ICCJ. Decizia nr. 747/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 747/2009
Dosar nr. 2056/2/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa comercială nr. 93 din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A. SA Piteşti în contradictoriu cu intimata A.D.S. în sensul anulării formelor de executare silită pornite de intimată prin somaţia nr. 43019 din 23 noiembrie 2005 pentru o creanţă de 285.440,80 Ron reprezentând redevenţă neachitată şi penalităţi de întârziere aferente; capătul de cerere privind anularea titlului executoriu respectiv contractul de concesiune nr. 133/2000 şi a protocoalelor de predare-primire a terenului agricol ce a făcut obiectul concesiunii, a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel ca primă instanţă, a reţinut din analiza probatoriilor administrate în cauză, că între părţi s-a încheiat la data de 26 aprilie 2000 contractul de concesiune nr. 133 având ca obiect exploatarea de către concesionar, SC A. SA şi a unei suprafeţe de teren agricol de 828 ha situată în perimetrul localităţii Ştefăneşti Argeş în schimbul plăţii unei redevenţe al cărui cuantum a fost convenit de părţi prin art. 4 din contract, cu menţiunea recalculării nivelului redevenţei în ipoteza în care suprafaţa concesionată se va diminua prin aplicarea dispoziţiilor legii fondului funciar şi în situaţia în care caracteristicile terenului nu mai corespund cu starea reală a acestuia constatată de concesionar şi organele abilitate.
Omologând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul P.A., raport având ca obiectiv stabilirea cuantumului redevenţei şi penalităţilor datorate de concesionar în temeiul contractului de concesiuni nr. 133/2000 şi în raport de suprafaţa de teren efectiv exploatată, urmare retrocedării de către autorităţile locale în baza Legii nr. 1/2000 a unor suprafeţe din terenul ce a făcut obiectul concesiunii, prima instanţă reţine că concesionarul nu datorează suma pretinsă de concedent prin somaţia emisă la 23 noiembrie 2005 şi în consecinţă anulează formele de executare.
Cu privire la capătul de cerere vizând anularea contractului de concesiune şi a proceselor verbale de predare-primire a terenului, instanţa reţine că, deşi prin concluziile scrise contestatoarea a renunţat la judecata acestei cereri, acest act de dispoziţie nu îşi produce efectele fiind exprimat după închiderea dezbaterilor în cauză; examinând pe fond cererea de anulare instanţa reţine că nu există motive care să afecteze valabilitatea contractului.
II. Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, în termen legal, ambele părţi.
1. Recurenta contestatoare solicită prin cererea de recurs modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul anulării şi a titlului executoriu emis pentru o creanţă inexistentă.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. recurenta susţine în argumentarea criticilor formulate că deşi a renunţat la anularea contractului de concesiune şi a protocoalelor de predare primire a terenurilor, instanţa, în mod greşit nu a luat act de declaraţia de renunţare.
Sub un al doilea aspect, recurenta critică sentinţa atacată, susţinând că instanţa trebuia să anuleze titlul executoriu, respectiv contractul de concesiune urmare situaţiei reţinute în fapt, a achitării sumelor datorate cu titlu de redevenţă.
Totodată recurenta susţine că instanţa respingând acest capăt de cerere nu şi-a motivat hotărârea adoptată.
2. Recurenta intimată A.D.S. solicită prin recursul său modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a contestaţiei la executare formulate.
În dezvoltarea recursului întemeiat generic pe dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. recurenta intimată a susţinut următoarele:
- instanţa de fond a ignorat situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în cauză conform cărora suprafaţa de teren deţinută de concesionar era mai mare decât suprafaţa concesionată cu 622,20 ha;
- nu a fost avută în vedere împrejurarea că au fost predate Comisiei Locale de Fond Funciar Argeş 1146,73 ha, iar protocoalele de predare a acestei suprafeţe nu au putut fi operate în contractul de concesiune deoarece s-ar fi ajuns la o suprafaţă negativă în condiţiile în care nu există proces verbal de delimitare a terenului pe tarla, parcele şi categorie de folosinţă;
- suma calculată prin somaţia trimisă concesionarului a avut în vedere cuantumul redevenţei stabilit în contract, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, contractul de concesiune potrivit legii fiind titlu executoriu;
- raportul de expertiză conţine o serie de contradicţii şi erori datorită faptului că nu s-a ţinut cont de suprafaţa exploatată de concedent mai mare decât cea care a făcut obiectul contractului;
- instanţa de fond, faţă de obiectivele raportului de expertiză trebuia să dispună înlăturarea concluziilor expertizei cu atât mai mult cu cât activitatea de stabilire a suprafeţelor agricole exploatate efectiv de către concesionar după retrocedările făcute, excede competenţei şi pregătirii unui expert contabil.
3. Asupra recursurilor:
Înalta Curte verificând sentinţa atacată în contextul criticilor formulate şi având în vedere şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. constată următoarele.
3.1. Recursul declarat de recurenta contestatoare SC A. SA este nefondat.
Argumentele recurentei în susţinerea capătului de cerere privind anularea contractului de concesiune şi a protocoalelor de predare primire a terenurilor sunt lipsite de claritate şi în aceiaşi măsură contradictorii.
Împrejurarea că instanţa fondului nu a luat act de declaraţia recurentei de renunţare la judecata acestui capăt de cerere, nu constituie în sine un argument juridic în sensul admiterii cererii în anulare, distinct de faptul că logica internă a acestui raţionament, în absenţa unei explicitări, apare contradictorie.
Sub un al doilea aspect, Curtea observă că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 cu modificările şi completările ulterioare, contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate cu A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract.
Prin contestaţia la executare de faţă, recurenta contestă cuantumul redevenţei datorate potrivit somaţiei emise de concedent, apreciind ca nelegală măsura executării silite a acestei sume.
Or, desfiinţarea formelor de executare nu semnifică implicit, aşa cum susţine recurenta şi desfiinţarea contractului de concesiune şi a proceselor verbale de predare primire a terenurilor, deoarece contractul de concesiune este titlu executoriu numai în ce priveşte cuantumul redevenţei datorate.
Celelalte clauze cuprinse în contract, care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor şi are exprimă, sub acest aspect acordul de voinţă al părţilor nu pot fi anulate, desfiinţate cu efect retroactiv decât în prezenţa unor motive de nulitate preexistente sau concomitente realizării acordului de voinţă.
Recurenta nu invocă motive de nulitate absolută sau relativă a contractului de concesiune în întregul său distinct, de faptul că valorificarea unor asemenea motive nu se poate realiza printr-o contestaţie la executare cale de atac specifică măsurilor de executare nelegală.
Aserţiunea recurentei conform căreia prin plata redevenţei datorate, contractul de concesiune a rămas fără obiect, ceea ce ar impune anularea sa, nu are suport legal.
Constatarea achitării sumelor datorate cu titlu de redevenţă, conduce la anularea măsurilor, a actelor de executare pornite nelegal, contractul de concesiune păstrându-şi pe deplin valabilitatea în continuare, în măsura în care nu a intervenit încetarea, respectiv rezilierea contractului potrivit clauzelor asumate de părţi.
În ce priveşte motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că motivarea sentinţei fondului exprima raţionamentul logico juridic al instanţei în explicitarea soluţiei adoptate, susţinerile recurentei cu privire la anularea contractului de concesiune fiind analizate şi respinse motivat.
3.2. Recursul declarat de recurenta intimată A.D.S. se vădeşte deasemeni nefondat.
În esenţă, recurenta repune în discuţie stabilirea greşită a situaţiei de fapt de către prima instanţă faţă de înscrisurile administrate de această parte, de natură să impună o altă concluzie decât cea reţinută de instanţă pe aspectul achitării redevenţei datorate de concesionar.
Totodată recurenta arată în argumentarea acestei critici că, suprafeţele cu destinaţie agricolă ce au fost predate către Comisiile Locale de Fond Funciar Argeş, nu au fost operate sub aspectul diminuării terenului agricol ce a făcut obiectul contractului de concesiune deoarece s-ar fi ajuns la o situaţie negativă.
Sub acest aspect, Curtea constată că susţinerile recurentei nu sunt de natură să impună modificarea soluţiei, deoarece potrivit clauzelor din contractul de concesiune examinat, concedenta era obligată să recalculeze cuantumul redevenţei urmare reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile agricole care au făcut obiectul concesiunii şi au fost predate Comisiilor Locale de Fond Funciar.
Împrejurarea că terenul folosit iniţial de concesionar a fost mai mare decât cel ce a făcut obiectul concesiunii, nu justifică refuzul recalculării redevenţei în condiţiile în care începând cu anul 2001 până în 2003 au fost predate în total 1146,73 ha din terenul deţinut de concesionară, conform notei nr. 539 din 3 martie 2004 invocată de concedentă.
În alţi termeni, împrejurarea că A.D.S. în calitate de concedent nu a întocmit la data încheierii contractului de concesiune nr. 133/2000 un proces verbal de predare primire a suprafeţei de teren ce a făcut obiectul contractului însoţit de un inventar, respectiv o balanţă a terenurilor care să stabilească exact suprafaţa de teren concesionată şi amplasarea acestuia pe localităţi şi categorii, nu o îndreptăţeşte să refuze recalcularea redevenţei urmare diminuării suprafeţei de teren prin retrocedările efectuate în baza Legii Fondului Funciar, pe motiv că nu se pot identifica suprafeţele retrocedate pe tarlale şi parcele, faţă de cele statuate prin clauza înserată la art. 4 alin. (3) din contract.
Criticile recurentei cu privire la concluziile raportului de expertiză contabilă în sensul că profilul contabil al expertului îl făcea incompatibil cu obiectivele propuse care impuneau cunoştinţele unui expert topografic, se vădesc nefondate.
Prin înscrisul depus la data de 3 octombrie 2007 (fila 219 dosar 2056/2/2006 volumul I) recurenta declară in terminis că, se impune ca expertiza să fie realizată de un expert contabil, deoarece nu există proces verbal de delimitare a suprafeţei de teren pe tarla, parcele şi categorie de folosinţă.
Curtea observă în ce priveşte această lucrare de specialitate, că s-au încuviinţat recurentei intimate obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză precum şi obiecţiuni la răspunsul expertului la obiecţiuni iar împotriva punctului de vedere al expertului recurenta intimată nu a solicitat o contraexpertiză, aşa încât nu exista, pe acest aspect de specialitate argumente contabile care să susţină alegaţiile recurentei.
Faţă de cele ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA Piteşti şi A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 93 din 18 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 746/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 750/2009. Comercial → |
|---|
