ICCJ. Decizia nr. 782/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 782/2009
Dosar nr. 30856/3/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 martie 2006 reclamanta SC S.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC V. SA şi SC E. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a contractului de vânzare – cumpărare autentificat din 22 decembrie 2004 şi a actului adiţional aferent autentificat din 11 iulie 2005, în ceea ce priveşte înstrăinarea drumului industrial din partea de sud – vest a activului aflat în proprietatea societăţii reclamante, precum şi a contractului de vânzare – cumpărare autentificat din 22 decembrie 2004 şi actului adiţional aferent autentificat din 20 septembrie 2005, în ceea ce priveşte înstrăinarea drumului industrial din partea de sud – vest a activului aflat în proprietatea societăţii reclamante şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în ceea ce priveşte drumul industrial.
La data de 2 iunie 2006, reclamanta a solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârâtă şi a SC B.P. SA Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4215 din 30 iunie 2006 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, unde s-a format dosarul nr. 30856/3/2006.
Prin sentinţa comercială nr. 10695 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, pentru regulator de competenţă.
Prin sentinţa comercială nr. 157 din 7 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect, anularea parţială a două contracte de vânzare – cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară formulată de reclamanta SC S.R. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC V. SA, SC E. SRL şi SC B.P. SA în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) tribunalele judecă în primă instanţă cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani, aşa cum este şi cazul în speţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta SC V. SA în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea în fapt a recursului, s-a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa că litigiul este neevaluabil în bani şi că prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 75/2007 s-a statuat că „în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că reclamanta SC S.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC V. SA, SC E. SRL şi SC B.P. SA să se dispună anularea parţială a două contracte de vânzare – cumpărare, în ceea ce priveşte înstrăinarea drumului industrial din partea de sud – vest a activului aflat în proprietatea societăţii reclamante şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Cererea de chemare în judecată prin care reclamanta solicită anularea contractelor de vânzare – cumpărare este o cerere patrimonială întrucât tinde la desfiinţarea actului juridic ale cărui efecte (drepturi şi obligaţii) au caracter patrimonial.
Pretenţia concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecţie se solicită, drept care este întotdeauna evaluabil în bani dacă are caracter patrimonial şi poate fi protejat printr-o acţiune personală reală sau conexă, în funcţie de natura sa, drept de creanţă sau drept real.
Ori de câte ori pe calea acţiunii în justiţie se tinde a proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.
Deci se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie „transferă" caracterul său patrimonial litigiului însuşi şi astfel, litigiul va putea fi calificat ca fiind evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial, dedus judecăţii intră un drept patrimonial real sau de creanţă.
Cererea de chemare în judecată prin care se solicită anularea contractelor de vânzare – cumpărare este o cerere patrimonială ce poate fi evaluabilă în bani, fiind pe deplin aplicabil criteriul valoric în vederea determinării competenţei materiale.
Pentru considerentele expuse se apreciază că instanţa în mod nelegal a reţinut că litigiul este neevaluabil în bani deoarece petitul principal al acţiunii comerciale este anularea contractelor de vânzare – cumpărare şi astfel devin incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Fiind stabilit caracterul patrimonial al litigiului şi faţă de valoarea obiectului cererii care este sub 100.000 lei, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sector 4, Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Cum în speţă, instanţa a încălcat normele imperative prevăzute mai sus, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul declarat de SC V. SA Bucureşti, va modifica sentinţa în sensul că va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC V. SA Bucureşti.
Modifică sentinţa comercială nr. 157 din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în tot, în sensul că stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 784/2009. Comercial → |
|---|
