ICCJ. Decizia nr. 580/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 580/2009
Dosar nr. 12016/3/2007
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, înregistrată la data de 5 aprilie 2007, reclamanta SC A.E.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC B.P. SA, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Bucureşti, conform contractului de leasing imobiliar din data de 5 septembrie 2006, înregistrat sub nr. 58, cu clauză fermă irevocabilă de vânzare-cumpărare, invocând, în drept, dispoziţiile art. 1073-1077 C. civ. şi dispoziţiile contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă irevocabilă de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei prin sentinţa comercială nr. 11963, pronunţată la data de 23 octombrie 2007, cu motivarea că, în speţă, nu s-a făcut dovada că pârâta este proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing imobiliar, conform cerinţelor art. 1169 C. civ., certificatul de atestare fiscală neconstituind titlu de proprietate.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei tribunalului criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, faţă de Decizia nr. 1071 din 9 noiembrie 1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti (art. 3) şi de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, în baza căreia a fost înfiinţată SC P. SA, în prezent SC B.P. SA, care la momentul privatizării a preluat în patrimoniul său activele societăţii de stat, între care şi imobilul ce face obiectul contractului de leasing încheiat între părţi, conform înscrisului referitor la SITUAŢIA ACTIVELOR AFLATE ÎN PATRIMONIUL SOCIETĂŢII, depus la dosar, comportându-se, cu privire la acest bun, ca un adevărat proprietar, având rol fiscal şi plătind taxele şi impozitele cu privire la acesta şi faţă de cerinţele art. 969 C. civ., în raport cu obligaţiile convenite de părţi prin menţionatul contract, pe care apelanta-reclamantă le-a îndeplinit, iar potrivit art. 7, intimata-pârâtă este obligată să le îndeplinească.
Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, prin Decizia nr. 215, pronunţată la data de 21 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că „din actele de la dosar" nu reiese că locatorul SC B.P. SA ar fi obţinut titlul de proprietate al activului comercial, complex Humuleşti (autoservire), pentru ca, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 9 din 12 ianuarie 2000, să poată transmite acest bun, certificatul de atestare fiscală aflat la dosar neavând valoarea unui titlu de proprietate.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă SC A.E.B. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe art. 1 din OG nr. 9 din 12 ianuarie 2000, străină de natura pricinii, ale cărei dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză şi nu a avut în vedere criticile apelantei întemeiate pe Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 1071/1990 (art. 3), pe Legea nr. 15/1990 şi pe dispoziţiile art. 969 C. civ., în raport cu art. 7 din contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 58 din 5 septembrie 2006, încheiat între părţi.
Recursul este fondat.
Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, conform regulii de drept tantum devolutum tantum judicatum, aşa încât prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, iar efectul devolutiv al acestei căi de atac se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în fond, având în vedere că instanţa de apel realizează numai un control judiciar ordinar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea alte elemente decât cele ce au format obiectul primei judecăţi, căci s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie, efect limitat, deopotrivă, la criticile formulate de apelant, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră regula de drept tantum devolutum quantum appellatum, care constituie o exigenţă a principiul disponibilităţii procesuale, care se aplică şi în faţa acestei instanţe, obligată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel.
Este de observat că prin evocarea greşită a OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, act normativ ce nu-şi găseşte incidenţa în speţă, neconstituind nici cauza acţiunii formulată de reclamantă şi nici fundamentul juridic al sentinţei apelate, ca şi prin necercetarea criticilor raportate la această judecată, ce au făcut obiectul apelului, instanţa de control judiciar, întemeindu-şi soluţia pe argumente străine, deşi avea a verifica situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă în limitele cererii de apel, a încălcat precizatele dispoziţii legale şi principiile pe care acestea le consacră, inducând astfel incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (2), alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa Decizia atacată şi va trimite pricina aceleiaşi instanţe de control judiciar pentru rejudecarea cererii de apel din perspectiva motivelor de netemeinicie şi nelegalitate invocate prin aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.E.B. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 21 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 581/2009. Comercial → |
|---|
