ICCJ. Decizia nr. 596/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 596/2009
Dosar nr. 9488/3/2006
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 17 martie 2006 sub nr. 9488/3/2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.C.C., solicitând instanţei să se dispună rezoluţiunea contractului nr. BT din 21 martie 2000 şi obligarea pârâtului la restituirea acţiunilor ce au format obiectul contractului; iar în subsidiar, urmare a admiterii rezoluţiunii, obligarea pârâtului la plata de daune-interese datorate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT/21 din 21 martie 2000 constând în:
- suma de 6.136 Euro (echivalent a 12.000 mărci germane) reprezentând penalităţi datorate ca urmare a nerealizării angajamentului investiţional pentru protecţia mediului cu termen scadent final în data de 31 martie 2003;
- suma de 15.338,76 Euro (echivalent a 30.000 mărci germane) reprezentând valoarea investiţiilor nerealizate;
- contravaloarea celor 572.602 acţiuni cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000;
- dividendele încasate pe perioada de valabilitate a contractului;
- suma de 300.000.000 ROL reprezentând credit acordat societăţii privatizate în vederea retehnologizării prin Convenţia nr. 589 din 19 august 1996, în baza Legii nr. 58/1999;
- suma de 303.741.062 ROL- dividende aferente anului 1996;
- suma de 350.153.260 ROL – daune moratorii datorate de SC S. SA pentru neplata la termen a dividendelor pentru anii 1992-1996, precum şi obligarea pârâtului la plata celorlalte daune-interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S., estimate provizoriu la valoarea de 500 Euro.
Prin sentinţa comercială nr. 1782 din 7 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte primele două tranşe investiţionale şi a admis excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata următoarelor sume: 300.000.000 lei ROL credit, 303.741.062 lei ROL dividende pentru anul 1996 şi 350.153.260 lei ROL daune moratorii.
A admis în parte acţiunea principală precizată formulată de reclamanta A.V.A.S. şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.136 Euro cu titlu de penalităţi.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor de 15.338,76 Euro investiţii nerealizate, 1.431.505 lei RON contravaloarea celor 572.602 acţiuni şi la plata contravalorii dividendelor aferente perioadei de valabilitate a contractului ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumelor de 300.000.000 lei ROL credit, 303.741.062 lei ROL dividende pentru anul 1996 şi 350.153.260 lei ROL daune moratorii ca prescrisă.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata celorlalte daune-interese, potrivit art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 ca neîntemeiată.
A respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între F.P.S. (antecesor în drepturi al reclamantei A.V.A.S.) în calitate de vânzător şi pârâtul C.C.C. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000 prin care pârâtul a cumpărat 572.602 acţiuni reprezentând 50,996% din valoarea capitalului social al SC S. SA Siret, preţul convenit fiind de 1.168.108.080 ROL.
Prin clauza nr. 8.7 din contractul de privatizare s-a stabilit faptul că, cumpărătorul, în calitate de acţionar al societăţii, se obliga să asigure plata datoriilor societăţii către F.P.S., datorii constând în dividende neachitate, daune-interese datorate pentru neachitarea la termen a dividendelor aferente anului 1996 şi daune moratorii calculate pentru neplata la scadenţă a dividendelor pe anii 1992-1996 şi creditul destinat retehnologizării în valoare de 300.000.000 ROL.
Potrivit clauzei nr. 8.9 alin. (9) din contract cumpărătorul, în calitate de acţionar al societăţii se obliga să efectueze în societate pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 31 martie 2000, o investiţie pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, în sumă de 30.000 mărci germane astfel:
10.000 mărci germane - în perioada 31 martie 2000-31 martie 2001
10.000 mărci germane – în perioada 31 martie 2001-31 martie 2002
10.000 mărci germane –în perioada 31 martie 2002-31 martie 2003.
De asemenea, potrivit clauzei nr. 8.9 alin. (10), cumpărătorul se obliga ca în cazul neefectuării investiţiilor prevăzute la anexa nr. 4 (în realitate Anexa 5, astfel cum s-a precizat ulterior) să plătească vânzătorului o penalitate egală cu 20% din suma neinvestită la sfârşitul fiecărui an şi cumulat.
Tribunalul a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada faptului că s-ar fi conformat obligaţiei investiţionale pentru protecţia mediului asumate conform art. 8.9 alin. (9).
Urmare a nerealizării angajamentului investiţional asumat conform art. 8.9 alin. (9) din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000 pentru scadenţele 31 martie 2000, 31 martie 2001 şi 31 martie 2003, în baza clauzei penale de la art. 8.9 alin. (10) cumpărătorul datorează penalităţi în sumă de 6.136 Euro.
Pârâtul nu şi-a executat nici obligaţia prevăzută în clauza 8.7, întrucât, deşi era acţionar majoritar, nu a asigurat plata datoriilor societăţii către F.P.S., situaţie de altfel recunoscută de pârât în întâmpinare.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, date fiind şi prevederile art. 1020-1021 C. civ., tribunalul a apreciat că în cauză sunt motive întemeiate pentru a dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. BT 21 din 21 martie 2000, fapt ce are ca şi consecinţă revenirea de drept a celor 572.602 acţiuni în proprietatea A.V.A.S.
Referitor la primele două tranşe din obligaţia investiţională de 30.000 mărci germane prevăzută în clauza 8.9 alin. (9), cu scadenţele la 31 martie 2001 şi 31 martie 2002, tribunalul a considerat că acestea fac parte dintr-o singură obligaţie, care trebuie privită în mod unitar şi a cărei dată scadentă este la 31 martie 2003, acesta fiind termenul de la care curge termenul de prescripţie, neputându-se considera că pentru fiecare tranşă investiţională curge câte un termen de prescripţie distinct.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 390 din 18 septembrie 2008 a admis apelul formulat de A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 1782 din 7 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a dispus obligarea pârâtului la restituirea acţiunilor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni seria BT nr. 21 din 21 martie 2000 încheiat de părţi, în favoarea reclamantei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, dând efectivitate regulii de repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului desfiinţat.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta A.V.A.S. a susţinut că Decizia recurată este nelegală întrucât instanţa nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată efectuate de A.V.A.S. în cadrul litigiului.
Se precizează că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002 cu modificările şi completările ulterioare, care prevede în mod exemplificativ şi nu limitativ categoriile de daune-interese pe care A.V.A.S. le poate solicita în vederea reparării prejudiciului cauzat de cumpărător în cazul desfiinţării contractului de privatizare.
A.V.A.S. a fost prejudiciată prin faptul că, prin oferta pe care pârâtul C.C.C. a făcut-o cu privire la investiţiile care urmau să fie efectuate în societatea privatizată, a obţinut un punctaj superior, care i-a permis să achiziţioneze pachetul de acţiuni deţinut de instituţia publică la SC S. SA, în dauna altor potenţiali investitori de bună credinţă.
În ceea ce priveşte suma de 1.431.505 RON reprezentând contravaloarea celor 572.602 acţiuni care au format obiectul contractului de privatizare, se susţine în continuare, că această sumă este cuvenită A.V.A.S. în temeiul principiului „repunerii părţilor în situaţia anterioară".
Având în vedere că SC S. SA este în procedura insolvenţei, în urma rezoluţiunii contractului de privatizare urmează să i se restituie acţiunile ce au făcut obiectul contractului, care însă nu mai au nicio valoare şi care nu mai pot fi valorificate prin intermediul unei noi privatizări.
Prin clauza contractuală, cumpărătorul a asigurat vânzătorul F.P.S./A.V.A.S. că datoriile societăţii urmează să fie achitate, asumându-şi astfel o obligaţie personală, şi în consecinţă, în situaţia neachitării de către societate a acestor sume, obligaţia revenea cumpărătorului să asigure plata.
Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul nu a depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi nu au fost depuse înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivul invocat de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţia invocată.
Referitor la critica potrivit căreia instanţa nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată efectuate de A.V.A.S. nu poate fi reţinută, întrucât poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată, de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului. Atunci când pretenţiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parţial, instanţa acordă celui ce a câştigat procesul numai o parte a cheltuielilor de judecată suportate, proporţional cu pretenţiile admise.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată, prevedere care se coroborează cu art. 276 în cazul în care pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte. La baza obligaţiei de restituire stă culpa procesuală.
În reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002 aceasta nu poate fi primită, întrucât nicio dispoziţie specială nu absolvă o componentă elementară a conduitei procesuale a părţilor, aceea de a proba pretenţiile solicitate pe cale judiciară, potrivit art. 1169 C. civ.
Recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 390 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 390 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 588/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 597/2009. Comercial → |
|---|
