ICCJ. Decizia nr. 751/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 751/2009
Dosar nr. 26/3/200.
Şedinţa publică din 6 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC D.A. SA a chemat în judecată A.V.A.S. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 16.525.992 dolari SUA, în echivalent lei reprezentând nerealizarea beneficiului programat, suferit în perioada 1 ianuarie 2004- 31 decembrie 2004, ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de efectuare a vărsământului pentru diferenţa restantă de 14.000.000 dolari şi a dobânzilor aferente, asumată prin tranzacţia încheiată la data de 25 noiembrie 2004 care a avut ca obiect finalizarea obligaţiei de efectuare a vărsămintelor.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, care prin sentinţa nr. 12805 din 7 noiembrie 2005 a respins ca nefondată acţiunea. Pentru a ajunge la această soluţie, prima instanţă a analizat convenţia cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996 prin care B. a devenit acţionar la SC D.A. SA prin subscrierea unui număr de 2.000.000 de acţiuni în schimbul preţului de 20.800.000 dolari care urma să fie achitat în 15 rate, în perioada octombrie 1996 – august 1998. Întrucât în drepturile SC B. SA s-a substituit B.C.R. şi apoi A.V.A.S. conform OUG nr. 85/2004, obligaţia de plată asumată prin convenţia-cadru a debitului rămas neachitat i-a revenit A.V.A.S.. A mai reţinut instanţa de fond că la data de 24 noiembrie 2004 s-a încheiat între A.V.A.S., pe de o parte şi SC D.A. SA, SC G.C.P. SA, SC P. SA, SC I.R.I. SA, W.C.M.C., pe de altă parte, o convenţie prin care A.V.A.S. s-a obligat să-i achite reclamantei SC D.A. SA suma de 15.680.000 dolari SUA iar aceasta din urmă a renunţat necondiţionat la toate litigiile existente şi viitoare privind executarea silită, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti precum şi la orice alte drepturi rezultând din convenţia cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996.
Verificând obligaţiile pe care părţile şi le-au asumat prin convenţia încheiată la data de 24 noiembrie 2004, tribunalul a reţinut că A.V.A.S. a achitat suma de 15.680.000 dolari SUA la care s-a obligat, reprezentând contravaloare aport şi dobândă şi cum reclamanta a renunţat la orice alte drepturi rezultând din convenţia cadru, pretenţiile pentru plata beneficiului programat sau a valorii programate a SC D.A. SA pe perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2004 au fost apreciate ca neîntemeiate, convenţia având putere de lege între părţile contractante.
Apelul . Decizia Curţii de Apel Bucureşti
Reclamanta SC D.A. SA Bucureşti a declarat apel împotriva sentinţei nr. 12805 din 7 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, aducând critici soluţiei pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate. În esenţă, apelanta a susţinut că s-au interpretat greşit prevederile contractului de tranzacţie motivând că societatea reclamantă nu putea renunţa la toate litigiile întrucât la acel moment nu existau pe rol astfel de litigii. Prin tranzacţie, apelanta a precizat că a înţeles să renunţe la dreptul de creanţă faţă de B.C.R. dar nu şi faţă de A.V.A.S.
Analizând criticile apelantei, în raport de prevederile punctului 3.2 din contractul de tranzacţie, Curtea a stabilit că părţile au urmărit stingerea oricăror litigii şi evitarea altora noi şi nu doar a unei situaţii litigioase. A fost înlăturată şi susţinerea potrivit căreia apelanta ar fi renunţat la formularea unor pretenţii faţă de B.C.R. pentru motivul că A.V.A.S. s-a subrogat, conform OUG nr. 85/2004, în drepturile B.C.R., şi, ca atare, a statuat că renunţarea produce efecte şi faţă de intimată.
Recursul. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Împotriva deciziei nr. 275 din 11 iunie 2008 a declarat recurs, reclamanta SC D.A. SA Bucureşti, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel, deşi a judecat o cale de atac devolutivă a refuzat proba cu expertiză fără să motiveze în fapt şi în drept Decizia pronunţată încălcând astfel prevederile art. 1169 C. civ., art. 268 alin. (4), art. 255 alin. (2), art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit recurentei, motivarea confuză a soluţiei echivalează cu o nemotivare, iar motivarea în termeni generali nu corespunde scopului motivării. În ce priveşte probele, recurenta referindu-se la prevederile art. 1169 C. civ. a arătat că probele sunt deosebit de importante pentru protecţia şi ocrotirea drepturilor subiective civile, astfel că numai după administrarea dovezilor legale şi concludente, instanţa poate să pronunţe o hotărâre dreaptă.
Prin cel de-al doilea motiv, recurenta a susţinut că s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că s-a aplicat greşit legea, întrucât instanţa de apel a dat o interpretare total necorespunzătoare clauzelor contractului de tranzacţie nr. 17669 din 24 noiembrie 2004.
În interpretarea dată convenţiei, recurenta a considerat că s-au aplicat greşit prevederile art. 977 şi art. 982 C. civ. pentru că nu s-a ţinut seama de intenţia comună a părţilor. Voinţa reală a părţilor contractante, în accepţiunea sa a fost în sensul renunţării părţilor la drepturile şi pretenţiile, exclusiv împotriva B.C.R. SA iar acest lucru rezultă din celelalte clauze ale contractului de tranzacţie nr. 17669 din 24 noiembrie 2004. Prin mărturia pârâtei A.V.A.S. în faţa Tribunalului Bucureşti în legătură cu voinţa reală a părţilor contractante, potrivit recurentei s-a dat o interpretare autentică art. 3.2 din contract de care instanţa de apel nu a ţinut seama. Divergenţa pe marginea interpretării art. 3.2 din tranzacţie a fost creată în mod artificial şi independent de voinţa reală a părţilor tocmai pentru ca A.V.A.S., ca instituţie publică, să fie exonerată de plata despăgubirilor chiar şi în lipsa unor motive temeinice.
Pentru toate aceste argumente recurenta a solicitat admiterea recursului şi în fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata, prin întâmpinare, a combătut motivele invocate de recurentă apreciind că formularea art. 3.2 din tranzacţie nu este susceptibilă de nicio interpretare aşa cum tendenţios încearcă recurenta să sugereze. Reclamanta recurentă, potrivit intimatei, a ignorat cu bună ştiinţă faptul că A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile B.C.R. în privinţa raporturilor născute din activitatea fostei B., ca efect al OUG nr. 85/2004 şi reprezintă statul în toate procesele şi cererile care sunt pe rol precum şi a cererilor cu care vor fi investite instanţele judecătoreşti sau arbitrale în legătură cu orice obligaţii prezente sau viitoare izvorâte din activitatea B.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Argumentarea acestui motiv s-a bazat pe nemotivarea respingerii probei de către instanţa de fond, ceea ce a dus în opinia recurentei la încălcarea dispoziţiilor art. 268 alin. (4), art. 255 alin. (2), art. 1169 şi art. 261 C. proc. civ. Criticile aduse sentinţei fondului se îndepărtează însă de textul art. 299 C. proc. civ. care este de primă referinţă pentru determinarea obiectului recursului. În concret, prin prisma acestui motiv recurenta a înţeles să critice sentinţa primei instanţe, apreciind că soluţia nu a fost motivată, după cum nu a fost motivată nici măsura respingerii probei cu expertiză. Or, raportat art. 299 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. critica trebuia să vizeze Decizia recurată, măsura în care considerentele de fapt şi de drept nu conduc la soluţia de respingere a apelului ca nefondat. Prin prisma acestui motiv se mai poate observa că recurenta a pus în discuţie chestiuni de fond, de administrare a probelor în primă instanţă care scapă controlului de nelegalitate permis de recursul extraordinar, cale de atac pe care a înţeles să o promoveze recurenta. Rediscutarea utilităţii şi concludenţei probei cu expertiză, nu poate fi reiterată în recurs prin prisma art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât aceasta presupune dezvoltarea utilităţii ei în raport de obiectul pricinii şi în orice caz, vizează judecata în fond şi nu nelegalitatea astfel cum se cere prin motivul invocat.
Recursul, potrivit actualei reglementări este cale de atac extraordinară prin intermediul căreia nu se rejudecă litigiul în fond, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Instanţa de recurs, soluţionând calea de atac, nu reia judecata procesului, aşa cum s-a mai arătat, ci verifică numai dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată pe baza probelor administrate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Prin urmare, în raport de considerentele de mai sus, recurenta avea obligaţia să observe regulilor prevăzute procedural pentru exercitarea recursului extraordinar în condiţiile legii. Din acest punct de vedere accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte judecata în recurs trebuie să se supună normelor şi regulilor speciale pentru exercitarea drepturilor procesuale.
Sintetizând argumentele de mai sus se va reţine că prin recursul său, partea deşi a avut la îndemână apelul, critică în recurs sentinţa fondului şi nu Decizia instanţei de apel. Or, în contextul arătat, nu poate uza omisso medio de calea de atac a recursului invocând aspecte de netemeinicie şi nelegalitate a sentinţei de fond, pentru că astfel s-ar admite apelul la apel, ceea ce nu este permis în succesiunea căilor de atac. Dintr-un alt punct de vedere trebuie reţinut că prin argumentele aduse în sprijinul acestui motiv, s-au repus în discuţie faptele şi administrarea probelor la adăpostul unor dispoziţii procedurale [art. 255 alin. (2), art. 268 alin. (4), art. 261 alin. (5) C. proc. civ.] aducându-se pe această cale a recursului, critici sentinţei fondului în legătură cu neadmiterea probei cu expertiză , critici care nu vor fi primite întrucât recursul este cale de atac extraordinară care nu-şi propune o reanalizare a judecăţii în fond sub nici un aspect.
În ce priveşte art. 1169 C. civ., a cărui încălcare a fost invocată de recurentă, se reţine că, în adevăr, probele sunt importante pentru ocrotirea drepturilor subiective scop în care cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. Utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probei se apreciază însă în raport de obiectul dedus judecăţii, de către instanţa de fond în faţa căreia au fost propuse probele. Totodată, respingerea unei probe nu poate fi apreciată în raport de toate împrejurările care constituie izvoare ale raportului juridic, cum se sugerează de recurentă prin trimitere la definiţia obiectului probei. Procedural se ordonă de către instanţa de fond numai probele necesare în raport de obiectul cererii deduse judecăţii. În acest context aprecierea asupra utilităţii şi pertinenţei probei cu expertiză era un atribut al instanţei de fond iar respingerea cererii nu poate fi repusă în discuţie în recurs întrucât aceste susţineri vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei, aşa cum s-a mai arătat.
Această concluzie se bazează pe faptul că proba pusă în discuţie, expertiza, are ca obiect lămurirea unor împrejurări de fapt care presupun cunoştinţe de specialitate, iar nu probleme de drept. În aceste condiţii în mod obişnuit efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanţei în sensul că aceasta are posibilitatea să stabilească dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară sau nu părerea unui expert şi dacă este utilă cauzei, în raport de obiectul pricinii. Nelegalitatea privind înlăturarea probei cu expertiză trebuie să derive din obligativitatea instituită de lege pentru această probă şi din demonstrarea utilităţii ei pentru ca în faţa instanţei de control să poată fi readusă spre examinare o astfel de chestiune. De asemenea nu s-a demonstrat că în dezbaterea procesului în faţa instanţei de apel, recurenta nu a avut posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza.
În consecinţă, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanţă între acestea şi soluţia din Decizia instanţei de apel care nu a fost criticată în cadrul acestui motiv, critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. va fi respinsă.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Aceste dispoziţii vizează încălcarea principiului potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Din acest punct de vedere trebuie reţinut că natura raporturilor juridice a fost determinată ţinând seama de contractul de tranzacţie şi de clauzele acestuia şi că actului dedus judecăţii nu i-a fost dată o altă calificare. În privinţa clauzelor contractului şi a interpretării lor recurenta nu a demonstrat că instanţa de apel a confirmat faptul că în fond instanţa s-a substituit părţilor contractante modificând prin interpretare aceste clauze şi că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. proc. civ.
Prin intermediul acestui motiv care ţine de schimbarea naturii actului juridic recurenta a evocat şi teza a doua art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care se referă la aplicarea greşită a legii. Din argumentele aduse în sprijinul celor două motive de nelegalitate pe care le-a invocat la punctul 2 din recurs, şi prin trimiterea la regulile de interpretare stabilite prin art. 977, art. 982 C. civ., s-a susţinut, în alţi termeni, că s-a nesocotit principiul forţei obligatorii a convenţiei şi voinţa reală care a stat la baza încheierii acesteia.
Verificând această susţinere se constată că instanţa de apel a luat în examinare prevederile art. 3.2 din convenţie şi a stabilit pe de o parte faptul că în temeiul OUG nr. 85/2004 intimata A.V.A.S. s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile B.C.R. în privinţa raporturilor născute din activitatea fostei B., iar pe de altă parte, că prin art. 3.2 din contractul de tranzacţie, reclamanta recurentă a renunţat în mod necondiţionat la toate litigiile existente şi viitoare privind executarea silită precum şi la orice drepturi şi pretenţii împotriva B.C.R. derivând din raporturile stabilite cu fosta B. Din susţinerile recurentei în legătură cu această interpretare care vizează conform art. 977 C. civ., intenţia reală a părţilor, nu rezultă că recurenta a probat în faţa instanţelor care au judecat fondul în căderea cărora intra interpretarea contractului faptul că a existat o intenţie diferită sensului literal al termenilor sau că a oferit aceleiaşi instanţe criterii cu ajutorul cărora să se poată stabili această intenţie. În lipsa acestor elemente care vizează criteriul obiectiv al interpretării contractului nu se poate reţine că prevederile art. 3.2 au primit alt înţeles decât cel pe care părţile l-au dat termenilor după voinţa lor. Dimpotrivă, rezultă din clauza menţionată, care nu este îndoielnică prin conţinutul său, că SC D.A. SA Bucureşti şi A.V.A.S. au renunţat necondiţionat la toate litigiile prezente şi viitoare privind executările silite aflate pe rolul instanţelor precum şi la orice drepturi şi pretenţii derivând din raporturile stabilite cu B. care au făcut obiectul unor procese în curs sau viitoare. În contextul arătat în care articolul analizat era clar şi precis, sub cuvânt că este necesară o altă interpretare nu se putea da clauzei respective un alt înţeles, tocmai pentru că o convenţie legal făcută are putere de lege între părţile contractante. Adresându-se instanţei după ce a fost prevăzută în convenţie o astfel de clauză, recurenta îi cere acesteia să reconsidere voinţa exprimată la încheierea convenţiei, prin interpretare.
În fine, obligaţia de a oferi instanţelor de fond şi de apel criteriile obiective şi subiective cu ajutorul cărora să poată stabili intenţia comună a părţilor îi revine părţii care invocă nesocotirea intenţiei reale care este în contradicţie cu stipulaţia manifestată expres în clauza contestată. Aceste chestiuni vizează însă fondul, astfel că, nu pot fi rediscutate în recurs prin invocarea dispoziţiilor art. 977 şi art. 982 C. civ. În condiţiile în care nu sunt elemente care să conducă la concluzia că actul a fost denaturant prin intervenţia instanţei de apel care prin interpretare s-ar fi substituit voinţei părţilor sau că această condiţie a avut drept cauză ruperea echilibrului în confruntarea probelor, critica este nefondată.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC DAC AIR SA împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 11 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 752/2009. Comercial → |
|---|
