ICCJ. Decizia nr. 750/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 750/2009
Dosar nr. 4404/3/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Prin sentinţa comercială nr. 10082 din 17 septembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA PIETROIU şi în consecinţă a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 49.576 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 25 aprilie 2003 şi până la achitarea efectivă a debitului; capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului de tranzacţie nr.683/2003 încheiat de părţi, a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din analiza actelor şi lucrărilor dosarului următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Urmare raporturilor comerciale derulate între părţi în baza contractelor nr. 1818 din 3 octombrie 2001, nr. 628 din 23 martie 2002 şi a litigiilor izvorâte din executarea acestora, apreciind imposibilă executarea obligaţiilor pe care pârâta le avea faţă de reclamantă, la data de 25 aprilie 2003 părţile au încheiat contractul de tranzacţie nr. 683 prin care au convenit stingerea litigiilor existente, pârâta asumându-şi prin acest ultim contract trei obligaţii respectiv plata către reclamantă a sumei de 495.765.000 lei (vechi) reprezentând contravaloarea TVA-ului aferent soldului existent, vinderea către reclamantă a unei şalupe şi a unui papuc plutitor la preţul de inventar, în baza creanţelor datorate şi asigurarea, cu titlu gratuit, a treceri cu bacul societăţii a unui număr de două autovehicule în medie zilnic în perioada 2003 – 2005.
Prin aceeaşi tranzacţie reclamanta SC A.H. s-a obligat să renunţe la toate drepturile pe care le avea faţă de debitoarea sa SC A.T. SA PIETROIU, acceptând faptul că aceasta nu mai era în măsură să-şi execute obligaţiile izvorâte din contractele individualizate în conţinutul tranzacţiei.
După încheierea tranzacţiei, reclamanta, creditoare, cu încălcarea propriilor obligaţii a reluat executarea silită împotriva pârâtei în baza biletelor la ordin emise de aceasta anterior încheierii tranzacţiei, deşi se obligase să renunţe la toate drepturile pe care le avea izvorâte din contractele ce au făcut obiectul tranzacţiei, iar pârâta la rândul său, nu şi-a respectat cele trei obligaţii asumate prin tranzacţie.
În raport de situaţia de fapt astfel statuată, tribunalul prin încheierea din 12 martie 2007 a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului de a cere rezoluţiunea contractului de tranzacţie în ce priveşte neexecutarea obligaţiei de a vinde bunurile făcând aplicarea art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 apreciind că termenul de 3 ani de prescripţie pentru această obligaţie a început să curgă de la data naşterii raportului juridic respectiv data încheierii tranzacţiei 25 aprilie 2003.
În ce priveşte însă prescripţia dreptului de a cere rezoluţiunea pentru obligaţia asumată de pârâte de a plăti suma de 495.765.000 lei, tribunalul prin aceeaşi încheiere a respins excepţia prescripţiei invocate de pârâtă în apărare reţinând că angajamentul luat de pârâta şi consemnat în procesul verbal întocmit la 13 aprilie 2005 în dosarul de executare nr. 476/2002 are valoarea unei recunoaşteri făcute de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Examinând pe fond cererea de rezoluţiune a contractului de tranzacţie pentru cele două obligaţii în legătură cu care a apreciat că nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, tribunalul reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1020 – 1021 C. civ. pentru a dispune rezoluţiunea contractului faţă de culpa ambelor părţi în executarea obligaţiilor asumate.
Cererea reclamantei, formulată în subsidiar potrivit precizării acţiunii a fost găsită întemeiată, pârâta fiind obligată în temeiul art. 969 – 970 C. civ. la plata sumei de 49.576 Ron astfel cum s-a obligat în cuprinsul contractului de tranzacţie.
II - Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta criticând sentinţa pe aspectul prescripţiei reţinute în ce priveşte obligaţia de la pct. 3 din tranzacţie precum şi pe cel referitor la culpa comună reţinută în sarcina ambelor părţi în executarea obligaţiilor asumate, solicitând admiterea acţiunii şi rezoluţiunea contractului din culpa exclusivă a pârâtei.
Criticile formulate de pârâtă prin motivele de apel au vizat de asemenea chestiunea prescripţiei dreptului la acţiune de a cere rezoluţiunea contractului şi a culpei exclusive a reclamantei care a ignorat cele convenite în tranzacţie procedând la executarea în paralel a biletelor la ordin, al căror efect încetase urmare tranzacţiei.
III - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 232 din 21 mai 2008 a admis ambele apeluri şi, în consecinţă a schimbat în tot sentinţa fondului şi a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă în sensul rezoluţiunii tranzacţiei nr. 683/2003 încheiată de părţi, capătul de cerere privind daunele interese fiind respins ca nefondat.
În considerentele hotărârii instanţa de control reţine că, tranzacţia încheiată de părţi, nu poate fi supusă prescripţiei, atâta vreme cât aceasta se află în fiinţă, oricare dintre părţi putând solicita rezoluţiunea în conformitate cu art. 1020 – 1021 C. civ., iar în cauză reclamanta a făcut dovadă că pârâta nu şi-a executat obligaţiile timp de patru ani, neexistând cauze exoneratoare de culpă a pârâtei.
Totodată, curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada daunelor interese pretinse , iar capătul de cerere cu acest obiect a avut un caracter subsidiar, sub acest aspect apelul pârâtei fiind întemeiat.
Concluzionând instanţa de apel apreciază că tribunalul a reţinut o situaţie de fapt eronată şi a făcut o interpretare şi aplicare greşită a clauzelor contractului şi a dispoziţiilor legale în materie pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
IV - Împotriva acestei decizii pârâta SC A.T. PIETROIU SA a declarat recurs la data de 4 iulie 2008 solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei fondului şi admiterii apelului propriu cu consecinţa respingerii cererii în rezoluţiunea convenţiei.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând în argumentarea criticilor de nelegalitate următoarele:
- instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire obligaţia de motivare a hotărârii impusă de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., considerentele cuprinzând numai afirmaţii cu caracter general cu privire la instituţia rezoluţiunii, fără referire la aspectele de fapt şi de drept invocate;
- considerentele instanţei nu conduc în mod logic la soluţia din dispozitiv, fiind imposibil pentru cititor de a distinge care este motivul de apel examinat şi de către cine a fost invocat;
- între considerente şi dispozitiv există o contradicţie în condiţiile în care au fost admise ambele apeluri în totalitate deşi instanţa respinge motivul de apel fundamentat pe prescripţia dreptului de a cere rezoluţiunea;
- hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea legii sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului de a cere rezoluţiunea contractului de tranzacţie deoarece acţiunile personale prin care se urmăreşte declararea ineficacităţii unui act juridic generator de drepturi de creanţă sunt prescriptibile în termenul general de 3 ani, în speţă termenul de prescripţie începând să curgă de la momentul scadenţei obligaţiei, respectiv de la data naşterii raportului juridic deoarece părţile nu au stabilit un termen pentru obligaţiile de la pct. 3 lit. a) şi b);
- pe fondul cauzei rezoluţiunea dispusă este greşită deoarece neexecutarea obligaţiei nu poate fi imputată pârâtei în condiţiile în care reclamanta a pornit executarea silită în baza unor titluri stinse, prin încălcarea celor convenite în tranzacţie.
La data de 16 ianuarie 2009 intimata-pârâtă a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând menţiunea ca legală şi temeinică a deciziei atacate.
Potrivit intimatei soluţionarea excepţiei prescripţiei este corectă deoarece contractul se supune unui singur regim juridic pe acest aspect, iar culpa pârâtei care timp de patru ani nu şi-a executat obligaţiile a fost stabilită în baza probelor administrate.
Asupra recursului
V - Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
1. - Îndatorirea de a motiva hotărârea, consacrată legislativ în art. 261 C. proc. civ., semnifică obligaţia judecătorului de a include în parte numită considerentele hotărârii situaţia de fapt reţinută cu referire concretă la probatoriile administrate, expunerea argumentelor părţilor cu punctul de vedere al judecătorului faţă de fiecare argument şi nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a impus soluţia adoptată.
O hotărâre motivată lacunar, criptic nu răspunde acestor exigenţe legale, nu este convingătoare pentru părţi şi public şi nu poate fi supusă controlului pe căile de atac, sancţiunea legală fiind a casării pentru nemotivare.
2. În cauză motivarea soluţiei adoptate de instanţa de apel nu respectă aceste cerinţe legale.
În raport de dezlegarea dată de instanţa de fond pe excepţia prescripţiei dreptului de a cere rezoluţiunea contractului de tranzacţie pentru obligaţiile noi născute urmare acestui contract şi având a răspunde pe acest aspect motivelor de apel, formulate de ambele părţi, dar din perspective diferite, instanţa expune numai rezultatul dezlegării acestei chestiuni nu şi raţionamentul pe care se fundamentează.
Aserţiunea instanţei în sensul că „tranzacţia încheiată de părţi, nu poate fi supusă prescripţiei, atâta vreme cât aceasta se află în fiinţă, nu explicitează această concluzie, care trebuia precedată de argumentele de fapt şi de drept care au impus-o.
Recunoscând îndreptăţirea reclamantei de a cere rezoluţiunea contractului, instanţa nu analizează problema culpei invocată şi argumentată de ambele părţi în neexecutarea obligaţiilor asumate, pornind de la caracteristicile contractului de tranzacţie, sinalagmatic, oneros şi consensual şi efectele extinctive pe care le produce cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacţie.
3. Soluţia adoptată prin dispozitiv de admitere a ambelor apeluri nu este explicitată în considerente şi cel puţin aparent, în aceste circumstanţe, pare contradictorie în raport de motivele de apel formulate de cele două părţi care nu pot coexista.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constatând că în absenţa motivării hotărârii nu poate fi exercitat controlul asupra soluţiei adoptate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.T. PIETROIU SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 232 din 21 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 754/2009. Comercial → |
|---|
