ICCJ. Decizia nr. 689/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 689/2009
Dosar nr. 27292/3/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, în urma declinării competenţei de către Judecătoria sectorului 2, astfel cum a fost precizată la data de 29 august 2007, reclamanta SC I.N.S. SRL a solicitat instanţei obligarea pârâtei SC I. SA la plata sumei de 120.439,89 lei, reprezentând contravaloare servicii de pază prestate în baza contractului din 27 februarie 2006, precum şi a penalităţilor de întârziere calculate potrivit contractului până la data de 15 martie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a presta pârâtei servicii de pază şi protecţie bunuri şi valori la obiectivul din Bucureşti, sector 3, dar aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul amintit, neachitând valoarea serviciilor pentru perioada decembrie 2006 – martie 2007, ceea ce a determinat şi rezilierea contractului în luna martie 2007.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 1073 şi urm. C. civ. privind răspunderea civilă contractuală.
Prin sentinţa comercială nr. 14988 din 13 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 27292/3/2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC I.N.S. SRL împotriva pârâtei SC I. SA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reţine că reclamanta nu a dovedit valoarea pretenţiilor reprezentând contravaloare serviciilor presupus prestate în perioada octombrie 2006 – martie 2007, conform contractului din 27 februarie 2006.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, solicitând casarea sentinţei, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul obligării debitoarei SC I. SA la plata sumei de 120.439,89 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate în baza contractului din 27 februarie 2006 precum şi penalităţi de întârziere.
În motivarea recursului, se arată că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei creanţei deţinute de recurentă. În acest sens se invocă factura fiscală din 30 octombrie 2006, în valoare de 17.530,12 lei cu care debitoarea figurează în evidenţele contabile şi cel puţin cu privire la această sumă, cererea sa trebuia admisă. Referitor la factura fiscală în cuantum de 18.114,46 lei, instanţa nu s-a pronunţat, cu toate că reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Pentru restul sumelor pretinse, se susţine de recurentă că nu este necesară emiterea unei facturi, fiind suficiente foile de prezenţă ale personalului care a asigurat paza obiectivului.
Ca atare, obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii din 27 februarie 2006 fiind îndeplinite de recurenta - reclamantă, în culpă fiind intimata - debitoare, cererea sa urma a fi admisă.
Prin rezoluţia din 18 februarie 2008 s-a pus în vedere recurentei - reclamante să depună taxele judiciare de timbru în valoare de 3.454,16 lei reprezentând diferenţa neachitată la instanţa de fond şi de 1.796,38 lei datorată pentru cererea de recurs precum şi timbru judiciar în valoare de 4,7 lei – diferenţă neachitată la instanţa de fond – şi de 3 lei pentru cererea de recurs. De asemenea s-a pus în vedere recurentei să cuantifice penalităţile solicitate şi să achite corespunzător taxa de timbru aferentă fondului şi recursului. Prin încheierea din 20 martie 2008, Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel în raport de dispoziţiile articolelor 7208 şi art. 2821 C. proc. civ. şi a menţinut cele dispuse anterior cu privire la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, fiind citată apelanta cu aceste menţiuni, acordând termen în acest sens la 8 mai 2008, dată la care apelanta nu a prezentat dovezi de achitarea taxei de timbru, solicitând o amânare a judecăţii pentru încă un termen, cerere respinsă de Curte ca neîntemeiată, apelanta nejustificând cererea de amânare.
Curtea a reţinut că apelanta nu a contestat obligaţia de plată a taxei de timbru şi că nu operează nici scutirea legală de la plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi, drept urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din aceiaşi lege, prin Decizia nr. 201 din 8 mai 2008 a anulat apelul reclamantei ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC I.N.S. SRL Bucureşti solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În recursul său, în care a indicat drept temei de drept prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanta susţine, în esenţă, că a formulat cerere de emitere a unei somaţii de plată, timbrată legal, dar instanţa de fond, încălcând principiul disponibilităţii, a calificat cererea sa drept o acţiune de drept comun indicând calea de atac a apelului şi nu cea a cererii în anulare. În continuare instanţa de apel a obligat-o în mod ilegal să timbreze acţiunea la valoare şi nu a dat curs cererii de amânare a cauzei pentru a contesta taxa de timbru. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi de aceea a obligat-o la o taxă de timbru nelegală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Este real că reclamanta a formulat iniţial o cerere în emiterea unei somaţii de plată, însă la termenul din 28 august 2007 „apărătorul creditoarei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a preciza în scris că înţelege să se judece pe calea dreptului comun şi nu pe calea somaţiei de plată" iar apoi şi drept urmare acestei solicitări, la 29 august 2007, depune o precizare a temeiului de drept al acţiunii, respectiv art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ., fără a mai indica OG nr. 5/2001. La termenul din 20 septembrie 2007 instanţa reţine că reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dreptul comun, conform precizării făcute, iar reclamanta nu a contestat ulterior această calificare reţinută de instanţă, deşi a avut posibilitatea să facă aceasta. Mai mult, reclamanta nu a atacat sentinţa instanţei de fond cu o cerere în anulare ci cu „recurs", calificat de instanţă drept apel, iar în cuprinsul lui nu aduce nicio critică privind greşita calificare a cererii sale şi nici nu trimite la prevederile OG nr. 5/2001. Abia după anularea apelului său ca netimbrat reclamanta, doar prin recurs, invocă, total nejustificat – după cum rezultă din cele reţinute – o aşa-zisă interpretare greşită a actului dedus judecăţii. Mai mult, reclamanta nu a contestat taxa judiciară de timbru indicată de instanţa de apel.
În aceste condiţii, în care taxa judiciară de timbru nu a fost nici contestată şi nici achitată până la primul termen de judecată, aşa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Curtea de Apel, în mod legal, a anulat apelul reclamantei ca netimbrat.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.N.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 201 din 8 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 688/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 695/2009. Comercial → |
|---|
