ICCJ. Decizia nr. 597/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 597/200.
Dosar nr. 24104/3/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa comercială nr. 15246 din 18 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins ca neîntemeiata prescripţia dreptului la acţiune şi a admis acţiunea precizată formulată de SC E.B. SA împotriva pârâtei R.A.D.E.T. BUCUREŞTI, R.A.D.E.T., obligând pârâta la plata către reclamanta a sumei de 16.027.299,30 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada iulie 2003 - 30 septembrie 2003 aferenta facturilor emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, suma actualizată cu indicele de cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la executarea obligaţiei de plată de către pârâtă.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta în sumă de 179.464 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul nr. 1/2001 de vânzare-cumpărare a energiei termice din sistemul de alimentare centralizat, reclamanta fiind succesoarea SC T. SA, SUCURSALA E.B., în calitate de vânzător, iar pârâta R.A.D.E.T. în calitate de cumpărător.
Contractul a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/2002, 2/2003, 3/2003.
Potrivit art. 13 din contractul de vânzare-cumpărare cu modificările aduse prin actul adiţional nr. 3/2003 aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2003, în sensul că achitarea contravalorii facturilor emise de către vânzător trebuia să se facă în termen de 15 zile calendaristice de la primire iar conform art. 23 din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2/2003, neachitarea contravalorii facturii în termenul convenit atrage aplicarea de penalităţi de întârziere de 0,015/zi conform Ordinului A.N.R.E. nr. 22 din 21 august 2002, procent care urma sa se modifice automat în cazul apariţiei unui alt ordin al autoritarii menţionate.
Instanţa de fond a mai reţinut că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a achitat cu întârziere facturile emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, reclamanta solicitând penalităţi pentru perioada 1 iulie 2003 - 30 septembrie 2003. Cum acţiunea a fost înregistrată la data de 30 iunie 2006, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, a apreciat instanţa de fond.
Sub aspectul respectării prevederilor art. 7201 alin. (4) C. proc. civ., de către reclamantă, instanţa de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada convocării pârâtei la conciliere directă, prin adresa din 29 mai 2006 pârâta luând cunoştinţă de pretenţiile reclamantei.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada pretenţiilor sale astfel încât, potrivit raportului de expertiza refăcut, în varianta I, penalităţile de întârziere solicitate de reclamanta sunt în suma de 16.557.613,42 lei.
Instanţa de fond a considerat ca nu poate da eficienta raporturilor de expertiza în varianta II deoarece reclamanta a înscris sumele datorate de către pârâta în contabilitate în conturile din afara bilanţului, modalitate corecta faţă de faptul ca înscrierea sumelor în contabilitate ca venituri şi în bilanţul contabil se realizează după data încasării acestora, conform ordinului M.F.P. nr. 94/2001 de aprobare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva VI-a, a C.E.E., cu HG nr. 859/2002 şi art. 6 alin. (2) din HG nr. 82/1991, republicata.
A mai apreciat instanţa de fond că, potrivit art. 1 din OUG nr. 115/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 84/2002, obligativitatea deschiderii de cont tip ESCROW a agenţiilor economici de energie termică împreună cu agenţii distribuitori de comun acord la o bancă, a fost introdusă "pentru asigurarea de fonduri", acest cont fiind de distribuţie, plata fiind operată imediat şi evitându-se transmiterea dintr-un cont în altul iar, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cont beneficiarii de energie termica virează sumele aferente energiei termice consumate la care se adăugă subvenţiile primite de la autorităţile locale pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif pentru energia termică livrată populaţiei.
Părţile s-au conformat dispoziţiilor legale menţionate şi au încheiat la 11 octombrie 2001 contractul de cont Escrow şi acte adiţionale la acesta, stabilindu-se şi procentele în care agentul de cont Escrow urma sa efectueze plăti1e.
Contractul de cont Escrow, a apreciat instanţa de fond, a reglementat doar aspectul, modalităţii de plată în sensul virării în contul respectiv a unui anumit procent din încasări, toate celelalte prevederi contractuale vizând respectarea termenelor de plată a facturilor şi sancţiunea nerespectării acestor termene prin perceperea de penalităţi constituind voinţa părţilor astfel cum a fost consemnata prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2001 şi-au păstrat valabilitatea, astfel încât acţiunea reclamantei este întemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta R.A.D.E.T. BUCUREŞTI, R.A.D.E.T.
Prin Decizia comercială nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, a fost respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte pretinsa modificare a Contractului nr. 1/2001 prin dispoziţiile OUG nr. 115/2001: "un contract de cont escrow încheiat anterior actelor adiţionale încheiate de părţi la contractul de vânzare-cumpărare ce constituie baza raporturilor contractuale dintre părţi, nu poate modifica implicit clauzele unui contract de vânzare-cumpărare translativ de proprietate ce reprezintă voinţa (legea) părţilor, contul escrow fiind doar un mecanism de plata încheiat tocmai in virtutea existentei contractului de vânzare-cumpărare (.. .)" (pagina 7. paragraful 1 din Decizia atacata).
Instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte susţinerea conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nu ar reprezenta voinţa părţilor, fiind un contract cadru impus de autoritatea de reglementare in domeniu: "atâta timp cat contractul este semnat de părţi prezuma voinţa acestora în sensul dispoziţiilor art. 969 C. civ., (. . .) legislaţia română prevede şi încheierea aşa-numitelor contracte de adeziune (. . .) " (pagina 7, paragraful 2 din Decizia atacata).
Instanţa de control judiciar a reţinut că, in ceea ce priveşte greşita actualizare cu rata inflaţiei a debitului principal: "Curtea apreciază ca şi aceasta este nefondata, faţă de principiile dreptului civil, astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 980, art. 981, art. 1084 privind dreptul creditorului de a obţine repararea integrală a pagubei, reactualizarea debitului reflectând o echivalentă a prestaţiilor" (pagina 7, paragrafu13 din Decizia atacata).
Considerentele instanţei de apel privitoare la respingerea excepţiei prescripţiei se alătură, practic, considerentelor primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. subsumând acestui motiv patru critici de nelegalitate:
1. instanţa de apel a încălcat prevederile OUG nr. 115/2001. Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T. în executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a afirmat ca nu ar fi întrunite condiţiile răspunderii civile contractule, lipsind vinovata acesteia, urmare a încheierii in anul 2001 a contractului de cont escrow între furnizorii şi producătorii de energie termică, în baza OUG nr. 115/2001.
2. instanţa de apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T. ar fi justificat ca neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i putea fi imputata. Recurenta pretinde ca neexecutarea obligaţiilor care ii incumbau s-ar fi justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv apariţia OUG nr. 115/2001 şi încheierea contractului de cont escrow.
3. ,,lipsa temeiului de solicitare a plăţii penalităţilor de întârziere", ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen.
4. instanţele de fond şi apel au făcut o greşită aplicare a legii, dispunând şi actualizarea cu rata inflaţiei a obligaţiei a debitului principal (penalităţile de întârziere stabilite conform clauzei penale).
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce se vor arăta, cu precizarea că, recurenta nu critică respingerea de către instanţele de fond şi apel a excepţiei prescripţiei.
Prin recursul formulat, R.A.D.E.T. nu critică hotărârea instanţei de apel referitoare la respingerea de către instanţele de fond şi apel, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al ELCEN.
In condiţiile art. 316 rap. la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., privitor la limitele judecăţii în recurs, Înalta Curte va reţine că aceste aspecte ale hotărârii recurate nu mai pot forma obiectul analizei instanţei de recurs, deoarece cu privire la acestea nu s-au formulat motive de recurs.
Analizarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs este dublu limitata: pe de o parte la motivele de casare/modificare expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. (ca trăsătura specifica a recursului, cale nedevolutivă de atac), pe de cealaltă parte la criticile de nelegalitate formulate punctual prin motivele de recurs depuse la dosar.
În acest sens, dispoziţiile din materia apelului [art. 295 alin. (1) C. proc. civ.], expresie a principiului disponibilităţii căii de atac, se aplică şi in cazul recursului, deoarece nu contravin prevederilor speciale din aceasta materie.
Ca o consecinţă a principiului disponibilităţii în exercitarea căii de atac, dacă hotărârea primei instanţe este atacată numai parţial, referitor doar la soluţia dată unor capete de cerere sau referitor doar la anumite părţi din proces, ceea ce nu s-a atacat trece în puterea de lucru judecat.
1. Primul motiv de recurs: instanţa de apel a încălcat prevederile OUG nr. 115/2001. Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T. în executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a afirmat ca nu ar fi întrunite condiţiile răspunderii civile contractule, lipsind vinovata acesteia, urmare a încheierii in anul 2001 a contractului de cont escrow intre furnizorii şi producătorii de energie termica, in baza OUG nr. 115/2001.
După cum rezultă din probele administrate în faţa instanţelor de fond şi apel, recurenta pârâta nu a respectat obligaţia de plată la scadenţă a energiei termice, în conformitate cu prevederile art. 13 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul adiţional nr. 1/2002 (30 de zile de la data emiterii facturii fiscale) şi, ulterior, Actul adiţional 3/2003 (15 zile calendaristice de la data primirii facturii de către R.A.D.E.T.).
Prin urmare, in baza art. 23 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul adiţional nr. 2/2003, au fost calculate penalităţi de întârziere, in funcţie de cele calculate pentru obligaţiile bugetare, in procent de 0,07% pe fiecare zi de întârziere.
Susţinerile recurentei sunt neîntemeiate, căci faţă de prevederile OUG nr. 115/2001 rezultă indubitabil că acest act normativ conţine numai măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor încasărilor privind contravaloarea energiei termice livrate şi achitarea acestor sume pentru furnizori. OUG nr. 115/2001, ca de altfel şi contractul de cont escrow încheiat în temeiul său, nu modifică raporturile contractuale dintre furnizori şi beneficiari in ceea ce priveşte modalitatea şi termenele de plată a preţului energiei termice.
Aşa cum reiese din expunerea de motive privind adoptarea Legii nr. 84/2002 pentru aprobarea OUG nr. 115/2001, acest act normativ vizează doar reglementarea unor "măsuri de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice" respectiv "orientarea directă către producători a fondurilor financiare provenite din sume încasate pentru energia termică consumată, subvenţii pentru acoperirea de preţ şi de tarif pentru energia termică livrată populaţiei precum şi din ajutoarele băneşti acordate populaţiei pentru încălzirea locuinţei potrivit legii".
Aşadar, scopul actului normativ menţionat era acela de a facilita colectarea şi plata sumelor încasate de la consumatorii direcţi, iar nu de a modifica răspunderea contractuală a părţilor. În acest sens nici OUG nr. 115/2001, nici contractul de cont escrow, nu stabilesc termene şi modalităţi de plată a energiei termice către furnizori, care sunt expres prevăzute în Contractul nr. 1/2001, modificat prin actele adiţionale nr. 1/2002, 2 şi 3/2003.
2. Al doilea motiv de recurs: instanţa de apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T. ar fi justificat că neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i putea fi imputată. Recurenta pretinde că neexecutarea obligaţiilor care îi incumbau s-ar fi justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv apariţia OUG nr. 115/2001 şi încheierea contractului de cont escrow.
Înalta Curte reţine că, în materie contractuală, în sarcina debitorului operează o prezumţie de culpă, acesta fiind obligat la plata de despăgubiri căt timp nu justifică existenţa unei cauze străine pentru neexecutare. Existenţa unui act normativ prin care nu se modifica obligaţiile părţilor, ci se urmăreşte adoptarea unor masuri de optimizare a colectării creanţelor de la consumatorii finali, nu constituie o cauză străină pentru neexecutare.
Aşa cum rezultă din contractul de cont escrow, acesta are ca obiect constituirea unui cont escrow, purtător de dobândă, în cuprinsul său fiind prevăzută modalitatea de transfer a fondurilor din acest cont către furnizori, în timp ce dispoziţiile reglementând raporturile dintre vânzător şi cumpărător privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata, condiţiile de livrare şi clauza penală sunt cuprinse in Contractul nr. 1/2001 şi actele adiţionale nr. 1, 2, 3 la acesta.
Potrivit art. 4 alin. final din Contractul 1/2001, acesta poate fi modificat prin act adiţional în cazul apariţiei unor reglementări date de guvern şi/sau A.N.R.E.
Or, in condiţiile în care părţile au modificat Contractul nr. 1/2001 prin Actele adiţionale nr. 1/2002, 2/2003 şi 3/2003 (acte ulterioare intrării in vigoare a OUG 115/2001 şi a încheierii Contractului de cont escrow -11 octombrie 2001), unde au menţinut clauzele privitoare la datele scadente, precum şi penalităţi de întârziere, argumentele recurentei pârâte în sensul modificării Contractului 1/2001 prin intrarea in vigoare a OUG 115/2001, sunt lipsite de temei. În acelaşi sens s-a pronunţat şi A.N.R.E. prin adresa din data de 17 mai 2005 şi Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007.
3. Al treilea motiv de recurs: ,,lipsa temeiului de solicitare a plăţii penalităţilor de întârziere", ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen.
In ceea ce priveşte acest motiv de recurs formulat de R.A.D.E.T., Înalta Curte va reţine, in principal, faptul ca el nu constituie o critica de nelegalitate a deciziei atacate, ci reprezintă o simpla critica de netemeinicie a deciziei pronunţate de instanţa de apel. Recurenta nu critica decât considerentele pentru care instanţa de apel a respins apelul R.A.D.E.T. "pe fond", respectiv considerentele reţinute de Curtea de Apel Bucureşti in ceea ce priveşte o împrejurare de fapt: contractul nr. 1/2001 mai era sau nu în vigoare la data formulării cererii de chemare in judecată.
Deşi invocă formal in susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9, recurenta nu critica greşita aplicare a vreunui text de lege, ci susţine doar ca instanţa de apel a stabilit greşit situaţia de fapt prin raportare la probele admise (respectiv că instanţa de apel ar fi obligat în mod greşit R.A.D.E.T. sa achite penalităţile de întârziere la Contractul nr. 1/2001, care nu mai era în vigoare la momentul judecării cauzei).
Recurenta avea însă obligaţia sa încadreze toate criticile formulate in motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ", precum şi caracterul nedevolutiv al căii de atac a recursului, exercitate împotriva unei decizii pronunţate în apel, este incontestabil faptul ca prezentul recurs reprezintă o cale de atac ce permite exclusiv un control de legalitate, toate motivele de recurs urmând a fi circumscrise intr-unul dintre cele noua motive prevăzute de art. 304.
Chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că a treia critică se poate circumscrie temeiului de drept invocat, motivul de recurs invocat este neîntemeiat, deoarece facturile către R.A.D.E.T. au fost emise in perioada cat contractul era încă în vigoare (ianuarie - septembrie 2003); la aceste facturi intimata a solicitat penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada iulie-septembrie 2003; aceste penalităţi au fost recunoscute de pârâta prin acte juridice emanând de la aceasta, ulterior ajungerii la termen a Contractului nr. 1/2001 (în acest sens a se vedea Procesul verbal de conciliere nr. 1/2007).
Aşadar, împrejurarea că la momentul formulării acţiunii, Contractul nu mai era in vigoare nu prezintă nicio relevanţă, deoarece obligaţia de plată a R.A.D.E.T. s-a născut la momentul cât acest contract producea efecte juridice, a fost recunoscută şi confirmată ulterior de debitoare (după introducerea acţiunii introductive), iar dreptul corelativ al intimatei putea fi exercitat înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani.
4. Al patrulea motiv de recurs: instantele de fond şi apel au făcut o greşita aplicare a legii, dispunând şi actualizarea cu rata inflaţiei a obligaţiei a debitului principal (penalităţile de întârziere stabilite conform clauzei penale).
Înalta Curte apreciază că instanţele de fond şi apel au făcut o corecta aplicare a legii, pentru următoarele considerente.
Actualizarea debitului cu rata inflaţiei a fost solicitată pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin întârziere, in perioada ulterioară celei pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere.
Penalităţile de întârziere, datorate ca urmare a neplăţii la scadenţa de către R.A.D.E.T. a facturilor emise în perioada ianuarie - septembrie 2003, au fost calculate pentru perioada iulie - septembrie 2003.
În prezenta cauză, reclamanta intimată a solicitat şi actualizarea acestui debit cu rata inflaţiei, pentru perioada ulterioară celei în care au curs penalităţile (de la momentul introducerii acţiunii pana la momentul executării efective a obligaţiei).
Aşadar, scopul operaţiunii de actualizare este de a acoperi prejudiciul cauzat reclamantei prin întârzierea la plata cu mai mult de 5 ani şi priveşte o alta perioada decât cea pentru care s-au calculat penalităţile de întârziere, in temeiul clauzei penale.
Pentru aceste considerente, actualizarea penalităţilor cu rata inflaţiei nu presupune o dubla reparaţie a prejudiciului şi nu contravine clauzei penale stabilite de părţi, ci asigura restabilirea echilibrului contractual prin aducerea la zi a cuantumului penalităţilor, pe baza indicelui de inflaţie publicat de Institutul Naţional de Statistica.
Cât priveşte sfera aplicării dispoziţiilor art. 1082, art. 1084 şi art. 1087 C. civ. Înalta Curte apreciază că instanţa poate actualiza cu rata inflaţiei cuantumul clauzei penale, pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor.
Clauza penala reprezintă o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei de către debitor. Datorită faptului că prin introducerea unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat, părţile nu pot determina prin voinţa lor decât echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectiva şi beneficiul nerealizat), pe care îl cuantifica în cuprinsul clauzei penale. Prin actualizarea penalităţilor stabilite pe cale convenţională cu rata inflaţiei nu se aduce atingere voinţei părţilor, ci doar se permite judecătorului sa restabilească echilibrul prestaţiilor în cadrul contractului, prin aducerea acestora la valoarea lor actuală, ţinând cont de realităţile economice şi pe care părţile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element obiectiv, indicele de inflaţie.
Soluţia contrară nu ar face decât să ignore faptul că, între perioada pentru care s-au calculat penalităţi, (după criteriul convenţional, pe baza clauzei penale) şi perioada în care aceste penalităţi sunt efectiv executate, realităţile economice s-au schimbat semnificativ, iar suma datorata de debitor cu titlu de penalitate, executata la mai bine de 5 ani, nu mai are aceeaşi valoare pentru creditor ca urmare a simplei treceri a timpului, care nu îi este imputabilă acestuia din urmă.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 598/2009. Comercial → |
|---|
