ICCJ. Decizia nr. 64/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 64/2009

Dosar nr. 2147/2/2008

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 februarie 2008 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României reclamanta A.V.A.S. Bucureşti cere îndreptarea erorii materiale, de calcul, strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 prin care pârâta SC M.T. SRL Otopeni a fost obligată la plata sumei de 8.515,88 lei (Ron) cu titlu de penalităţi, cu cheltuieli de arbitrare aferente, reţinându-se eronat că reclamanta a făcut prin acţiune calcule în ROL şi, transformându-se sumele respective în RON, a fost obligată pârâta la plata sumei de 8.515,88 lei Ron în loc de 851.588,13 lei Ron cum ar fi fost corect.

Prin încheierea de îndreptare din 6 martie 2008 Tribunalul arbitral admite cererea reclamantei şi îndreaptă eroarea materială comisă în considerentele şi dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 în sensul că suma de 8.515,88 lei (Ron) cu titlu de penalităţi se înlocuieşte cu suma de 851.588,12 lei (Ron), iar suma de 3.692,44 (Ron) cheltuieli de arbitrare se înlocuieşte cu suma de 100.399 lei (Ron) cheltuieli de arbitrare, cu consecinţa că pârâta va plăti reclamantei suma de 851.588,12 lei (Ron) cu titlu de penalităţi, cu 100.399 lei (Ron) cheltuieli de arbitrare.

Prin acţiunea în anulare înregistrată la 5 aprilie 2008 petenta pârâtă SC M.T. SRL solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 martie 2008 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu obligarea intimatei reclamante A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa comercială nr. 98 din 24 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare, invocată de intimată, respinge acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR formulată de petenta pârâtă, cu 43.670,62 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reţinând că, faţă de data de 7 martie 2008, data comunicării sentinţei arbitrale, formularea acţiunii în anulare la data de 5 aprilie 2008, data poştei s-a făcut cu respectarea termenului de o lună prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., precum şi că în cauză nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocate de petentă, încheierea de îndreptare a sentinţei arbitrale atacate fiind dată cu respectarea dispoziţiilor art. 64 din Regulile de procedură arbitrale, în cauză fiind doar îndreptarea unei erori de calcul a sumei datorate de pârâta petentă cauzată de denominarea monedei naţionale şi nu o modificare a acesteia, refacerea calculului sumei datorate menţionată conducând simetric şi la corectarea erorii strecurate cu privire la determinarea cheltuielilor de arbitrare suportate, respectiv a taxelor de arbitrare şi a onorariului avocaţial, sume al cărui cuantum fusese cenzurat de tribunalul arbitral, erori de calcul care nu au implicat lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei cum pretinde petenta pârâtă, împrejurare care, deci, nu impunea citarea părţilor pentru termenul de judecată fixat în vederea soluţionării cererii reclamantei intimate de îndreptare a erorii de calcul.

Împotriva sentinţei judecătoreşti de mai sus petenta pârâtă formulează recurs solicitând, cu invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii în anulare formulate împotriva sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 pronunţată de tribunalul arbitral, cu plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În esenţă, în fundamentarea recursului său recurenta critică prima instanţă pentru ignorarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. cu raportare la art. 2811 C. proc. civ., încheierea din 6 martie 2008 de îndreptare a erorii materiale a sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 nedispunând, în opinia recurentei, doar o corectare de sume, ca urmare a unui calcul matematic greşit, ci o modificare a soluţiei date, ceea ce ar fi impus ca instanţa arbitrală să aplice dispoziţiile imperative ale legii cu privire la lămurirea dispozitivului hotărârii impuse de prevederile art. 2811 C. proc. civ., respectiv să fi citat părţile spre a se respecta principiile contradictorialităţii şi oralităţii, aspect la care se adaugă faptul că greşita stabilire a taxei de timbru nu este o greşeală materială, ci o eventuală greşeală de judecată.

Examinând recursul prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 364 lit. i) C. proc. civ. se constată că criticile formulate de recurentă sunt nefondate.

Prin încheierea din 6 martie 2008 de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 18 din 5 februarie 2008 tribunalul arbitral nu a încălcat ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii spre a putea, astfel, să constate instanţa judecătorească criticată ca incidente dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocate de petentă, şi să admită, pe cale de consecinţă, acţiunea în anulare formulată.

Aşa cum corect a reţinut tribunalul arbitral şi a confirmat prima instanţă, eroarea materială strecurată a constat într-o eroare de calcul, determinată de ignorarea intervenirii denominării monetare, valoarea nominală a unei acţiuni în raport de care s-a stabilit suma la care a fost obligată pârâta fiind de 2,5 Ron – respectiv de 25.000 lei vechi, cum chiar recurenta recunoaşte în concluziile scrise depuse în faţa instanţei arbitrale (fila 124 dosar de arbitraj), fiind de altfel evident că la data formulării cererii de arbitrare, respectiv 1 august 2007, sumele pretinse nu puteau fi determinate decât în RON şi nu în ROL cum greşit s-a reţinut în considerentele şi dispozitivul sentinţei de arbitraj nr. 18 din 5 februarie 2008, eroare ulterior îndreptată.

Potrivit art. 64 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, aplicate în cauză, „greşelile materiale din textul sentinţelor arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimbă fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi, ... sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare", citarea părţilor fiind obligatorie numai dacă se dă o hotărâre de completare când prin sentinţa pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere [art. 64 alin. (1)].

Cum „Regulile de procedură arbitrală se completează, potrivit art. 79, cu dispoziţiile de drept comun de procedură civilă română în măsura în care acestea sunt compatibile cu arbitrajul şi cu natura comercială a litigiilor", cu raportare la dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. se reţine că „erorile de calcul şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere" [alin. (1)], prin încheiere, părţile fiind citate „numai dacă instanţa socoteşte că este necesar să dea anumite lămuriri", dispoziţiile de mai sus nefiind, deci, nici norme de ordine publică şi neavând nici caracter imperativ.

Nici modificarea prin încheierea din 6 martie 2008 a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată nu reprezintă decât tot îndreptarea unei erori materiale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Regulile evocate, „cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul proporţional cu ceea ce s-a acordat", astfel că, procedându-se la corectarea sumei la care pârâta a fost obligată, simetric s-a procedat şi la corectarea corespunzătoare a cuantumului sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Aşa cum judicios a stabilit instanţa prin sentinţa recurată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. invocate de recurentă, nepunându-se problema necesităţii unor lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei arbitrale, niciuna dintre părţi neformulând, de altfel, vreo cerere în acest sens instanţei de arbitraj care a pronunţat menţionata hotărâre.

Astfel fiind, văzând şi dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta petentă pârâtă împotriva sentinţei nr. 98 din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC M.T. SRL Otopeni împotriva sentinţei nr. 98 din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 64/2009. Comercial