ICCJ. Decizia nr. 715/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 715/2009
Dosar nr. 4095/117/2006
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea comercială din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 4095/117/2006 s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 3657/C/2007 pronunţată în dosarul nr. 4095/117/2006 a Tribunalului Comercial Cluj formulată de reclamanta SC C.C.C.F. SA Bucureşti, filiala D.P. Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj la data de 16 ianuarie 2008 reclamanta SC C.C.C.F. SA Bucureşti, filiala D.P. Cluj, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei comerciale nr. 3657/C/2007 pronunţată la data de 8 octombrie 2007 în dosarul nr. 4095/117/2006 al Tribunalului Comercial Cluj, în sensul că în dispozitivul hotărârii să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.171.658, 66 lei preţ neachitat cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi calculate începând cu data de 16 decembrie 2003 şi nu începând cu data de 27 august 2008, cum din eroare s-a menţionat.
Examinând cererea formulată prin prisma dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. instanţa a respins-o ca fiind neîntemeiată. Modul cum a calculat instanţa data de la care curg penalităţile de întârziere ţine de activitatea de judecată. Dacă ar considera petenta că penalităţile de întârziere ar fi trebuit să curgă de la o altă dată, trebuia să formuleze recurs. Pe calea îndreptării erorii materiale se pot corecta doar erorile de calcul.
Instanţa a apreciat cererea ca fiind neîntemeiată întrucât modul cum a calculat instanţa data de la care curg penalităţile de întârziere ţine de activitatea de judecată, iar dacă penalităţile de întârziere ar fi trebuit să curgă de la o altă dată, reclamanta trebuia să formuleze recurs.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta recalificat ca şi apel solicitând admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile sus menţionate, în sensul calculării penalităţilor de la data de 14 septembrie 2003, în loc de 27 august 2007, cum din eroare s-a dispus.
În motivarea apelului reclamanta arată că potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere şi întrucât activitatea de judecată este un atribut al instanţei de judecată, aceasta este îndreptăţită să-şi corecteze eroarea de natură ai crea pagube însemnate. Apelanta apreciază aşadar, ca fiind o cerere materială „de calcul" faptul că în sentinţa comercială nr. 3657/C/2007 s-a trecut în dispozitivul hotărârii data de 27 august 2007, pentru calculul penalităţilor de întârziere, în loc de 14 septembrie 2003 cum s-a solicitat prin acţiunea introductivă.
Cu privire la recursul formulat Curtea raportat la dispoziţiile art. 2813 alin. (1), din oficiu a pus în discuţie rectificarea prezentei căi de atac din recurs în „apel".
Potrivit textului legal susmenţionat „încheierile pronunţate în temeiul art. 281 şi art. 2811, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 2812 C. proc. civ. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice", ca atare întrucât sentinţa civilă nr. 3657/C/2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 4095/117/2006 a fost supusă căii de atac a „apelului", din oficiu Curtea rectifică prezenta cale de atac ca fiind „apel", în loc de „recurs", cum din eroare s-a formulat.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 63 din 21 martie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulate s-a solicitat îndreptarea erorii materiale trecute în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 3657/C/2007 privitor la data de la care pârâta este obligată la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi ca fiind 16 decembrie 2003, în loc de 27 august 2007, cum s-a dispus.
Într-adevăr potrivit prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor precum şi cele de socoteli şi orice alte greşeli materiale strecurate într-o hotărâre pot fi îndreptate din oficiu sau în urma unei simple cereri, însă pe aceeaşi cale nu se poate urmări îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părţi, întrucât nu prezintă caracterul unei erori materiale, cum corect a apreciat prima instanţă.
În speţă, s-a cerut pe această cale îndreptarea hotărârii în sensul de a se stabili data de la care curge termenul pentru acordarea penalităţilor ca fiind 14 septembrie 2003 cum s-a cerut prin acţiunea introductivă în loc de 27 august 2007 cum s-a dispus prin hotărâre, ceea ce nu este o greşeală materială ci o chestiune de interpretare a legii, reclamanta invocând de altfel greşita aplicare a legii, susceptibilă de a fi analizată pe calea formulării căii de atac a apelului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, motivele invocate fiind încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fapt recurenta nu şi-a motivat recursul cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat.
În schimb, în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv, a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a confirmat încheierea primei instanţei prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 3657/C/2007, făcând astfel o interpretare şi o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ.
Cu referire la acest aspect, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţele au apreciat că, în sentinţă nu s-a strecurat o eroare cu privire la data de la care s-au calculat penalităţile solicitate, deoarece chestiunea legată de această dată este un aspect de fond al cauzei şi deci al raporturilor dintre părţi, care nu poate face obiectul unei cereri de îndreptare a erorii materiale.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, urmează a constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din cererea de recurs, aşa cum a fost formulat rezultă că recurenta nu a făcut nicio critică în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocate ca prim motiv de recurs şi nici nu putea să o facă, de îndată ce aceasta vizează o situaţie ce nu poate fi pusă în discuţie în cauză şi anume aceea legată de schimbarea naturii juridice sau a înţelesului unui act dedus judecăţii de îndată ce articolul 281 C. proc. civ. nu se referă la greşeli de judecată de fond în soluţionarea cauzei.
Aşadar critica nu se poate fonda pe temeiul de drept invocat.
Din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de dezvoltarea în fapt a acestuia, urmează a se aprecia că se pune în discuţie încălcarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. în ipoteza restrângerii nejustificate aplicării acestui text.
Din această perspectivă, Înalta Curte urmează a reţine că, instanţa de apel, în mod corect, după o analiză judicioasă a menţinut încheierea, confirmând-o prin interpretarea corectă a textului legal mai sus menţionat.
Astfel, chestiunea pusă în discuţie aceea legată de stabilirea datei de la care curg penalităţile solicitate de reclamantă, a fost rezolvată pe o judecată de fond a cauzei, prin prisma raporturilor comerciale dintre părţi.
Or, pe calea aleasă de recurenta - reclamantă nu se poate urmări îndreptarea sentinţei, cu privire la un aspect de fond al acestor raporturi, desluşit în urma unei judecăţi întrucât nu prezintă caracterul unei erori materiale.
În atare situaţie, trebuie precizat că această problemă de fond a cauzei, poate fi pusă în discuţie numai în căile de atac.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C.C.F. SA Bucureşti, filiala D.P. Cluj, prin administrator judiciar H.B.I. SPRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 63 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 712/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 716/2009. Comercial → |
|---|
