ICCJ. Decizia nr. 648/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 648/2009
Dosar nr. 4251/87/2006
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Reclamanta A.V.A.S BUCUREŞTI a solicitat prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 17 noiembrie 2005 pe rolul Tribunalului Teleorman, obligarea pârâtului A.C.O., la plata daunelor interese calculate conform art. 21 alin. (11) lit. a) şi b) din OG nr. 25/2002, daune reprezentând valoarea obligaţiei investiţionale de mediu, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, dividende încasate de pârât şi prejudiciile aduse reclamantei, care vor fi stabilite prin expertiză, precum şi rezoluţiunea acestui contract.
Potrivit susţinerilor reclamantei, în vederea privatizării SC R. SA ROŞIORII DE VEDE, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, cumpărătorul a dobândit un număr de 577.404 acţiuni, reprezentând 89,78% din capitalul social al SC R. SA ROŞIORII DE VEDE. Potrivit clauzei 8.14 din contract, pârâtul s-a obligat să efectueze în societate, pe o perioadă de 2 ani o investiţie pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul pentru conformare, în sumă de 650.000.000 lei, iar prin clauza 8.20.1 din contract, pârâtul s-a obligat să efectueze în societate din surse proprii sau atrase, o investiţie aport de capital, în valoare de 1.000.000 mărci germane. În această situaţie, reclamanta a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1020 şi art. 1021 C. civ. şi art. 151 alin. (4) din OUG nr. 88/1997, în ceea ce priveşte rezoluţiunea contractului şi plata daunelor interese.
Prin sentinţa comercială nr. 380 din 12 decembrie 2005, Tribunalul Teleorman, tribunalul a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată. Pentru a dispune astfel, s-a reţinut în considerentele sentinţei că acţiunea în rezoluţiune nu este admisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 1020-1021 C. civ., neexistând o culpă a pârâtului care să îndreptăţească promovarea cererii de faţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţionând apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI, a apreciat întemeiate criticile reclamantei, privind omisiunea instanţei de fond de a analiza culpa pârâtului cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei contractuale prevăzută în clauza nr. 8.14 din contract , iar prin Decizia comercială nr. 403 din 29 iunie 2006 a admis apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Cu prilejul rejudecării cauzei, tribunalul a analizat excepţiile inadmisibilităţii petitului acţiunii privind pretenţii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii. Instanţa a respins excepţiile invocate de pârât, reţinând că reclamanta, în calitatea sa de parte în contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, poate solicita rezoluţiunea contractului şi daune interese. Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a analizat neîndeplinirea obligaţiei contractuale prevăzută de clauza 8.14 din contract, reţinând că pretenţiile care decurg din neexecutarea acestei obligaţii sunt prescrise, în raport de data scadenţei obligaţiei – 14 noiembrie 2004 – şi data introducerii cererii de chemare în judecată – 15 noiembrie 2005. Şi pe fondul neîndeplinirii obligaţiei, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit culpa pârâtului. De altfel, nici în cadrul procesului privind falimentul SC R. SA nu s-a reţinut vreo culpă a administratorilor societăţii. Cu referire la obligaţia prevăzută de clauza 8.20.1 din contract, s-a reţinut că imposibilitatea realizării investiţiilor s-a datorat condiţiei obiective, reprezentată de falimentul societăţii SC R. SA.
În consecinţă, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa comercială nr. 1402 din 27 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.V.A.S BUCUREŞTI.
Motivele de apel au vizat încălcarea principiului contradictorialităţii, în sensul că reclamanta nu a putut formula apărări în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi constatarea inexistenţei culpei pârâtului raportat la neîndeplinirea clauzei 8.20.1. De asemenea, reclamanta a mai susţinut oportunitatea efectuării unei expertize, probă respinsă de către instanţa de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 515 din 5 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
În expunerea raţionamentului care a condus la adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel a examinat criticile invocate de reclamantă, reţinând că în situaţia în care a fost constatată netemeinicia capătului principal al cererii s-a constatat implicit şi netemeinicia capătului privind plata daunelor interese. În argumentul respingerii acţiunii se înscrie şi intrarea în faliment a societăţii SC R. SA, fiind evidentă imposibilitatea realizării investiţiilor la care s-a obligat pârâtul, situaţie cunoscută de către reclamantă. Cu referire la încălcarea principiului disponibilităţii, instanţa de apel a constatat că deşi instanţa de fond a făcut aprecieri cu privire la prescrierea capătului de cerere privind neîndeplinirea obligaţiei investiţionale prevăzută de clauza 8.14 din contract, a analizat această cerere în ceea ce priveşte fondul ei.
Decizia Curţii de Apel a fost recurată de către reclamanta A.VA.S BUCUREŞTI în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată , în sensul admiterii apelului şi admiterii cererii de chemare în judecată.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 cpt. 9 C. proc. civ., susţinând aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ.
În concret, reclamanta a susţinut următoarele :
- instanţa de apel nu a avut în vedere modificarea în totalitate a conţinutului clauzei 8.20.1 din contract prin actul adiţional din 29 octombrie 2003, situaţie în care forţa majoră nu poate fi extinsă celor stipulate în capitolul 11 din contract ;
- pârâtul, din poziţia sa de acţionar majoritar avea posibilitatea evitării falimentului societăţii ;
- din analizarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă culpa pârâtului în neîndeplinirea obligaţiilor asumate, condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă în contractele sinalagmatice;
Asupra recursului :
Examinând Decizia atacată, în raport de motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează :
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanţa prin hotărârea dată a aplicat greşit dispoziţiile legale.
Recurenta îşi construieşte argumentele pe susţinerea că instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite condiţiile art. 1020-1021 C. civ., condiţia rezolutorie fiind subînţeleasă când una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile.
În cauză, instanţa de apel a analizat condiţia culpei pârâtului cu privire la îndeplinirea clauzelor contractuale, în raport de probele existente la dosarul cauzei. Deşi reclamanta a susţinut că neexecutarea obligaţiilor se datorează pasivităţii pârâtului, această susţinere nu rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar al SC R. SA, din care rezultă că starea de insolvenţă a societăţii debitoare nu se datorează administratorilor societăţii, ci altor factori, de natură economico financiară.
În consecinţă, neîndeplinirea condiţiei privind lipsa culpei pârâtului în îndeplinirea obligaţiei, a îndreptăţit instanţa să aprecieze lipsa îndeplinirii uneia dintre condiţiile cerute pentru admisibilitatea rezoluţiunii judiciare.
Deşi reclamanta invocă prevederea art. 1020 C. civ., Înalta Curte constată că rezoluţiunea nu se întemeiază pe îndeplinirea unei condiţii rezolutorii, întrucât nu operează de drept, fiind necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, care are dreptul de a verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii ( art. 1021 C. civ. ).
În ceea ce priveşte critica privind reţinerea de către instanţă a imposibilităţii fortuite de executare a obligaţiilor de către pârât, având în vedere starea de faliment a societăţii SC R. SA, declanşată de către creditorii debitoarei, la data de 15 iunie 2004, fapt ce a condus la dizolvarea şi radierea societăţii, aceasta nu poate fi reţinută, în condiţiile în care declanşarea falimentului debitoarei nu se datorează voinţei debitorului (aşa cum s-a reţinut în rapoartele lichidatorului judiciar , însuşite de instanţa de judecată prin sentinţa comercială nr. 11 din 11 ianuarie 2005 a Tribunalului Teleorman) situaţie în care nu se mai poate pune problema rezoluţiunii, ci a riscului contractului.
Susţinerile recurentei privind stabilirea prin contract a condiţiilor de forţă majoră, care conduc la exonerarea de răspundere, astfel cum au fost definite prin capitolul 11 din contract, nu vor fi primite, întrucât împrejurările menţionate în contract reprezintă împrejurări externe absolut imprevizibile, cu caracter extraordinar, iar situaţia reţinută de către instanţa de apel este o împrejurare relativ imprevizibilă, care nu putea fi prevăzută prin contract, însă ambele împrejurări au efect exonerator de răspundere.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. ( 1 ) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 515 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 637/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 658/2009. Comercial → |
|---|
