ICCJ. Decizia nr. 706/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 706/2009
Dosar nr. 4014/2/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială la data de 04 iunie 2007, contestatorul L.D. a formulat în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. şi Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, contestaţie la executare, solicitând anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor din pensie şi suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare.
În motivarea contestaţiei s-a susţinut excepţia prescripţiei dreptului la executare silită în baza contractului de cauţiune încheiat la 29 septembrie 1995 şi în subsidiar s-a cerut se constate inexistenta titlului executoriu pentru atragerea răspunderii personale ca urmare a lipsei de valabilitate a contractului de cauţiune.
În dezvoltarea primului motiv al contestaţiei s-a arătat că potrivit contractului de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995, creditul acordat SC A. SA trebuia rambursat integral la data de 30 august 1996 iar contractul de cauţiune încheiat de contestator la data de 29 septembrie 1995 este un accesoriu al contractului principal, ceea ce înseamnă că dreptul de a cere executarea silită împotriva fidejusorului s-a stins la 30 august 1999 când nu fusese încheiat contractul de cesiune de creanţa dintre B.A. şi A.V.A.S. cu privire la aceste debite.
Cel de-al doilea motiv al contestaţiei la executare s-a referit la inexistenta unui titlu executoriu, susţinându-se de către contestator că la data încheierii contractului de cauţiune legea nu recunoştea contractelor bancare calitatea de titlu executoriu.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi motiv s-a învederat lipsa de valabilitate a contractului de cauţiune din 29 septembrie 1995 justificată de lipsa obiectului determinat, respectiv faptul că nu se prevede cuantumul creanţei garantate, în conformitate cu dispoziţiile art. 948 şi art. 1656 C. civ.
Contestatorul L.D. a mai susţinut că debitul rezultând din contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 s-a stins prin executare silită. Intimata A.V.A.S. a încasat ca urmare a executării silite a patrimoniului debitoarei SC A. SA suma de 165.481,06 dolari SUA, suma ce trebuia să stingă creditele în ordinea vechimii lor, respectiv creditul cel mai vechi, din 1995.
Prin întâmpinare, intimata A.V.A.S. a solicitat în primul rând, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca inadmisibilă având în vedere dispoziţiile speciale ale art. 82 din OUG nr. 51/1998, iar în al doilea rând, a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu şi la poprire, actul de executare propriu-zis, în temeiul dispoziţiilor art. 401 lit. a) şi c) C. proc. civ., considerându-se că nu s-a respectat termenul de 15 zile de la data când s-a luat cunoştinţă de actul de executare.
S-a mai susţinut că titlurile executorii au fost comunicate contestatorului cu adresa nr. 1244 din 13 noiembrie 2001, primită la 19 noiembrie 2001 şi ca de la 19 noiembrie 2001 curge termenul special de prescripţie prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998.
Pe fondul contestaţiei, intimata A.V.A.S. a învederat că, în baza actului adiţional la contractul de credit nr. 127/1995 prin care s-a suplimentat cu 400.000.000 creditul iniţial, scadenţa a fost decalată la 25 iulie 1997, conform graficului de rambursare, astfel că la data preluării prin cesiune a creanţei, aceasta nu era prescrisă şi că de la data de 15 decembrie 1999, când s-a semnat contractul de cesiune de creanţă nr. 270600, începe să curgă termenul special de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 din OUG nr. 51/1998.
Intimata A.V.A.S. a mai susţinut că prin contractul de cesiune de creanţa s-a preluat debitul cedat SC A. SA cu o creanţă în cuantum de 623.038 RON, consolidată la valoarea de 346.710,22 dolari SUA, că în urma executării debitului principal nu s-a recuperat întreaga creanţă, astfel că s-a trecut la executarea garanţiilor constituite de terţi.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 22 august 2007, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, precum şi excepţia prescripţiei dreptului de a contesta titlul executoriu, cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţa de la 24 august 2007.
Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost unită cu fondul, considerându-se necesară completarea probatoriului cu probe comune atât soluţionării excepţiei cât şi lămuririi fondului litigiului.
Prin aceeaşi încheiere s-a dispus din oficiu, efectuarea unei expertize contabile care să stabilească debitul rămas neachitat din creditul garantat de către contestator prin contractul de cauţiune din 29 septembrie 1995.
Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost realizat de expertul contabil N.A.(filele 206-223 dosar CAB).
Intimata A.V.A.S. a formulat obiecţiuni faţă de concluziile raportului şi ulterior, expertul desemnat a depus un răspuns la obiecţiunile intimatei.
Prin încheierea de şedinţă de la 28 februarie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat cererea intimatei A.V.A.S. de conexare a dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nr. 1479/273/2007 având ca obiect contestaţia formulată de L.D. împotriva procesului-verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007 la dosarul de faţă.
Prin sentinţa comercială nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului la executare silită şi s-a admis în parte contestaţia la executare precizată şi formulată de contestatorul L., în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. şi CASA JUDETEANA DE PENSII CARAŞ SEVERIN. S-a dispus anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor din pensie ale contestatorului L.D., precum şi executarea silită începută în baza procesului-verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007 întocmit de A.V.A.S. împotriva contestatorului L.D. şi s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cauţiune din 29 septembrie 1995 referitor la clauza de plată a dobânzii, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (3), art. 3041 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Recurenta a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea gresită a legii conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9, iar la soluţionarea prezentului recurs a solicitat instanţei să aibă în vedere si prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a învederat că instanţa de fond în mod greşit a soluţionat, prin respingere, excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu, si la actul de executare, invocată de A.V.A.S. în temeiul dispoziţiilor art. 401 lit. a) şi c) C. proc. civ. deoarece intimatul - contestator nu a respectat termenul de 15 zile în care putea formula o astfel de contestaţie.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că soluţia este greşită datorită, în principal, expertizei care nu şi-a atins scopul pentru care a fost dispusă, dar şi faptului că s-a considerat în mod greşit că suma garantată a fost de 300.000.000 lei.
Analizând hotărârea prin prisma temeiurilor de drept invocate şi a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În mod temeinic şi legal instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu şi la actul de executare deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 49 din OUG nr. 51/1998 şi nu prevederile generale ale art. 401 C. proc. civ.. Potrivit acestui termen, care este de 6 luni, şi faţă de data introducerii contestaţiei, 04 iunie 2007 şi înscrisurile de la filele: 121 şi 199 din dosarul CAB (Adresa nr. 8648/21 iunie 2007 şi procesul verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007), contestaţia este introdusă în termenul legal special.
Prima instanţă a avut în vedere, în mod corect, faptul că la data de 29 septembrie 1995 s-a încheiat contractul de credit nr. 127 prin care SC A. SA Gradinari a luat un credit în sumă de 300.000.000 lei de la B.A., cu scadenţă la 30 iulie 1996.
Acest credit a fost garantat de către contestatorul L.D. prin încheierea contractului de cauţiune la data de 29 septembrie 1995 (fila 19 dosar CAB).
Ultima plată efectuată de către debitorul principal, SC A. SA a fost la data de 31 martie 1998, potrivit extrasului de cont al societăţii, document emis că anexa la contractul de cesiune de creanţă nr. 270600 din 15 decembrie 1999 încheiat între B.A. şi A.V.A.S. Această plată rezultă de asemenea şi din constatările expertului contabil N.A. Prin urmare, la data de 31 martie 1998, prin plata efectuată de către debitor, s-a întrerupt prescripţia conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia.
Aşadar, Curtea de apel consideră în mod corect că de la 31 martie 1998 începe să curgă un nou termen de prescripţie, conform art. 4052 alin. (2).
Având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 modificată, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., este de 7 ani. Din înscrisurile de la dosar reiese ca împotriva SC A. SA a început executarea ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, prin sentinţă civilă nr. 636/JS din 30 iunie 2005, astfel încât s-a întrerupt din nou cursul prescripţiei. Executarea începută faţă de debitorul principal, SC A. SA are ca efect întreruperea prescripţiei executării silite şi împotriva garantului-fidejusor L.D., în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 4052 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În consecinţă, dreptul la executare silită al creditoarei A.V.A.S. faţă de contestatorul-fidejusor L.D. nu s-a stins prin prescripţie.
Pe fondul contestaţiei la executare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect din probele administrate ca SC A. SA a încheiat cu B.A. la data de 29 septembrie 19995 contractul de credit nr. 127 prin care s-a acordat un împrumut de 300.000.000 lei şi ulterior în baza actului adiţional din 27 octombrie 1995 s-a suplimentat creditul cu 400.000.000 lei.
Contestatorul L.D. a încheiat cu B.A. contractul de cauţiune la data de 29 septembrie 1995 prin care s-a obligat să garanteze creditul acordat societăţii la aceeaşi dată.
Potrivit art. 1656 C. civ., "fidejusiunea trebuie sa fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat". În cauză, contractul de cauţiune a fost încheiat la acelaşi moment cu contractul de împrumut. Actul adiţional din 27 octombrie 1995 prin care s-a majorat valoarea creditului nu a mai fost însoţit de încheierea altui contract de cauţiune prin care contestatorul să-şi fi asumat din nou obligaţia de garantare, ceea ce înseamnă că suma garantată de către contestatorul L.D. în numele sau personal a fost de numai 300.000.000 lei.
Conform fişei analitice a contului sintetic 519 "Credite bancare" precum şi concluziei expertului contabil N.A., societatea beneficiară a creditului a restituit B.A. în perioada 01 august 1996 31 martie 1998, suma totală de 300.263.677 lei.
Suma cesionată la data de 15 decembrie 1999 către intimata A.V.A.S. este de 15.501.000 lei, fapt ce rezultă din raportul întocmit de lichidator judiciar al SC A. SA dar şi din situaţia Anexa A, a contractelor de credit de la data cesiunii de creanţă. Suma de 15.501.000 lei rămasă neachitată la momentul preluării creanţei de către intimata A.V.A.S. reprezintă parte din creditul acordat în baza actului adiţional la contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 încheiat la 27 octombrie 1995, act adiţional negarantat de către contestatorul L.D..
Expertul contabil a concluzionat, în urma verificărilor efectuate, că la data de 31 martie 1998 a fost achitată integral suma de 300.000.000 lei acordată în baza contractului de credit nr.127/1995 şi garantată de contestator prin contractul de cauţiune încheiat în aceeaşi zi.
În ceea ce priveşte accesoriile creanţei, respectiv dobânda aferentă creditului garantat, referitor la care A.V.A.S. a formulat obiecţiuni faţă de raportul de expertiză contabilă în sensul că nu s-a precizat cuantumul dobânzii şi dacă a fost achitată, Curtea de apel a reţinut în mod corect din înscrisurile aflate la dosar precum şi din răspunsul expertului contabil, ca împrumutul acordat SC A. SA în baza contractului încheiat la 29 septembrie 1995 a fost însoţit de obligaţia plăţii unei "dobânzi fluctuante", de asemenea ca în contractul de cauţiune se precizează că "fidejusorul se obligă la plata creditului şi a dobânzii" aferente, însă recurenta A.V.A.S. care a preluat de la B.A. toate accesoriile creanţei, prin urmare şi documentaţia care a stat la baza calculării de către bancă a nivelului dobânzilor fluctuante, conform contractului de credit, nu a depus aceste înscrisuri-documente nici la dosarul cauzei şi nici expertului desemnat de instanţa în vederea realizării raportului de expertiza.
Cât priveşte documentul de la fila 38 dosar CAB intitulat "situaţia titlurilor de creanţă constând în contracte şi acte adiţionale încheiate între B.A. S.A. şi SC A. SA" şi invocat de către A.V.A.S. ca probă în susţinerea cererii de calculare a dobânzii aferente creditului garantat, acesta nu conţine elementele minime necesare calculării dobânzilor, astfel ca expertul contabil nu l-a putut utiliza.
Ori, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., cine susţine o afirmaţie în faţa instanţei, trebuie să o dovedească. A.V.A.S. nu a putut proba în nici un fel care este cuantumul dobânzilor rezultate din contractul de credit nr. 127/1997, sau care este modul de calcul al acestora.
În acest context, Curtea de apel a constat în mod corect că A.V.A.S. a început executarea silită atât prin poprire cât şi prin aplicarea sechestrului nr. 1244 împotriva contestatorului L.D. pentru întreaga sumă cesionată a de B.A. către A.V.A.S., sumă rezultată din toate contractele de credit încheiate de SC A. SA, ceea ce este nelegal, deoarece contestatorul în calitate de fidejusor şi-a asumat obligaţia de a garanta plata creditului acordat exclusiv prin contractul de credit încheiat la 29 septembrie 1995.
Probele administrate au arătat că acest credit garantat de contestator a fost achitat, ceea ce a condus la concluzia că executarea silită începută de A.V.A.S. împotriva contestatorului atât prin poprirea pensiei cât şi prin aplicarea sechestrului este nelegală.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 746/2009. Comercial → |
|---|
