ICCJ. Decizia nr. 657/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 657/2009

Dosar nr. 7714/2/2007

Şedinţa publică din 3 martie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2007, contestatoarea SC S. SA Drobeta Turnu Severin a formulat, în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti o contestaţie la executare, solicitând potrivit art. 45 şi art. 46 din OUG nr. 51/1998 anularea parţială a Ordinului nr. 1720 din 23 august 2007 şi anexei acestuia, prin eliminarea poziţiei 72, unde este menţionată în calitate de debitor, reclamanta şi implicit constatarea ca nelegală şi abuzivă a măsurii popririi conturilor bancare dispuse prin Ordinul respectiv.

Prin sentinţa comercială nr. 9 din 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâta A.V.A.S., şi a admis contestaţia la executare dispunând anularea formelor de executare silită a popririi conturilor contestatoarei SC S. SA Drobeta Turnu Severin, dispuse prin Ordinul nr. 1720 din 20 august 2007.

Împotriva acestei soluţii pârâta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia prematurităţii potrivit art. 46 din OUG nr. 51/1998, iar pe fond trebuia respinsă contestaţia la executare ca nefondată.

Recursul este întemeiat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Conform art. 46 din OUG nr. 51/1998 republicată, reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi după caz interogatoriul scris prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instanţă. Fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare judecătorul nu va primi cererea.

Având în vedere această procedură prealabilă expres prevăzută de legea specială menţionată mai sus, nu poate fi considerat ca un impediment la liberul acces la justiţie, ci o condiţie procesuală de sesizare a instanţei.

Pe de altă parte, faptul că instanţa a înregistrat acţiunea reclamantei nu înseamnă că aceasta a şi primit-o, întrucât judecătorul este legal învestit doar dacă la dosar se află dovada de comunicare şi actele menţionate în dispoziţiile imperative cuprinse în art. 46 din OUG nr. 51/1998.

Or, verificarea legalei învestiri a instanţei se face prin cercetarea îndeplinirii condiţiilor procedurii prealabile prin însăşi actul de judecată.

În consecinţă, greşit instanţa a respins excepţia prematurităţii, considerând că dispoziţiile legale, menţionate mai sus nu reglementează o procedură prealabilă raportată la art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus recursul pârâtei va fi admis, se va modifica hotărârea atacată în sensul că va fi respinsă contestaţia la executare ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S BUCUREŞTI împotriva sentinţei comerciale nr. 9 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, schimbă sentinţa comercială nr. 9 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că respinge contestaţia la executare ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 657/2009. Comercial