ICCJ. Decizia nr. 547/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 547/2009
Dosar nr. 23513/3/200.
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.P. a chemat în judecată Clinica R. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii medicale nr. 502 din 3 decembrie 2003. În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea acestui contract prin directorul general, contractul fiind semnat de T.G.A. persoană care la acel moment nu mai era angajata societăţii şi nu avea împuternicire pentru semnarea contractului de prestări servicii. A mai invocat în sprijinul nulităţii contractului faptul că prin încheierea acestuia s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui drept de creanţă faţă de reclamantă, fără ca să existe o contraprestaţie din partea pârâtei, lipsa obiectului, potrivit reclamantei constituind o altă cauză de nulitate absolută.
Tribunalul Bucureşti secţia comercială a soluţionat litigiul prin sentinţa nr. 1198 din 28 ianuarie 2008. După analiza actelor dosarului acţiunea a fost respinsă, tribunalul reţinând în ce priveşte primul motiv de nulitate, lipsa consimţământului, că nu au fost prezentate probe pentru a se stabili cărei persoane îi aparţine semnătura. În privinţa cauzei ilicite, invocată prin acţiune, prima instanţă a citat dispoziţiile art. 968 C. civ., după care a stabilit că o cauză este nelicită când este prohibită de lege sau contrară bunelor moravuri, situaţie care nu se regăseşte în speţă. În fine, a fost înlăturată şi susţinerea privind lipsa obiectului actului juridic pentru motivul că analiza clauzelor contractului, a dus la concluzia că nu a fost încălcat art. 962 C. civ. potrivit căruia obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una dintre părţi se obligă, iar capitolul VII din contract demonstrează existenţa obiectului.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC B.P. SRL, pentru motivul că s-a reţinut greşit faptul că a existat consimţământ la încheierea contractului, şi că nu există cauză ilicită în condiţiile în care ilicitatea cauzei constă în fictivitatea serviciilor prevăzute în contract. De asemenea apelanta a susţinut că erau aplicabile prevederile art. 225 C. proc. civ. în condiţiile în care intimata nu a răspuns la interogatoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 311 din 27 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind că instanţa de fond a examinat corect cauzele de nulitate, observând totodată că în acţiunile pentru constatarea nulităţii partea nu-şi poate invoca propria turpitudine.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel a declarat recurs, reclamanta SC B.P. SRL, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Recurenta a reluat susţinerile făcute în faţa celorlalte instanţe privind lipsa semnăturii reprezentantului legal al societăţii pe contract care în opinia sa echivalează cu lipsa consimţământului, lipsa cauzei licite şi a obiectului contractului, cât şi a nerespectării art. 225 C. proc. civ. de către intimată. Toate aceste motive pe care le-a evocat în faţa instanţelor anterioare şi au fost reluate în recurs sunt suficiente, potrivit autoarei, pentru a se constata nulitatea actului şi a se restabili legalitatea.
Recursul este nefondat.
Din criticile evocate mai sus se poate observa că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. fără ca recurenta să procedeze la argumentarea în parte a fiecărui punct potrivit cerinţei textului indicat. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca în orice situaţie să se procedeze la examinarea criticilor care exprimă nemulţumirea recurentei în legătură cu soluţiile anterior pronunţate. De asemenea invocarea „de formă,, a unor motive de nelegalitate nu constituie motivare în sensul cerut de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar instanţa de recurs nu se află în situaţia de a imagina argumente pe care să le încadreze în pct. 8 şi 9 la care s-a referit recurenta. În acest context în care nu s-a arătat în ce constă interpretarea greşită a actului dedus judecăţii a lipsei temeiului legal sau a aplicării greşite a legii, nu sunt motive care să ducă la concluzia că soluţia instanţei de apel este nelegală. În fine, nici indicarea art. 225 C. proc. civ. ca fiind încălcat nu este suficientă pentru a se constata nelegalitatea soluţiei criticate nu numai pentru faptul că nu s-a făcut o argumentare judicioasă a încălcării dispoziţiilor cuprinse în acel articol ci şi pentru faptul că recurenta nu a observat că textul respectiv se referă la „o facultate" acordată instanţei de a aprecia dacă refuzul unei părţi de a răspunde la interogatoriu poate constitui o dovadă în folosul părţii potrivnice. În condiţiile în care cauza sub aspect probator a fost analizată în contextul celorlalte probe iar împrejurările concrete analizate au format convingerea instanţei nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiile legale menţionate. Nu în ultimul rând trebuie reţinut că incidenţa reglementării criticate şi sancţiunea prevăzută de art. 225 C. proc. civ. vizează probatoriul, administrarea probelor, or această chestiune scapă controlului de nelegalitate impus de art. 304 alin. (1) C. proc. civ. raportat la pct. 9.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.P. SA OTOPENI împotriva deciziei comerciale nr. 311 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 544/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 562/2009. Comercial → |
|---|
