ICCJ. Decizia nr. 577/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 577/2009
Dosar nr. 8163/2/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.14 din 15 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia la executare formulată de SC B.P. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti.
Contestatoarea a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat anularea formelor de executare îndeplinite de A.V.A.S. şi suspendarea executării silite a titlului executoriu comunicat prin adresa nr. 43705 din 14 noiembrie 2007.
Argumentându-şi soluţia, instanţa fondului a reţinut că adresa prin care s-a comunicat somaţia către debitor este un act premergător executării silite, aceasta declanşându-se efectiv la data la care, preşedintele A.D.S. dispune blocarea conturilor prin poprire.
Debitoarei i-a fost comunicat titlul executoriu, constând în contractul de concesiune nr. 21 din 25 octombrie 2000 şi somaţia prin care i s-a cerut executarea de bună voie a creanţei, cu adresa nr. 63705 din 14 noiembrie 1997, iar ulterior, i s-a comunicat că s-a procedat la încetarea executării silite.
S-a mai reţinut că, potrivit adresei nr. 21624 din 8 februarie 2008 a serviciului executări din cadrul A.D.S. s-a anulat executarea silită privitor împotriva debitoarei, constatându-se că cererea petentei a rămas fără obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare, instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 275 C. proc. civ., considerând că pârâta nu poate fi obligată la acestea întrucât a recunoscut, la prima zi de înfăţişare, pretenţiile solicitate.
Împotriva sentinţei s-a formulat recurs de către contestatoare, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- Sentinţa atacată nu reprezintă concluzia logică a materialului probator administrat în cauză, iar din adresa nr. 65387 din 20 decembrie 2007 nu rezultă anularea executării silite, ci doar a comunicat ci doar a comunicării încetării executării, manifestare voliţională care nu întruneşte elementele sancţiunii anulării formelor de executare.
Se susţine că anularea pretinsului titlu executoriu nu putea fi făcută de autoritatea emitentă, ci era atributul exclusiv al instanţei sesizate cu soluţionarea contestaţiei.
- Sentinţa a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3715 lit. c) şi d) C. proc. civ. întrucât, în cauză titlul executoriu nu a fost anulat de instanţă, iar creditoarea nu a renunţat la executare.
- Recurenta consideră că, prin nepronunţarea asupra fondului cauzei, titlul executoriu poate fi valorificat oricând de creditoarea A.V.A.S.
Analizând grupat criticile recurentei, având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Raportat strict la obiectul contestaţiei la executare cu care a fost învestită instanţa respectiv acela de anulare a formelor de executare îndeplinite de A.D.S., instanţa va analiza motivele de recurs ce vizează strict acest obiect ci nu şi pe acelea care vizează nulitatea titlului executoriu, instanţa nefiind sesizată în acest sens.
De altfel din cuprinsul cererii de recurs, rezultă o oarecare confuzie pe care recurenta o face între titlul executoriu ce nu face obiectul dedus judecăţii şi actul emis în executarea silită a titlului.
Raportat la prevederile dispoziţiilor art. 3715 C. proc. civ. încetarea executării silite a unui titlu executoriu poate fi analizată numai prin prisma următoarelor cazuri:
- s-au realizat integral obligaţiile prevăzute în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii (...).
- executarea nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de valorificare (....),
- creditorul a renunţat la executare,
- a fost desfiinţat titlul executoriu.
Din acele şi lucrările cauzei rezultă o atitudine oscilantă a intimatei-creditoare care, după emiterea somaţiei de plată, a comunicat debitoarei încetarea executării silite motivat de faptul că s-ar fi recuperat creanţa pentru ca ulterior, printr-o altă adresă, să comunice că a anulat executarea silită pornită prin somaţia nr. 63705 din 14 noiembrie 2007.
Cert este că la termenul din 21 decembrie 2007, creditoarea a recunoscut recuperarea creanţei, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată numai că odată emisă, somaţia de plată a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice constând în declanşarea executării silite caz în care creditoarea nu mai avea posibilitatea revocării propriului act, fiind necesară intervenţia instanţei.
În atare situaţie Înalta Curte consideră pertinentă susţinerea recurentei, în senul căreia, prima instanţă trebuia să soluţioneze la soluţionarea pe fond a pricinii, iar în raport de probele existente la dosar să dispună anularea formelor de executare intervenite la 14 noiembrie 2007.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, având în vedere şi prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 48 alin. (4) şi următoarele din OUG nr. 51/1998 urmează ca Înalta Curte să admită recursul ca fondat, în sensul că va modifica Decizia atacată cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare întocmite la data de 12 noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SRL Baia Mare împotriva sentinţei nr. 14 din 15 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite contestaţia la executare şi anulează formele de executare intervenite la data de 14 noiembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 579/2009. Comercial → |
|---|
