ICCJ. Decizia nr. 61/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 61/2009
Dosar nr. 18072/3/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 23 mai 2007, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.C. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 276.645,29 lei din care, 103.198,9 lei reprezintă contravaloarea chiriei plătită în avans şi 173.446,3 lei rata inflaţiei pentru perioada aprilie 2000 – noiembrie 2006.
Reclamanta a arătat că, prin actul adiţional din 1 februarie 2000, a încetat contractul de închiriere nr. 105 de la 1 mai 2006, astfel că pârâta trebuia să restituie 103.198,9 lei sumă plătită în avans cu titlu de chirie şi că prin Decizia nr. 3696 din 21 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune prin care fusese cesionată creanţa către SC R. SRL.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea actului adiţional întrucât consimţământul a fost obţinut prin dol.
Prin sentinţa nr. 2082 din 13 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală şi cererea reconvenţională, ca prescrise.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, referitor la prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la cererea reconvenţională, că s-a invocat o cauză de nulitate relativă deoarece actul adiţional a fost încheiat prin dol. Termenul general de prescripţie de 3 ani se calculează conform prevederilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, termenul fiind împlinit la 1 august 2004, cererea reconvenţională fiind formulată la 9 octombrie 2007.
S-a mai reţinut că dreptul material la acţiunea formulată de reclamantă a luat naştere la 2 mai 2000, când a fost predat imobilul şi a fost încheiat actul adiţional la contract, că cesiunea de creanţă nu a întrerupt termenul de prescripţie, care s-a împlinit la 2 mai 2003.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei nr. 2082 din 13 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, susţinând că dreptul la acţiune se naşte în momentul în care titularul dreptului subiectiv nu primeşte satisfacţia la care este îndreptăţit, că prescripţia curge pentru dreptul afectat de o condiţie suspensivă de la data realizării acesteia şi numai împotriva titularului dreptului la acţiune.
Apelanta reclamantă a mai susţinut că în cauză s-a realizat cesiunea de creanţă către SC R. SRL şi că termenul de prescripţie a început să curgă de la 21 noiembrie 2006, când s-a constatat nulitatea contractului de cesiune de creanţă şi în raport de care cererea este formulată în termen.
Prin Decizia nr. 220 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat, reţinându-se că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt pe baza probelor administrate, că a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului împotriva sentinţei apelate şi modificarea în parte a acesteia, cu respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind cererea principală.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că s-ar fi susţinut teza potrivit căreia prescripţia s-ar interpreta în corelaţie cu titularul iniţial al dreptului la acţiune, făcându-se abstracţie de transferul dreptului de creanţă către societatea terţă.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut greşit faptul că ar fi golit de conţinut caracterul de sancţiune al nulităţii actului juridic, de vreme ce reclamanta, aflată în culpă pentru încheierea unui act juridic nul, ar fi îndrituită să beneficieze de un nou termen de prescripţie, în loc de a suporta consecinţele nulităţii cu efect retroactiv.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta, prin cedarea dreptului său subiectiv asupra creanţei, nu mai era îndrituită să exercite dreptul la acţiune pentru valorificarea creanţei, drept la acţiune care nu era încă născut la data cesiunii şi implicit nu se putea vorbi de prescripţia dreptului la acţiune pentru valorificarea dreptului.
Termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 21 noiembrie 2006, când, prin Decizia nr. 3696, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune şi reclamanta a luat cunoştinţă că dreptul subiectiv ce se valorifică prin acţiunea principală a reintrat în patrimoniul său.
Faţă de cele de mai sus, se constată că la data de 23 mai 2007, când SC R. SRL Voluntari a formulat cererea de chemare în judecată, dreptul material la acţiune nu era prescris.
În concluzie, recursul este fondat şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. urmează a fi admis, şi, în consecinţă, va fi modificată Decizia în sensul că va fi admis apelul reclamantei împotriva sentinţei care va fi desfiinţată în parte în sensul că va fi respinsă excepţia prescripţiei cu privire la acţiunea principală şi cauza va fi trimisă la instanţa de fond spre rejudecarea acţiunii principale, menţinându-se restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Voluntari împotriva deciziei nr. 220 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 2082 din 13 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează în parte în sensul că respinge excepţia prescripţiei cu privire la acţiunea principală şi trimite cauza spre rejudecarea acţiunii principale la instanţa de fond.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la cererea reconvenţională.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 603/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 617/2009. Comercial → |
|---|
