ICCJ. Decizia nr. 56/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 56/2009
Dosar nr. 5496/118/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8163/COM/2006 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reclamanta SC B.T.T. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună demolarea construcţiilor edificate în mod abuziv de pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei, pe cheltuiala acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 5533 COM din 24 octombrie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC B.T.T. SA cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, cu sediul în Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciară pârâta are în favoarea sa instituit un drept de superficie asupra terenului de 3500 mp proprietatea reclamantei, suprafaţă din care face parte şi aleea litigioasă de 186,37 mp aferentă vilelor Coral C4, C5, C6, C9.
Legitimându-se astfel cu un drept de superficie asupra respectivei suprafeţe, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 492 C. civ. invocate ca şi temei de drept material de către reclamantă.
Aceasta întrucât, dreptul de superficie este definit ca acel drept ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană denumită superficiar asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosinţă.
Ori, dreptul de superficie constituie o derogare de la regula înscrisă în art. 492 C. civ., potrivit cu care, orice construcţie, plantaţie sau lucru în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa, şi că sunt ale lui, până se face dovada contrară.
Pârâta are un drept de folosinţă asupra terenului litigios, care este exercitat în conformitate cu scopul constituirii dreptului de superficie, edificarea celor două părţi fiind inclusă în cadrul actelor de conservare.
Reclamanta în calitatea sa de proprietar asupra terenului are obligaţia de a garanta liniştita posesie a imobilului pentru ceilalţi terţi contractuali însă din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că cele două părţi îngrădesc accesul liber şi i-ar perturba exercitarea normală a dreptului de proprietate.
Din conţinutul procesului verbal de constatare încheiat la data de 16 februarie 2007, înscris emanat de la însăşi reclamantă, rezultă că gardul metalic edificat pe respectiva alee circulabilă nu afectează în mare măsură accesul proprietarilor vecini, aceştia având şi alte căi de acces.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 72/COM din 16 aprilie 2008, admite apelul comercial declarat de apelanta reclamantă SC B.T.T. SA, cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 5533/COM din 24 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 5496/118/2006 (nr. în format vechi 8163/COM/2006) în contradictoriu cu intimata pârâtă SC S.I. SRL, cu sediul în Bucureşti.
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei SC B.T.T. SA.
Obligă pârâta să ridice porţile metalice amplasate pe aleea circulabilă proprietatea reclamantei şi menţine celelalte dispoziţii din hotărâre.
Instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la B.N.P.L. Seceleanu sub nr. 2308 din 21 septembrie 2000 reclamanta apelantă a vândut pârâtei intimate activul situat în Costineşti, constând în vilele Coral C4, C5, C6 şi C9, constituind totodată un drept de superficie asupra terenului în suprafaţă de 3.500 mp aferent vilelor.
Vânzătoarea, în calitate de proprietară a terenului, a reclamat blocarea aleii ce străbate terenul prin ridicare a două porţi metalice de către pârâtă, fapt demonstrat din probele administrate (planşe fotografice) şi recunoscut de pârâtă care pretinde că a acţionat în virtutea dreptului de a efectua acte de conservare asupra bunului faţă de care deţine un drept de folosinţă.
Pârâta, deşi invocă faptul că a acţionat în virtutea dreptului de administrare şi de conservare pe care pretinde că îl are asupra terenului proprietatea reclamantei, nu a arătat în ce sens ridicarea porţilor era necesară pentru conservarea terenului, ci motivează că ridicarea porţilor a contribuit la siguranţa turiştilor cazaţi în zonă, prin urmare s-a realizat o mai bună administrare şi conservare a propriei afaceri.
Acest punct de vedere nu poate fi reţinut întrucât prin ridicarea unor porţi prin care s-a blocat accesul spre terenul asupra căruia deţine doar un drept de folosinţă s-a realizat de fapt o veritabilă grăniţuire a acestui teren faţă de cel învecinat, ceea ce echivalează cu exercitarea dreptului de dispoziţie, atribut ce aparţine doar proprietarului bunului.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC S.I. SRL Bucureşti a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura, înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Hotărârea pronunţată este de asemenea lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii referitoare la dreptul de proprietate şi la dezmembrămintele acestuia.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a precizat că dreptul de superficie asupra terenului în suprafaţă totală de 3.500 mp i-a fost constituit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2308 din 21 septembrie 2000, prin care se transmitea dreptul de proprietate asupra construcţiilor (vilele Coral C4, C5, C6 şi C9), precum şi un drept de folosinţă asupra terenului aferent acestor construcţii. Aleea în litigiu face parte din această suprafaţă totală, astfel cum rezultă şi din schiţele cadastrale existente la dosarul cauzei. Având în vedere caracterul perpetuu al dreptului de superficie pârâta precizează că se legitimează cu un drept legal de folosinţă asupra terenului şi că până în prezent nu a intervenit niciunul dintre cauzele de stingere a dreptului de superficie.
În situaţia existenţei unui drept de superficie asupra terenului este evident faptul că plantaţiile sau construcţiile nu au fost făcute de către proprietarul terenului sau cu materialele acestuia.
Se susţine în continuare că legitimitatea construirii respectivelor porţi rezultă şi din faptul eliberării de către Primăria Costineşti a autorizaţiei de construcţie nr. 110 din data de 23 mai 2008 pentru aceste lucrări, iar prevederile art. 492-494 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă.
În ceea ce priveşte susţinerile SC B.T.T. SA cu privire la faptul că edificarea porţilor ar împiedica circulaţia în zonă, aducând astfel atingere dreptului de proprietate al acesteia nu sunt conforme cu realitatea.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a depus în recurs autorizaţia de construire nr. 110 din 23 mai 2008 emisă de Primăria Costineşti.
Intimata nu a depus întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Bucureşti este nefondat.
Înscrisul depus de pârâtă în recurs nu este relevant cauzei.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind aspecte de netemeinicie. Criticile sunt nefondate, neîntemeindu-se pe dispoziţiile legale invocate.
Potrivit art. 494 C. civ. „dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ţine pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice".
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 3398/2000, reclamanta SC B.T.T. SA Bucureşti a înstrăinat pârâtei SC S.I. SRL, activul Vile Coral C4, C5, C6, şi C9 ocazie cu care a asigurat acesteia şi un drept de superficie pentru terenul aferent construcţiilor.
Suprafaţa de teren pe care sunt edificate Vilele Coral şi pentru care a fost asigurat pârâtei un drept de superficie este străbătută de o alee care asigură legătura dintre zona Faleza şi sat, proprietăţi învecinate, alee care asigură libera circulaţie în zonă şi care nu face parte din terenul pentru care s-a asigurat dreptul de superficie.
Prin montarea de către pârâtă a porţilor metalice s-a îngrădit libera circulaţie pe această alee, blocându-se astfel accesul spre terenul asupra căruia aceasta deţine doar un drept de folosinţă, realizându-se totodată o limitare a acestui teren faţă de cel învecinat.
Neîntemeiată este şi critica potrivit căreia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la proprietatea reclamantei, Decizia acesteia fiind legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 72 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 72 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Comercial → |
|---|
