ICCJ. Decizia nr. 59/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 59/2009
Dosar nr. 126.1/40/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 441 din 22 martie 2007 a Tribunalului Botoşani, instanţă competentă în soluţionarea pricinii urmare soluţionării conflictului negativ de competenţă prin sentinţa nr. 39 din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea prin care S.N.R.SA, sucursala Iaşi, solicitase să se constate, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Botoşani, dreptul său de administrare asupra suprafeţei de 34.638 mp teren situat în raza municipiului Botoşani.
Instanţa de fond a reţinut că prin art. 6 din Decretul prezidenţial nr. 76 din 3 aprilie 1978 s-a schimbat categoria de folosinţă a suprafeţei de 37.629 mp din teren arabil în fâneaţă în scopul construirii staţiei de radiodifuziune Botoşani.
Prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr. 532 din 22 noiembrie 1976 i-a fost transmis reclamantei cu caracter definitiv numai 2.430 mp pe care este amplasată construcţia staţiei radio, restul suprafeţei de 32.208 mp făcând parte din patrimoniul fostului CAP Botoşani, având destinaţia de fâneaţă, iar producţia de fân obţinută şi valorificată fiind folosită la cantina de ajutor social de Primăria Botoşani.
Întrucât dreptul de administrare al reclamantei asupra suprafeţei de teren din acţiune nu preexistă, instanţa a respins acţiunea considerând că dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. sunt inadmisibile.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamantă a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 85 din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, decizie casată ulterior urmare admiterii recursului aceleeaşi părţi prin Decizia nr. 721 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
Rejudecând apelul, prin Decizia nr. 59 din 19 mai 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, l-a respins ca nefondat reţinând că, potrivit art. 111 C. proc. civ., pentru constatarea existenţei unui drept este necesară preexistenţa respectivului drept a cărei constatare s-a solicitat.
Ori, în speţă, reclamanta nu a dovedit că este titulara dreptului de administrare decât pentru 2.430 mp şi nu pentru întreaga suprafaţă, suprafaţă ce a făcut parte din cei 37.629 mp fâneaţă, diferenţa de teren figurând în evidenţele cadastrale ca făcând parte din terenul ce a aparţinut fostului CAP Botoşani, pus în prezent la dispoziţia Comisiei locale pentru aplicarea Legii 18/1991.
După emiterea Decretului 76 din 3 aprilie 1978, când s-a schimbat categoria de folosinţă a terenului din arabil în fâneaţă, în scopul construirii staţiei de radiodifuziune Botoşani, nu s-a mai emis nici un act administrativ din care să rezulte că reclamantei i s-ar fi recunoscut vreun drept de administrare, iar scopul pentru care s-a dispus schimbarea categoriei de folosinţă, nu s-a mai realizat.
De asemenea s-a apreciat că diferenţa de teren nu a intrat în patrimoniul reclamantei nici în temeiul Legii 15/1990 deoarece terenurile au fost exceptate expres şi nici nu a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate deoarece nu a putut dovedi că ar fi avut dreptul de administrare asupra întregii suprafeţe.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta apreciază că instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul actului dedus judecăţii deoarece ea a dovedit că are folosinţa întregii suprafeţe de teren de 34.638 mp, pe care a şi împrejmuit-o pentru protejarea instalaţiilor subterane şi pentru care şi plăteşte impozit.
De asemenea întreaga suprafaţă de teren este înregistrată în patrimoniul său şi figurează în documentaţia topografică întocmită în scopul stabilirii patrimoniului său, stăpânind-o neîntrerupt din 1977.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică faptul că i se impută că n-ar deţine nici unul dintre actele menţionate în Circulara 85415 din 17 august 1993, ori tocmai acţiunea de faţă probează demersul său făcut în recunoaşterea dreptului de administrare a întregii suprafeţe de 34.638 mp, suprafaţă deţinută şi folosită neîntrerupt din 1977 şi pe care este amplasată staţia de radio.
În final, recurenta critică greşita interpretare a dispoziţiilor art. 5 din Legea 15/1990 şi aprecierea că terenurile nu ar fi intrat în patrimoniul regiei autonome, antecesoarea sa, terenurile şi clădirile figurând ca mijloace fixe în patrimoniul fostelor întreprinderi de stat reorganizate în regii autonome în temeiul acestui act normativ.
Alăturat recursului recurenta a ataşat în copie declaraţia de impozit din 7 februarie 2000, situaţia terenurilor din patrimoniul său, circulara MAIA nr. 85415 din 17 august 1993, şi procesul verbal de recepţie din 13 decembrie 1999.
Prin întâmpinare intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Anterior analizării criticilor aduse soluţiei din apel se impune precizarea că actele ataşate de recurentă recursului nu reprezintă acte noi, ele existând în dosarul Judecătoriei Botoşani, instanţă la care s-a înregistrat iniţial cererea de chemare în judecată, ataşate cererii, şi au fost avute în vedere de către instanţă în soluţionarea pricinii.
Criticile invocate de recurentă şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate deoarece instanţa de apel a interpretat corect actul dedus judecăţii, reclamanta solicitând prin acţiunea sa recunoaşterea unui drept de administrare şi nu de folosinţă asupra suprafeţei de teren de 34.638 mp, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate ce nu se pot confunda.
Nici uzucaparea respectivei suprafeţe de teren nu a format obiectul judecăţii aşa încât susţinerile recurentei privind folosirea continuă din 1977 a respectivei suprafeţe de teren nu a format obiectul judecăţii.
Limitându-se la obiectul cererii cu care a fost investită instanţa de apel a apreciat corect că pentru constatarea existenţei dreptului de administrare al cărui titular s-a pretins reclamanta aceasta ar fi trebuit să probeze existenţa vreunui act administrativ care să-i fi conferit o asemenea vocaţie pentru întreaga suprafaţă, aspect pe care însăşi recurenta nu-l contestă, recunoscând în recursul motivat că „nu am reuşit să găsim şi actele care au condus la deţinerea perpetuă a întregii suprafeţe de teren".
Faptul că ea a împrejmuit respectiva suprafaţă sau că plăteşte taxe pe acel teren nu dovedeşte exercitarea unui drept de administrare pentru întreaga suprafaţă, acesta fiind şi considerentul pentru care i s-a refuzat eliberarea certificatului pentru atestarea dreptului de proprietate.
Menţionarea acestei suprafeţe de teren în evidenţele proprii nu echivalează cu dreptul de proprietate asupra ei, cum eronat susţine recurenta prin invocarea dispoziţiilor art. 5 din Legea 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, deoarece nu a dovedit că la momentul apariţiei legii întreaga suprafaţă figura în patrimoniul ei, ci, din contră, diferenţa dintre suprafaţa menţionată în Decretul 76 din 3 aprilie 1976 şi Ordinul MAIA nr.532/22 noiembrie 1976 figurează în Registrul cadastral pag. 23 (40) la poziţia 42, ca fiind la dispoziţia Comisiei locale pentru aplicarea Legii 18/1991, el făcând parte din proprietatea fostului CAP Botoşani.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a actului dedus judecăţii şi a legii, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.R. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 59 din 19 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 60/2009. Comercial → |
|---|
