ICCJ. Decizia nr. 810/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 810/2009
Dosar nr. 43703/3/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa comercială nr. 12061 din 25 octombrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREŞTI, în contradictoriu cu pârâtul S.S. şi l-a obligat pe pârât să-i restituie reclamantei următoarele bunuri: ştampila societăţii, un telefon mobil Nokia, chei autoturism TICO, contracte închiriere II puncte de lucru, certificat constatator privind punctul de lucru, acte constitutive, facturi, chitanţiere, registru jurnal, documente privind examinarea cursanţilor, avize CNSPA, registrul inventar, registrul de casă, jurnalele de vânzare-cumpărare, notele de intrare recepţie, referate privind activitatea unor angajaţi, justificările de plată a delegaţiilor, actele privind casele de marcat, evidenţele de stocuri, evidenţe privind debitorii, materiale didactice, procese verbale de sancţiune a contravenţiilor. A respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune interese şi daune cominatorii ca neîntemeiată. L-a obligat p pârât la 8,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pârâtul a recunoscut în răspunsul la întrebarea nr. 1 la interogatoriu că are în posesie şi în prezent acte şi bunuri aparţinând societăţii, respectiv ştampila, telefon Nokia 1100, 1 cheie de la auto Tico, menţiuni ale punctelor de lucru înregistrate la ORCTB, 1 aviz de la Camera de autorizare pentru formare profesională a administratorilor.
În ce priveşte celelalte bunuri enumerate în cererea de chemare în judecată, pârâtul a afirmat că parte din acestea s-au aflat şi au rămas la sediul social.
Cu privire la aceste bunuri, instanţa a reţinut că majoritatea acestora sunt înscrisuri absolut necesare desfăşurării activităţii societăţii, a căror existenţă nu este contestată de părţi şi care, în mod firesc, ar fi trebuit să se afle în posesia administratorului.
În ce priveşte suma solicitată de reclamantă cu titlu de reparaţie a prejudiciului suferit, ca urmare a nerespectării obligaţiei de restituire a bunurilor aflate în posesia pârâtului, pe perioada exercitării mandatului de administrator, instanţa a reţinut că pentru declanşarea răspunderii contractuale, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., reclamanta trebuie să facă dovada existenţei prejudiciului, a faptei prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
A reţinut că reclamanta nu a precizat în ce constă prejudiciul şi nu a făcut dovada existenţei prejudiciului afirmat, situaţie în care cererea sa în pretenţii a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ce priveşte cererea având ca obiect daunele cominatorii, instanţa de fond a respins-o, ca neîntemeiată, în cauzele comerciale reclamanta având posibilitatea executării silite a sentinţei de la momentul pronunţării sau putând solicita instanţei aplicarea unei amenzi civile debitorului în condiţiile art. 5803 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr.75 din 22 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât şi la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
A menţinut dispoziţiile sentinţei, privind respingerea capetelor de cerere, având ca obiect daune materiale şi daune cominatorii.
L-a obligat pe intimat la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
Analizând sentinţa apelată în raport de motivele invocate, curtea de apel a reţinut, că instanţa de fond a omis să oblige intimatul la plata onorariului de avocat, deşi apelanta a solicitat aceasta, iar chitanţa de plată a onorariului se afla la dosar, aşa încât apelul este fondat.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor interese, a apreciat că, în mod corect instanţa de fond a arătat că nu s-a făcut dovada condiţiilor răspunderii civile.
Un prejudiciu eventual, ca cel prezent în motivele de apel nu poate conduce la acordarea daunelor interese.
Nici daune cominatorii nu pot fi dispuse în cauză, întrucât, în prezent, art. 580/3 C. proc. civ., prevede ca creditorul poate solicita aplicarea unei amenzi civile debitorului care nu executa obligaţia de a face sau a nu face, ce implică fapta sa personală, instituţia daunelor cominatorii nemaifiind aplicabilă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei apelate, în sensul obligării pârâtului-intimat la plata daunelor materiale şi a celor cominatorii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea recursului, reiterând susţinerile formulate în apel, reclamanta arată în esenţă că, în mod nelegal şi netemeinic instanţele au respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului-intimat la plata daunelor materiale şi a celor cominatorii, atât timp cât, este mai mult decât evident că, prin refuzul restituirii tuturor actelor la predarea cărora instanţa de fond l-a obligat pe pârâtul-intimat, acesta a cauzat un serios prejudiciu, societatea fiind în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii.
De asemenea, fapta prejudiciabilă a fost dovedită prin probatoriu administrat în cauză, iar raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu rezultă şi el în mod evident din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile acordării daunelor materiale.
Recurenta-reclamantă consideră că sunt întrunite şi condiţiile acordării daunelor cominatorii, întrucât obligaţia de a preda actele este o obligaţie de a face, reclamanta având dreptul, conferit de lege, de a solicita şi de a obţine acordarea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, până la predarea lor efectivă, ea fiind cea care are latitudinea de a opta între multiple variante de executare, una dintre aceste posibilităţi fiind şi cea a daunelor cominatorii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată că nu există niciun motiv care să justifice modificarea acestor hotărâri în funcţie de temeiul de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în ce priveşte daunele materiale, s-a apreciat corect că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1169 C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă a pârâtului, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenţei prejudiciului, a faptei prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate între acestea, iar prefigurarea unui eventual prejudiciu, aşa cum este prezentat în motivele de apel şi recurs nu este de natură să conducă la acordarea daunelor materiale solicitate de reclamantă.
Nici cererea privind plata unor daune cominatorii nu este întemeiată, deoarece contrar susţinerilor recurentei, dacă debitorul refuză îndeplinirea obligaţiei de a face cuprinsă în sentinţă, titlul executoriu, creditorul are posibilitatea executării silite a sentinţei de la momentul pronunţării sau poate solicita instanţei obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., astfel cum, judicios, au stabilit ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus menţionate, recursul reclamantei se va respinge ca nefondat şi va fi menţinută ca fiind legală Decizia pronunţată de curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 22 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 809/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 814/2009. Comercial → |
|---|
