ICCJ. Decizia nr. 591/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 591/2009
Dosar nr. 2420/1285/2007
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2420/1285 din 18 mai 2007 la Tribunalul Cluj, reclamantul A.T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii V.P.D. şi SC S.M.P. SRL obligarea asociatului unic al societăţii să convoace şi să ţină adunarea generală a asociaţilor în condiţiile Legii nr. 31/1990 modificată, având ca ordine de zi retragerea reclamantului din calitatea de administrator în baza cererii sale de demisie din 5 ianuarie 2007, descărcarea de gestiune şi eventual numirea unui alt administrator, iar în subsidiar, în situaţia în care pârâtul asociat unic refuză convocarea AGA şi adoptarea hotărârii, instanţa să îl oblige la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 3382/C din 4 septembrie 2007, Tribunalul Cluj respinge acţiunea precizată formulată de reclamantul A.T.F., cu domiciliul ales în Oradea, judeţul Bihor, împotriva pârâţilor V.P.D., domiciliat în Câmpina, judeţul Prahova şi SC S.M.P. SRL, cu sediul în Cluj Napoca, Parcul Municipal, f.n., judeţul Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul, prin actul adiţional din 16 februarie 2006 la Statutul SC S.M.P. SRL, a fost numit administrator al societăţii (f. 5, 6), efectuându-se înscrierile cuvenite în registrul comerţului (f. 7).
Asociatul unic al SC S.M.P. SRL este pârâtul V.P.D.
La data de 5 ianuarie 2007 reclamantul a formulat o cerere de demisie din funcţia de administrator (f. 8), notificând societatea şi asociatul unic (f. 9,10) şi convocând AGA pentru data de 22 martie 2007 la sediul social (f. 11).
La data convocării AGA pârâtul asociat unic nu a fost prezent şi, în această situaţie, nu s-a dat nici descărcare de gestiune administratorului.
Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege, iar potrivit art. 195 alin. (1) raportat la alin. (3), administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social cel puţin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Conform art. 1552 pct. 2 C. proc. civ., mandatul se stinge prin renunţarea mandatarului la mandat, iar art. 1556 C. civ. stipulează că mandatarul poate renunţa la mandat, notificând mandantului renunţarea sa.
Acesta este şi cazul în speţă, reclamantul administrator renunţând la mandatul său şi notificând această renunţare asociatului unic şi societăţii, cu respectarea prevederilor art. 195 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, în registrul comerţului a fost înscrisă la alte menţiuni şi cea privind convocarea AGA privind cererea de demisie a administratorului (f. 31).
Prin Decizia comercială nr. 28 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, respinge apelul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva sentinţei comerciale nr. 3382/C din 4 septembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2420/1285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menţine în întregime.
Instanţa de apel a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă, deşi motivarea poate fi circumstanţiată, iar susţinerile din apel nu aduc nimic nou în economia cauzei.
Astfel, au fost invocate doar prevederile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, invocându-se faptul că hotărârea fondului este în măsură să îi încalce dreptul său la libera alegere a unei activităţi profesionale.
Aceste considerente nu pot fi reţinute, întrucât prima instanţă a subliniat corect caracteristicile instituţiei juridice a renunţării la mandat, din partea mandatarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1552 pct. 2 şi art. 1556 C. civ., aceasta fiind o manifestare de voinţă, unilaterală, care nu poate fi cenzurată de către mandant.
Singura posibilitate a acestuia rămâne aceea de a lua act de renunţarea la mandat, iar în ipoteza în care i se produc prejudicii ca urmare a acestui act juridic, poate să ceară obligarea mandatarului la despăgubiri. Aceste considerente sunt valabile nu numai în ce priveşte relaţiile dintre mandant şi mandatar, ci şi în privinţa terţilor, în măsura în care aceştia sunt încunoştinţaţi asupra renunţării.
Prin cererea de recurs formulată, reclamantul A.T.F. a susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit starea de fapt, respectiv că „terţii sunt informaţi cu privire la renunţarea la mandat", fapt infirmat de evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, oficiu care la solicitarea din data de 3 aprilie 2008 comunica ca fiind administrator al societăţii A.T.F. În această situaţie Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând hotărârea în raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acesta nu este de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută în dispoziţia legală invocată.
Critica recurentului potrivit căreia Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii nu poate fi primită, întrucât acesta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
În speţă, notificarea a fost realizată prin menţionarea în registrul de publicitate a solicitării reclamantului de convocare a şedinţei AGA, pentru a se lua act de cererea de demisie a administratorului A.T.F., conform încheierii judecătorului delegat nr. 14571/2007, pronunţată în dosarul nr. 30398/2007 (f. 20, 21, dosar fond).
În aceste condiţii, terţii nu sunt informaţi cu privire la renunţarea la mandat, ceea ce duce la concluzia conform căreia reclamantul-recurent nu poate invoca, pentru susţinerea legitimităţii interesului său în susţinerea cererii, prevederile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Reclamantul-recurent nu justifică legitimitatea interesului său, folosul practic urmărit nefiind personal şi direct, născut, actual şi ocrotit din punct de vedere juridic.
Cu atât mai mult, acţiunea nefiind fundamentată în drept, prin invocarea unei prevederi specifice din cuprinsul Legii nr. 31/1990, instanţa nu se poate substitui voinţei asociatului unic, în ceea ce priveşte convocarea şi ţinerea AGA sau ordinea de zi a acestora, într-un termen, în sensul precizării din acţiune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 595/2009. Comercial → |
|---|
