ICCJ. Decizia nr. 820/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 820/2009
Dosar nr. 8555/2/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea formulată la data de 4 decembrie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, A.P.A. a formulat contestaţie împotriva executării silite începută de către intimata A.D.S. prin adresa nr. 63313 din 8 noiembrie 2007 prin care aceasta a procedat la comunicarea unui pretins titlu executoriu care ar consta între o creanţă în valoare de 105566,44 RON reprezentând penalităţi pentru realizarea cu întârziere a investiţiilor conform contractului de concesiune nr. 259 din 11 mai 2006 zona de Dezvoltare Regională VIII Bucureşti astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale; a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate, a executării silite în întregime precum şi actului premergător de comunicare a titlului executoriu şi a somaţiei de plată constând în adresa nr. 63313 din 8 noiembrie 2007.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 21 din 7 februarie 2008 a admis contestaţia la executare formulată de A.P.A. prin asociatul activ SC P. SA BUCUREŞTI în contradictoriu cu intimata A.D.S. Bucureşti.
A dispus anularea tuturor actelor de executare silită şi a luat act că se rezervă de către contestatoare dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în ceea ce priveşte contractul de concesiune nr. 259 din 11 mai 2008 Zona de Dezvoltare Regională VIII Bucureşti astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare nu constituie titlu executoriu.
În conformitate cu prevederile art. 372, art. 376 C. proc. civ. care constituie dreptul comun în materia executării silite, aceasta se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care în cazurile anume prevăzute de lege constituie titlu executoriu.
Din cuprinsul Legii nr. 190/2004, OUG nr. 64/2005 sau OUG nr. 51/1998 aplicabile în cauză, nu rezultă nici o dispoziţie în măsură să fie interpretată în sensul calificării contractului de concesionare a unei activităţi cum este cazul contractului în discuţie, drept titlu executoriu.
Actele normative menţionate mai sus au în vedere contractele de concesiune a terenurilor, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni şi altele, dar nicidecum şi contractele de concesiune a unei activităţi iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu se poate face în baza unor eventuale similarităţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal motivat şi scutit de timbraj a declarat recurs recurenta A.D.S. Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală deoarece pe de o parte caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune se întemeiază pe convenţia dintre părţi (actul adiţional nr. 5 din 25 iulie 2007 la contractul de concesiune nr. 259 din 11 mai 2006 care stipulează că „actul întocmit de A.D.S. prin care se stabileşte volumul debitelor datorate cu titlu de daune interese de către concesionar constituie titlu executoriu fără a fi nevoie de intervenţia instanţelor judecătoreşti" şi că „executarea va fi efectuată potrivit procedurii speciale A.D.S., respectiv OUG nr. 64/2005"), iar pe de altă parte contractul de concesiune consimţit de părţi şi-ar găsi temeiul puterii executorii în prevederile OUG nr. 64/2005 şi în cele ale Legii nr. 190/2004.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa în mod corect a interpretat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză.
Potrivit art. 372 C. proc. civ. „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".
Din analiza textului legal menţionat rezultă neechivoc că doar prevederile exprese ale legii pot acorda titlu executoriu unui act, altul decât o hotărâre judecătorească.
Pentru a fi titlu executoriu un înscris trebuie să fie calificat drept titlu executoriu de către lege însăşi.
În speţă, prevederile Actului Adiţional nr. 5 la contractul de concesiune nu sunt de natură să confere caracter de titlu executoriu contractului de concesiune sau „actului întocmit de A.D.S. pentru stabilirea volumului debitelor".
Nu se poate susţine ideea că, prin convenţia lor, părţile pot înlătura prevederile de ordine publică ale art. 372 C. proc. civ. şi pot atribui înscrisului încheiat de ele caracter de titlu executor.
Reglementările Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită, în general şi cu atât mai mult, în special, prevederile de ordine publică ale art. 372 sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Cu privire la pretinsul temei al puterii executorii a contractului de concesiune în textele legale indicate de către recurentă (prevederile OUG nr. 64/1995 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 190/2004 modificările şi completările ulterioare) acestea nu justifică calitatea de titlu executoriu a contractului din litigiu, deoarece în cuprinsul celor două acte normative nu se găseşte vreun text legal care să califice contractele de concesiune de activităţi, drept titluri executorii.
Contractul de concesiune încheiat între părţi nu are calitatea de titlu executoriu întrucât nu este calificat ca atare de nicio dispoziţie legală în vigoare astfel cum reclamă prevederile imperative ale art. 372 C. proc. civ.
Actele normative menţionate au în vedere contractele de concesiune a terenurilor agricole, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni şi altele dar nicidecum şi contractele de concesiune a unei activităţi, iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu se poate face în baza unor eventuale similarităţi.
Calificarea altor înscrisuri decât hotărârile judecătoreşti drept titluri executorii poate rezulta doar în baza prevederilor anume ale legii de la care părţile nu pot deroga.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că în lipsa titlului executoriu, atât comunicarea şi somaţia de plată ce constituie obiectul adresei nr. 633135 din 8 noiembrie 2007 cât şi alte acte de executare silită ulterioare, nu îndeplinesc condiţiile legale necesare pentru realizarea dreptului de creanţă pretins.
Faţă de cele ce preced, rezultă că Decizia atacată este legală şi în consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul recurentei A.D.S. Bucureşti ca nefondat în considerarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 21 din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 818/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 821/2009. Comercial → |
|---|
