ICCJ. Decizia nr. 828/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 828/2009
Dosar nr. 2012/1/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
La data de 3 martie 2008 C.N.H. SA E.M. VULCAN cu sediul în judeţul Hunedoara a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 1238 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pronunţă în dosarul nr. 2846/57/2006 prin care i s-a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel.
În motivare s-a susţinut că instanţele de fond şi de apel au respins acţiunea ca fiind prescrisă în urma admiterii excepţiei invocate de pârâtă astfel că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) pct. 5 din Legea nr. 146/1997 privind achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Astfel, instanţa de recurs în mod greşit a apreciat probele dosarului şi dintr-o eroare materială a anulat ca insuficient timbrat recursul reclamantei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata SC A.I.P. SRL PETROŞANI a solicitat respingerea contestaţiei întrucât contestatoarea nu a folosit calea prevăzută de Legea nr. 146/1997 atunci când se contestă taxa de timbru stabilită de instanţă.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Prin sentinţa nr. 92 din 1 martie 2006 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei şi s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta C.N.H. SA E.M. VULCAN împotriva pârâtei SC A.I.P. SRL cu sediul în Petroşani .
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 178 din 13 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 1238 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.
Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. text de lege invocat de contestatoare „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale".
Aceste dispoziţii se referă la erori materiale formale ale judecării recursurilor şi nu la greşeli de judecată sau de apreciere a probelor administrate.
În speţă, motivul invocat de contestatoare privind modul în care instanţa a stabilit taxa de timbru se referă la greşeli de judecată şi de apreciere a probelor şi nu la greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pe de altă parte, contestatoarea avea la dispoziţie alte căi legale pentru a contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Faţă de considerentele reţinute, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi urmează a se respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.N.H. SA E.M. VULCAN împotriva deciziei nr. 1238 din 20 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 824/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 919/2009. Comercial → |
---|