ICCJ. Decizia nr. 712/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 712/2009
Dosar nr. 8563/105/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională formulată în dosarul nr. 8110/2005 pârâta-reclamantă SC C. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte SC D.C. SRL la plata daunelor interese (penalităţi) pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea în termen a mărfurilor achiziţionate.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin încheierea din 27 septembrie 2006 a dispus disjungerea cererii reconvenţionale de acţiunea principală cu motivarea că judecarea acesteia ar întârzia soluţionarea acţiunii principale şi s-a format dosarul nr. 8563/105/2006.
Prin sentinţa nr. 1040 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea precizată formulată de SC C. SRL şi pârâta SC D.C. SRL a fost obligată la 186.480,39 lei penalităţi de întârziere.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 52 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
S-a reţinut în considerentele deciziei ca pârâta la data recepţiei mărfurilor în calitate de cumpărător nu a formulat obiecţiuni în condiţiile art. 7 din contract privind predarea unui alt sortiment decât cel contractat, aşa încât livrarea este considerată contractuală.
Pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea mărfurilor contractate şi potrivit art. 9 din convenţia părţilor aceasta datorează penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii pârâta SC D.C. SRL cu sediul în Bucureşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului şi respingerea cererii reconvenţionale formulată de SC C. SRL.
A susţinut recurenta că instanţa de apel nu a reţinut în considerentele deciziei motivele pentru care i s-au respins probele din care rezultă că intimata a făcut o livrare de marfă în afara prevederilor contractuale, împrejurare necontestată de aceasta.
Contrar actelor depuse la dosar, instanţa de apel a reţinut că între părţi ar fi existat o schimbare tacită a obiectului contractului, respectiv că ar fi acceptat livrarea unei cantităţi de vată minerală cu alte caracteristici decât cea prevăzută în contract de 120 mm.
S-a invocat faptul că prin aceasta instanţa a schimbat înţelesul vădit al actului dedus judecăţii respectiv contractul nr. 542/2004 în sensul că ar fi operat o modificare a clauzelor acestuia.
Instanţa de apel şi-a însuşit opinia instanţei de fond care este contrazisă de înscrisuri aflate la dosar şi a calculat penalităţi de întârziere şi după efectuarea plăţilor prin fila CEC.
În final recurenta a precizat că în prezent se află în faţa a două hotărâri pronunţate de Tribunalul Prahova privind aceeaşi situaţie de fapt, respectiv, derularea contractului nr. 542/2004 încheiat între părţi.
Prin sentinţa nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 rămasă definitivă s-a stabilit că intimata-reclamantă SC C. SRL nu şi-a respectat obligaţia asumată prin contractul nr. 542/2004 de a livra marfa comandată, iar prin sentinţa pronunţată în litigiul dedus judecăţii, aceeaşi instanţă a reţinut că a existat o modificare tacită a contractului dintre părţi şi ambele au fost de acord cu schimbarea caracteristicilor tehnice ale mărfii ce a format obiectul convenţiei.
În întâmpinare intimata-reclamantă SC C. SRL a solicitat respingerea recursului şi a invocat că hotărârea instanţei de fond a fost şi executată silit.
Referitor la excepţia de ordine publică invocată de recurentă privind necompetenţa materială a instanţelor care au soluţionat litigiul, acesta fiind de competenţa tribunalului arbitral, Înalta Curte o va respinge cu motivarea că nu a fost invocată până la primul termen de înfăţişare aşa cum prevăd dispoziţiile art. 35812 C. proc. civ.
Recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:
Prin contractul nr. 542 din 2 noiembrie 2004 reclamanta SC C. SRL în calitate de vânzător s-a obligat să-i livreze pârâtei SC D.C. SRL în calitate de cumpărător bunuri ale căror caracteristici şi valori au fost menţionate în anexele 1 şi 2 la contract, preţul fiind stabilit la 3.618.667.939 lei vechi.
Cum între părţi au apărut neînţelegeri pe parcursul derulării contractului, SC D.C. SRL s-a adresat instanţei de judecată pentru soluţionarea acestora.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta SC C. SRL la plata penalităţilor de întârziere de 123.509 Ron şi s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 542/2004 cu motivarea că pârâta este în culpă pentru livrarea cu întârziere a mărfurilor contractate.
Această hotărâre a rămas irevocabilă în timpul soluţionării litigiului.
Cererea reconvenţională formulată de pârâta SC C. SRL la acţiunea principală şi prin care a solicitat penalităţi de întârziere în plată a mărfurilor livrate, a fost disjunsă de Tribunalul Prahova prin încheierea din 27 septembrie 2006.
Această cerere ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii a fost admisă şi prin sentinţa nr. 1040 din 26 iunie 2007 a aceleiaşi instanţe, pârâta SC D.C. SRL a fost obligată la 186.480,39 lei penalităţi de întârziere în plată, hotărâre ce a fost confirmată de instanţa de apel prin Decizia atacată prin recursul de faţă.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit al actului dedus judecăţii, respectiv prevederile contractului nr. 542/2004 şi prin aceasta a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
Criticile recurentei sunt întemeiate.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Raportat la aceste dispoziţii legale se impunea ca instanţa de apel să analizeze clauzele contractuale precum şi apărarea recurentei că a efectuat plata cu întârziere deoarece reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare a mărfurilor conform caracteristicilor prevăzute în anexele la contract.
De menţionat că o caracteristică esenţială a contractelor sinalagmatice din a cărei categorie face parte şi contractul de vânzare-cumpărare o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a obligaţiei corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocare a excepţiei de neexecutare atunci când simultaneitatea nu este respectată.
În raport de cele reţinute, instanţa de apel nu a stabilit corect situaţia de fapt, adevăratele raporturi dintre părţi, având în vedere modalitatea în care acestea şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul încheiat şi care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părţilor.
Cererea reconvenţională ce formează obiectul litigiului dedus judecăţii trebuia să fie analizată în raport de acţiunea principală, deoarece între acestea existând o strânsă legătură, să verifice executarea obligaţiilor în raport de clauzele inserate de părţi în convenţia lor, iar la interpretarea acestora să se aibă în vedere dispoziţiile art. 977 C. civ. privind interpretarea contractelor după intenţia comună a părţilor şi ale art. 982 C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor convenţiilor unele prin altele.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., art. 304 alin. (9) şi art. 312 alin. (4) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanţei de apel ce se va casa şi cauza se va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 52 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 715/2009. Comercial → |
|---|
