526/2009. Comercial → |
|---|
