ICCJ. Decizia nr. 651/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 651/2009
Dosar nr. 2275/33/2007
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC T.I.E. SRL, Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta SC S.R. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 425.884,131 lei contravaloarea facturii fiscale emisă în baza contractului de execuţie 214/2001, a penalităţilor de 0,15% conform prevederilor contractuale, penalităţile pe zi de întârziere datorate până la data achitării integrale a debitului şi cheltuieli de judecată.
Prin încheierea nr. 1944 din 9 mai 2006, Tribunalul Comercial Cluj declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş întrucât sediul pârâtei este situat în localitatea Ocna Sugatag iar prevederile art. 5 C. proc. civ. stabilesc competenţa teritorială de soluţionare la instanţa domiciliului pârâtei.
Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 3317 din 10 octombrie 2007 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă la 45.440,36 lei preţ neachitat pentru lucrările efectuate, cu penalităţi de întârziere calculate de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până la achitarea debitului şi la 3823 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că între părţi au fost încheiate două contracte de execuţie de lucrări (213 şi 214/2001) iar pentru ultimul, din culpa pârâtei, nu s-a întocmit un act de recepţie parţială sau totală şi nu au fost plătite lucrările executate.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 30 din 15 februarie 2008, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea ca fiind prescrisă, considerând că dreptul de a pretinde executarea obligaţiei de plată este afectat de condiţia suspensivă a încheierii procesului verbal de recepţie, act care nu mai poate fi încheiat astfel încât nerealizându-se această obligaţie se desfiinţează retroactiv.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa a ignorat prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripţiei fiind întrerupt la data emiterii facturii fiscale pentru lucrările executate în baza contractului nr. 214/2001 şi pentru care nu s-a întocmit proces verbal de recepţie.
Pârâta şi-a întemeiat recursul declarat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., considerând că în mod greşit instanţa de apel nu a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată care i se cuveneau odată cu admiterea apelului său.
Recursurile vor fi admise.
Prin contractul de execuţie nr. 214/2001 părţile au convenit la efectuarea unor lucrări de reparaţii în valoare de 766.000.000 lei fără TVA cu obligaţia beneficiarului de a solicita comisia de recepţie în termen de 2 zile de la înştiinţarea îndeplinirii obligaţiei.
Instanţa de apel în mod greşit a considerat întocmit procesul verbal de recepţie la 13 decembrie 2002 şi în raport de acesta, acţiunea prescrisă. Greşit a considerat obligaţia ca fiind afectată de condiţia suspensivă a cărei nerealizare o desfiinţează retroactiv.
Prin NOTA încheiată la 17 iunie 2004, părţile de comun acord au stabilit că procesul verbal de recepţie nr. 658 din 20 noiembrie 2001 şi procesul verbal de recepţie finală 858 din 13 decembrie 2002 sunt încheiate numai pentru contractul 213 (fila 8 şi 9 dosar fond).
Contractul 214/2001 nu a fost afectat de nici o modalitate a actului juridic, obligaţiei beneficiarului de a solicita recepţia parţială sau finală a lucrărilor fiindu-i corespunzătoare începutul termenului de curgere a prescripţiei extinctive.
În afara unui silogism juridic coerent instanţa de apel a considerat o obligaţie deja executată ca desfiinţată retroactiv.
De altfel în lipsa procesului verbal de recepţie ce trebuia întocmit la iniţiativa pârâtei, emiterea facturii din 5 martie 2003 necontestată expres de beneficiar este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie.
Hotărând numai asupra excepţiei prescripţiei extinctive fără a analiza şi pct. 3 al motivelor de apel, curtea de apel a pronunţat o hotărâre ce urmează a fi casată cu trimitere spre rejudecare.
Decizia instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul obligării pârâtei, a cărei cerere a fost admisă, la plata cheltuielilor de judecată.
Rezolvarea acestei chestiuni rămâne în sarcina instanţei care va rejudeca apelurile declarate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin (5) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile, va casa Decizia civilă nr. 30 din 15 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.E. SRL Cluj Napoca şi pârâta SC S.R. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 30 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 652/2009. Comercial → |
|---|
