ICCJ. Decizia nr. 722/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 722/2009
Dosar nr. 2237/105/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta SC C.T.F.B. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.I. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul din 23 decembrie 2006.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin contractul menţionat s-a stabilit închirierea către reclamantă a unor spaţii comerciale, iar principala obligaţie a pârâtei asumată prin semnarea contractului era să pună la dispoziţia chiriaşului spaţiile închiriate de îndată după semnarea contractului. A mai precizat reclamanta că, deşi contractul a fost semnat la 23 decembrie 2006, nici până în prezent nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţie spaţiile în litigiu.
În dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A mai precizat pârâta că, deşi a devenit proprietar al imobilelor în litigiu D.G.F.P. Prahova nu a procedat la punerea în posesie, astfel că este în culpă pentru imposibilitatea pârâtei de a respecta prevederile contractului de închiriere.
În temeiul art. 60 - art. 63 C. proc. civ. pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a D.G.F.P. Prahova, solicitând obligarea acesteia să pună la dispoziţie spaţiul din Poiana Câmpina.
Prin sentinţa nr. 1330 din 3 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chemata în garanţie.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.T.F.B. SA şi chemata în garanţie D.G.F.P. Prahova.
S-a respins cererea de chemata în garanţie formulată de pârâta SC E.I. SRL în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Prahova a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la respectarea contractului din 23 decembrie 2006, iar apărarea pârâtei a constat în indicarea împrejurării că a fost în imposibilitate de a-şi executa obligaţiile datorită chematei în garanţie care nu i-a predat bunurile ce au făcut obiectul licitaţiei şi implicit a contractului de închiriere.
S-a reţinut prin urmare, că D.G.F.P. Prahova are calitate procesuală în cauză, existând interesul pârâtei de a solicita obligarea acesteia la executarea prestaţiei în cazul în care va fi admisă acţiunea împotriva sa.
Pe fond s-a reţinut însă că la data de 19 decembrie 2006, pârâta a participat la licitaţia organizată de D.G.F.P. Prahova, fiind declarată adjudecatar al bunurilor ce au făcut obiectul licitaţiei. Pârâta a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate conform O.P. din 18 decembrie 2006 şi 20 decembrie 2006, iar ulterior s-a emis factura fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006 care atestă achitarea bunurilor adjudecate.
Ulterior pârâta a încheiat cu societatea reclamantă contractul de închiriere din 23 decembrie 2006, convenţie ce a avut ca obiect bunurile achiziţionate pe calea licitaţiei menţionate anterior.
În urma finalităţii licitaţiei, debitorul supus executării silite, SC P. SA Câmpina, a atacat în justiţie formele de executare, pe calea contestaţiei, iar prin sentinţa nr. 275 din 30 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Câmpina s-a dispus anularea publicaţiilor de vânzare şi a tuturor formelor de vânzare la licitaţie din data de 19 decembrie 2006, sentinţa menţionată devenind irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 524 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova.
S-a mai reţinut de asemenea că în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale cocontractantul poate solicita rezilierea convenţiei cu plata de daune interese, ceea ce de altfel reclamanta SC C.T.F.B. SA a şi făcut, dovada fiind sentinţa nr. 435 din 28 martie 2007 prin care i s-a acordat acesteia despăgubiri ca urmare a neexecutării contractului de închiriere.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel reclamanta SC C.T.F.B. SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Susţine reclamanta prin motivele de apel că factura fiscală de executare silită din 21 decembrie 2006 emisă de către executorul emitent D.G.F.P. Prahova atestă achitarea de către SC E.I. SRL a sumei reprezentând contravaloarea bunurilor adjudecate, motiv pentru care D.G.F.P. Prahova trebuia să pună în posesie bunurile adjudecate. Precizează de asemenea că potrivit art. 516 pct. 8, actul de adjudecare va cuprinde şi menţiunea că este titlul de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară şi că pentru adjudecator, constituie titlu executoriu împotriva debitorului.
Se critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie datorită faptului că instanţa de judecată şi-a însuşit întâmpinarea D.G.F.P. Prahova şi anume că SC E.I. SRL Ploieşti deşi a devenit proprietarul bunurilor adjudecate prin licitaţia din 19 decembrie 2006, nu a avut niciodată posesia acestor bunuri, astfel că nu putea încheia niciun contract de închiriere care să aibă ca obiect bunurile respective.
Se susţine de asemenea că dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este sigurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia.
În motivarea sentinţei instanţa reţine că neexecutarea contractului s-a datorat unor împrejurări mai presus de voinţa pârâtului, respectiv anularea formelor de vânzare la licitaţie, în urma cărora acesta a devenit proprietarul bunurilor închiriate.
D.G.F.P. Prahova a considerat prin întâmpinare că SC E.I. SRL este proprietara bunurilor, dar pentru că nu a intrat în posesia lor nu putea să închirieze aceste spaţii.
Se susţine de asemenea că prin contractul de închiriere se transferă dreptul de folosinţă asupra bunului, iar SC E.I. SRL în calitate de proprietar al bunurilor putea să dispună încheierea în mod valabil a respectivului contract.
Având în vedere cele susţinute reclamanta concluzionează că SC E.I. SRL este proprietara ansamblurilor bunuri închiriate de SC C.T.F.B. SA şi în consecinţă contractul de închiriere din 23 decembrie 2006 este încheiat ca fiind act valabil.
Privitor la cererea de chemare în garanţie se învederează că din moment ce sa respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chemata în garanţie D.G.F.P. Prahova, reclamanta consideră că soluţia pronunţată de instanţa de judecată este netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, se solicită admiterea apelului, modificarea sentinţei şi pe fond obligarea pârâtei la îndeplinirea obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin contractul din 23 decembrie 2006.
Chemata în garanţie D.G.F.P. Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că SC P. SA avea obligaţia de a preda adjudecatarului bunul valorificat prin licitaţie publică, iar pârâta SC E.I. SRL nu a avut niciodată posesia bunurilor adjudecate.
Pârâta SC E.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că a achitat contravaloarea bunurilor adjudecate dar nici până în prezent nu a putut intra în posesia acestor bunuri.
Analizând sentinţa prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 30 din 22 februarie 2008, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin contractul de închiriere din 23 decembrie 2006, pârâta SC E.I. SRL Ploieşti a închiriat reclamantei imobilul situat în comuna Poiana Câmpina, judeţul Prahova, pe o perioadă de trei ani.
Prin sentinţa civilă nr. 275 din 30 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria Câmpina a fost admisă contestaţia la executare precizată şi completată formulată de Asociaţia Salariaţilor SC P. SA Câmpina în contradictoriu cu D.G.F.P. Prahova şi au fost anulate toate formele de vânzare la licitaţie publică din dosarul de executare nr. 9/2004 privind acest imobil.
Această sentinţă a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului conform deciziei nr. 524 din 26 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Prima instanţă a reţinut în mod corect că pe calea unei acţiuni având ca obiect o obligaţie „de a face", reclamantul poate solicita doar executarea unei prestaţii personale (intuitu personae) şi în consecinţă, reclamanta nu mai avea posibilitatea de a obliga pârâta SC E.I. SRL Ploieşti la predarea imobilului închiriat în condiţiile în care această pârâtă pierduse calitatea de adjudecatar, respectiv de proprietar al imobilului în litigiu.
În această situaţie, reclamanta are posibilitatea dea solicita obligarea pârâtei la plata de daune - interese compensatorii în conformitate cu art. 1073 C. civ., dar nu poate solicita îndeplinirea exactă a unei obligaţii imposibil de executat.
Susţinerile recurentei privind netemeinicia motivelor pentru care s-a dispus anularea formelor de executare silită urmează a fi înlăturate deoarece prin prezenta acţiune nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs reclamanta, cu indicarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia, schimbarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
Din motivarea sumară a cererii de recurs, în susţinerea motivului invocat, recurenta susţinând, că:
- Instanţele au soluţionat greşit cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâta - intimată SC E.I. SRL împotriva D.G.F.P. Prahova, ca urmare a nepronunţării asupra faptului că pârâta a devenit proprietara bunurilor adjudecate şi justificat a solicitat ca, chemata în garanţie să i le pună la dispoziţie.
- Pronunţând Decizia recurată, instanţa şi-a depăşit atribuţiile conferite de legiuitor, deoarece aceasta îşi motivează respingerea apelului prin faptul că prin acţiunea dedusă judecăţii, nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Examinând Decizia recurată, în raport de motivul de recurs invocat, întemeiat pe dispoziţiile legale arătate, Înalta Curte urmează a reţine:
Critica recurentei, nu se poate încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipotezele prevăzute de acest text, care vizează pronunţarea unei hotărâri fără temei legal ori cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din motivarea sumară şi lipsită de claritate a cererii de recurs se poate reţine că recurenta pune în discuţie Decizia atacată, sub aspectul neelucidării aspectelor de fapt şi de drept ce ţineau de soluţionarea cererii de chemare în garanţie.
În concret, recurenta susţine că instanţa trebuia să verifice starea de fapt reţinută la fond şi dacă chemata în garanţie respectiv D.G.F.P. Prahova a înţeles să-şi formuleze apărări.
Or, susţine recurenta în atare situaţie, fără administrarea unui probatoriu, cererea de chemare în garanţie a fost greşit respinsă.
Critica este nefondată.
Într-adevăr, apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, deoarece chestiunile de fapt şi drept dezbătute în faţa primei instanţe, sunt repuse în discuţia instanţei de apel.
Analizând acest aspect, aşa cum rezultă din considerentele deciziei, instanţa a dat eficienţă efectului devolutiv al apelului, dar trebuie reţinut că acest efect nu vizează, cu necesitate toate problemele de fapt şi de drept care s-au pus înaintea primei instanţe, ci numai pe cele precizate în cererea de apel.
În acest context, cu privire la modul de soluţionare a cererii la fond, aşa cum rezultă din cererea de apel, nu s-a făcut o critică concretă a sentinţei, apelanta precizând că nu înţelege „care este calitatea procesuală" a chematei în garanţie.
Or, nefăcându-se nicio critică a sentinţei în raport de modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, în apel nu s-a analizat hotărârea instanţei de fond, decât în raport cu criticile ce vizau soluţionarea cererii introductive.
Aşa fiind, este de principiu că nu se poate pune în discuţie în recurs, pe de o parte, aspecte de nelegalitate, care nu sunt de ordine publică, ce nu au fost indicate în apel, iar pe de altă parte, critici ce nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., care privesc modificarea sau casarea unei hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate.
Cum critica formulată nu se circumscrie textului legal, invocat ca temei legal al recursului, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.T.F.B. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 723/2009. Comercial → |
|---|
