ICCJ. Decizia nr. 603/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 603/200.
Dosar nr. 3654/1/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, sub nr. 3654/1/2008 contestatoarea SC P. SA în contradictoriu cu intimata SC C. SA a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 7739/2/2005 invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 şi 2 C. proc. civ.
Contestatoarea a apreciat că Decizia pronunţată este netemeinică si nelegală deoarece dezlegarea dată, este rezultatul unor greşeli materiale constând în omisiunea pronunţării asupra unora din motivele de recurs sau în confundarea datelor esenţiale ale cauzei.
Înalta Curte, analizând actele dosarului va respinge contestaţia in anulare, pentru următoarele considerente:
In data de 21 mai 2008 între părţile din prezenta cauza a fost încheiat contractul de tranzacţie nr. 05509 din 21 mai 2008, în vederea stingerii datoriilor reciproce, prin compensare, respectiv plata.
Astfel, în temeiul tranzacţiei menţionate, suma datorată de contestatoarea SC P. S.A. in baza sentinţei nr. 13829 din 23 decembrie 2004 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, precum şi a deciziei comerciale nr. 3698 din 15 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, secţia comercială, (atacată cu contestaţie în anulare în prezenta cauză) s-a compensat în parte cu alte datorii ale intimatei faţă de SC P. SA, urmând ca diferenţa în cuantum de 6.506.583 lei să fie plătită de către aceasta societatii intimate în termen de 10 zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei.
Faţă de împrejurarea că SC P. SA contestatoarea din prezenta cauză, şi-a îndeplinit această obligaţie de plată a diferenţei în termenul convenit, aşa cum susţine intimata, rezultă că nu este fondată contestaţia în anulare.
Pe fondul contestaţiei în anulare, sub un prim motiv, contestatoarea critica Decizia atacată pe considerentul că aceasta este rezultatul unei greşeli materiale, in sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
In legătură cu aceasta, Înalta Curte va reţine că în noţiunea de greşeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., sunt cuprinse doar erorile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea greşită a unui recurs ca tardiv ori anularea sa, în mod greşit, ca netimbrat, deci erori pentru verificarea cărora nu este necesara reexaminarea fondului sau reapreciere probelor.
Astfel, pe această cale nu pot fi invocate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Or in cauza de faţă contestatoarea nu invocă greşeli materiale în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, prin prezenta contestaţie în anulare nu se invoca o problemă formală care vizează judecarea şi soluţionarea recursului, ci aspecte privind aprecierea probatoriului administrat în cauză, care, mai mult decât atât, ar necesita reexaminarea fondului şi reapreciere probelor, motiv pentru care aşa-zisele erori materiale nu se încadrează in prevederile de excepţie şi de stricta interpretare ale art. 318 C. proc. civ.
In realitate, instanţa de recurs, respingând recursul contestatoarei şi admiţând recursul intimatei din prezenta cauza, a modificat Decizia recurată, respingând apelul SC P. SA şi menţinând, pe cale de consecinţa, hotărârea instanţei de fond. Or instanţa de fond, omologând raportul de expertiza efectuat în cauză, în cursul cercetării judecătoreşti, a obligat SC P. SA la plata sumei de 98.676.778.187 lei, reprezentând debit actualizat cu indicele de inflaţie, şi de 29.030.305.498 lei, cu titlu de penalitatea. Aceste sume sunt cele calculate prin raportul de expertiza contabilă efectuat în fata instanţei de fond. Prin urmare, instanţa de recurs, admiţând recursul SC C. SA, şi-a însuşit motivat considerentele instanţei fondului şi concluziile raportului de expertiza contabilă efectuat în faţa acestei instanţe.
Printr-un al doilea motiv, contestatoarea critica Decizia instanţei de recurs pe considerentul ca aceasta ar fi omis sa se pronunţe cu privire la unele dintre motivele de recurs formulate de contestatoare.
1.Astfel, contestatoarea susţine, pe de-o parte, că instanţa de recurs a omis sa cerceteze şi sa se pronunţe cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv care viza împrejurarea ca în mod nelegal s-a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza contabilă în apel şi ca instanţele de fond şi de apel nu au ţinut cont de faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcută după prima zi de înfăţişare.
In realitate, aşa cum de altfel arată şi contestatoarea în dezvoltarea contestaţiei în anulare formulate, cu privire la proba cu expertiza contabilă încuviinţata şi administrată în apel, instanţa de recurs reţine în considerentele hotărârii că "aceasta a fost apreciată de instanţa concludentă şi pertinentă şi necesară soluţionării pricinii", răspunzând astfel criticilor formulate prin motivele de recurs. Mai mult decât atât, expertiza a fost încuviinţată de instanţa de apel în temeiul art. 138 pct. 2 şi 3 C. proc. civ., nevoia dovezii rezultând din dezbateri şi din desfăşurarea procesului, iar partea nu o putea prevedea, cu atât mai mult cu cât administrarea acesteia nu a pricinuit amânarea judecaţii.
In ceea ce priveşte motivul de recurs vizând faptul că modificarea cererii intimatei a fost făcuta după prima zi de înfăţişare, această critica, astfel cum a fost ea dezvoltata de recurenta, nu se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, instanţa de recurs a avut în vedere toate criticile formulate de recurentă, înlăturându-le însă în mod corect pe cele care nu se încadrează în prevederile Codului de procedură civilă, deoarece instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată prin prisma altor critici decât cele prevăzute imperativ de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cauză nu este vorba de o modificare a cererii de chemare in judecata, după prima zi de înfăţişare, ci doar de o actualizare a pretenţiilor iniţiale cu indicii de inflaţie, potrivit raportului de expertiză. O astfel de majorare a câtimii obiectului cererii nu reprezintă o modificare a cererii de chemare in judecată, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, motiv pentru care poate fi formulată pană la închiderea dezbaterilor asupra fondului. Mai mult decât atât, chiar şi în ipotezele în care este vorba de o modificare a cererii de chemare în judecată, aceasta se poate face si după prima zi de înfăţişare, dacă paratul consimte (expres sau tacit) deoarece textul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ.
In acelaşi sens şi-a motivat şi instanţa de apel soluţia, reţinând "se constată insa ca parata apelanta, deşi prezenta prin consilier juridic, nu s-a opus la modificarea acţiunii. Dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. nu au caracter imperativ. Prin urmare, în cazul în care partea adversă nu se opune, acţiunea poate fi modificată chiar şi după prima zi de înfăţişare, fără ca instanţa sa poată invoca din oficiu excepţia tardivităţii".
In egală măsura, potrivit art. 108 C. proc. civ., nefiind vorba de o nulitate de ordine publică, o astfel de neregularitate se declară numai la cererea părţii care are interes să o invoce, condiţionat de existenta unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, şi numai daca a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după săvârşirea neregularităţii şi înainte de a pune concluzii in fond. Prin urmare, neregularitatea de care face vorbire contestatoarea nu putea fi invocata pentru prima data in fata instanţei de apel şi cu atât mai mult în fata instanţei de recurs.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 318 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Conform art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea contestatoarei la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3698 din 15 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 30.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA PLOIEŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 601/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 61/2009. Comercial → |
|---|
