ICCJ. Decizia nr. 578/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 578/2009
Dosar nr. 8533/1/2008
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 14 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 10862,8/105/2006, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul-pârât G.C.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85/2006 şi că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale întrucât, aceeaşi excepţie a fost respinsă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 82/2007, iar o rezolvare ulterioară a aceleiaşi excepţii nu poate fi alta decât cea pronunţată în prima cauză.
De asemenea, s-a reţinut că excepţia este irelevantă pentru că recurentul nu justifică un interes în formularea acesteia, iar faţă de faza procesuală în care se află cauza o astfel de excepţie nu poate fi invocată întrucât nu ar mai avea relevanţă.
Instanţa a mai reţinut că excepţia trebuia invocată într-un moment al procedurii în care să poată fi apreciată pe baza stării de fapt şi a probelor administrate, fiind tardiv formulată în faţa instanţei de recurs.
Reţinând că excepţia de neconstituţionalitate invocată într-o cale extraordinară de atac exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate în procedura insolvenţei, în fond după casare, este vădit inadmisibilă şi tardiv invocată, instanţa anterioară a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâtul G.C. care a susţinut următoarele critici:
- În raport de prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă întrucât ea priveşte o lege care este în vigoare, iar soluţionarea cauzei deduse judecăţii depinde de prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate, a fost ridicată de una din părţile dosarului şi priveşte o prevedere care nu a fost declarată neconstituţională – integral sau în parte – printr-o decizie a Curţii Constituţionale.
Recurentul consideră lipsit de relevanţă că prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacă au fost considerate anterior de Curte ca fiind constituţionale, pot fi ridicate oricând pentru a se crea posibilitatea Curţii Constituţionale să revină asupra propriei jurisprudenţe, în sensul de a le declara, eventual, ca neconstituţionale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa nr. 518 din 22 aprilie 2008 dată de judecătorul sindic desemnat în cazul debitoarei SC A.N.R. SA a admis cererile formulate de lichidatorul judiciar R.V.A.I.S.S.T.L.P. şi a mai multor creditori, în contradictoriu cu pârâtul G.C., administratorul social al debitoarei, dispunând instituirea răspunderii pârâtului pentru partea din pasiv rămasă neacoperită, în baza art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul a formulat recurs împotriva sentinţei date de judecătorul sindic, iar în faţa instanţei de recurs a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de recurs s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Astfel, conform textului menţionat poate face obiectul excepţiei neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţe în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
În cauză, aceste condiţii sunt îndeplinite în contextul în care se invocă neconstituţionalitatea prevederilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 – ce sunt în vigoare având legătură cu cauza, întrucât recurentului i-a fost angajată răspunderea patrimonială în temeiul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate o invocă.
De asemenea, alin. (1) al art. 29 nu limitează posibilitatea invocării unei asemenea excepţii la vreuna din fazele procesuale ale litigiului sau în raport de obiectul acestuia.
Se constată că este îndeplinită şi condiţia conţinută de art. 29 alin. (3) în sensul căreia, prevederile a căror neconstituţionalitate să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o deciziei anterioară a Curţii Constituţionale.
Raţionamentul instanţei anterioare conform cu care, Curtea Constituţională a respins printr-o decizie anterioară excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, iar rezolvarea aceleiaşi excepţii n-ar putea fi alta decât cea pronunţată anterior, este total nejustificat şi în dezacord cu legea.
Art. 29 alin. (3) reglementează situaţia în care nu pot face obiectul excepţiei acelei prevederi care deja au fost constatate – prin decizie – ca fiind neconstituţionale, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.
În atare situaţie, faţă de considerentele expuse se constată că prin încheierea ce face obiectul controlului judiciar, în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca urmare a inadmisibilităţii excepţiei.
Urmare celor arătate, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica încheierea în sensul că admite cererea şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
În considerarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, punctul de vedere al petentei în susţinerea excepţiei se rezumă la următoarele aspecte:
- Prin redactarea sa, art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 înfrânge dispoziţiile conţinute de art. 16 alin. (1) art. 1 alin. (3) şi art. 44 alin. (19 din Constituţie relative la egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil şi respectiv, garantarea dreptului de proprietate.
- Prin reglementarea unei proceduri de executare silită concursuală pentru recuperarea creanţelor, legiuitorul a extins – în mod discriminatoriu această executare şi la alţi subiecţi de drept, iar prin instituirea prezumţiei de culpă s-a încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul la garantarea proprietăţii.
În ce priveşte punctul de vedere al instanţei, Înalta Curte consideră că prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, prin care sunt prevăzute faptele păgubitoare pentru societatea comercială debitoare – fapte ce au contribuit la ajungerea acestuia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele de conducere nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale invocate.
De asemenea, se are în vedere că prin prevederile atacate nu se instituie o prezumţie de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci – aşa cum s-a arătat anterior – sunt prevăzute doar faptele de natură a atrage o răspundere patrimonială, neexistând nici o îngrădire a dreptului la apărare.
De altfel, practica Curţii Constituţionale - prin deciziile anterior pronunţate – a fost constantă în acest sens.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica încheierea atacată, în sensul că va admite cererea şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa.
Având în vedere că prin dispoziţiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 se instituie o derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale precum şi faptul că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă au făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de Curtea Constituţională instanţa nu va dispune suspendarea judecării cauzei respectiv a derulării în continuare a procedurii insolvenţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul G.C. împotriva încheierii din 14 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 570/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 582/2009. Comercial → |
|---|
