ICCJ. Decizia nr. 919/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 919/2009
Dosar nr. 8264/2/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin contestaţia la executare înregistrată la data de 23 noiembrie 2007, contestatoarea A.A.A. a chemat în judecată A.D.S., solicitând instanţei anularea tuturor actelor de executare silită declanşate de către pârâtă în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 23 octombrie 2000, nr. 2 din 27 decembrie 2001 şi nr. 3 din 20 martie 2003, respectiv adresa nr. 59462 din 12 iulie 2007 (comunicată la data de 7 noiembrie 2007) adresa 43140/3 din 2 noiembrie 2007 (comunicată la data de 7 noiembrie 2007) actele de executare, de încasare a sumelor de 6.093.673,33 lei şi operaţiunea de reînscriere a A.D.S. ca acţionar al SC S.C. SA conform adresei nr. 58775 din 4 iulie 2007 precum şi întoarcerea executării silite în sensul reînscrierii contestatoarei ca acţionar în registrul comerţului pentru un număr de 1.719.819 acţiuni deţinute la SC S.C. SA reprezentând 69,9883% din capitalul acestei societăţi.
În susţinerea cererii s-a arătat că între contestatoare şi A.D.S. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 prin care s-a cumpărat un pachet de acţiuni la SC S.C. SA reprezentând 69,9883% din capitalul social, cumpărătorul achitând ratele de preţ convenite în contract până când a descoperit că vânzătorul se face vinovat de neevidenţierea tuturor datoriilor societăţii vândute, aspect care rezultă şi din expertiza efectuată, unde sunt evidenţiate datoriile reale de 125.447.557.744 Rol, în timp ce în caietul de sarcini erau trecute doar 78.815.000.000 Rol.
În acest sens, contestatoarea a formulat o acţiune prin care a solicitat constatarea modalităţii defectuoase în care vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţiile, obligaţie de garanţie pentru evicţiune a vânzătorului prin plata daunelor interese precum şi constatarea suspendării obligaţiei A.A.A. de plată a contractului ca urmare a excepţiei de neexecutare, compensarea datoriilor reciproce între părţi.
În aceste condiţii, contestatoarea considera că, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 nu este titlu executoriu întrucât la data încheierii, această convenţie nu avea putere executorie astfel încât executarea silită nu poate porni decât după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive de obligare a cumpărătorului la plată potrivit principiului neretroactivităţii legii, date fiind dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 64/2005.
Prin întâmpinare A.D.S. a ridicat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, motivat de faptul că actele emise nu sunt acte desfăşurate în cadrul unei executări silite declanşate de către creditor în baza OUG nr. 64/2005 coroborate cu OUG nr. 51/1998.
La data de 24 ianuarie 2008 contestatoarea a făcut precizări în sensul că a renunţat la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 31 din 21 februarie 2008 a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare şi pe cale de consecinţă a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că toate actele atacate de către contestatoarea A.A.A. nu sunt acte desfăşurate în cadrul unei executări silite pentru ca partea să ceară instanţei controlul legalităţii acestora prin procedura unei executări silite, care, este indisolubil legată de existenţa unei executări silite aflate în desfăşurare.
Cu petiţia înregistrată la data de 24 martie 2007 contestatoarea a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 24 ianuarie 2008 prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii, precum şi împotriva sentinţei pronunţate criticile formulate făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Soluţia dată asupra cererii de suspendare recurenta consideră că este nelegală fiind încălcate dispoziţiile art. 2441 C. proc. civ. motivat de obiectul dosarului cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 26552/3/2004 respectiv modul de întocmire a documentelor de privatizare, a existenţei obligaţiei de garanţie pentru evicţiune în sarcina pârâtei.
Cu privire la sentinţa criticată, recurenta susţine că în mod greşit pricina a fost soluţionată prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei prin interpretarea greşită a actelor de executare a căror anulare s-a solicitat, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
Eroarea fundamentală a instanţei, constă în faptul că nu s-a avut în vedere caracterul cu totul special al executării silite efectuate de către A.D.S. raportat la prevederile legilor speciale, respectiv la OUG nr. 64/2005 şi OUG nr. 51/1998 privind procedura postprivatizare realizată de A.V.A.S. la care face trimitere OUG nr. 64/2005.
Se susţine că toate actele contestate, reprezintă acte de executare cu caracter special.
Prin întâmpinare, intimata A.D.S. a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că actele a căror anulare s-a solicitat pe calea contestaţiei la executare, nu sunt acte emise în cadrul executării silite declanşate.
Criticile privind soluţia de respingere a cererii de suspendare a cauzei nu pot fi primite, având în vedere că nu s-a demonstrat interdependenţa între cele două litigii, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 244 C. proc. civ.
De altfel acest text de lege lasă la aprecierea instanţei măsura suspendării neavând caracter imperativ.
În ce priveşte soluţia pronunţată se reţine că, contestaţia la executare este mijlocul procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot adresa instanţei competente în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale de executare.
Contestaţia la executare este o procedură prin care se poate obţine anularea sau îndepărtarea actelor de executare săvârşite fără respectarea legii.
Invocarea de către intimată a dispoziţiilor din dreptul comun nu este eficientă deoarece în cadrul procedurii de executare silită prevăzută de OUG nr. 51/1998 nu sunt enumerate expres actele de executare ce se pot efectua de către creditorii speciali stabilite prin aceasta.
Astfel adresa nr. 59462 din 12 mai 2007 reprezintă un act de executare a contractului deoarece se referă la desfiinţarea contractului având natura unei somaţii.
De asemenea şi adresa nr. 43140 din 6 noiembrie 2007, are de asemenea natura unui act de executare silită având în vedere că după opoziţia recurentei la considerarea ca desfiinţată a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni a emis o nouă somaţie în acelaşi sens, prin care face cunoscută demararea executării silite a contractului de vânzare-cumpărare.
Adresa nr. 58755 din 4 iulie 2007 reprezintă tot o notificare a recurentei cu privire la efectele executării silite, dată la care intimata recunoaşte că începuse executarea silită asupra acţiunilor deţinute la SC S.C. SA.
Operaţiunea de reînscriere ca acţionar la SC S.C. SA a intimatei, cu pachetul de acţiuni ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, nu a fost altceva decât tot un act de executare silită a aceluiaşi contract.
Aceste acte de executare emise în cadrul unei proceduri specifice declanşate de intimata creditoare conform OUG nr. 64/2005 coroborate cu OUG nr. 51/1998, astfel că acestea pot fi supuse controlului judecătoresc pe calea contestaţiei la executare.
Mai mult, este de reţinut că legislaţia procesuală civilă nu reglementează excepţia inadmisibilităţii şi că recurenta-contestatoare a invocat un temei juridic, instanţa avea obligaţia să o judece în fond, în raport cu textele de lege aplicabile.
In aceste condiţii având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul împotriva sentinţei criticate va fi admis, aceasta urmând a fi casată şi cauza trimisă spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea A.A.A. CRAIOVA, împotriva încheierii de şedinţă din 24 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Admite recursul declarat de contestatoarea A.A.A. CRAIOVA, împotriva sentinţei nr. 31 din 21 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 922/2009. Comercial → |
|---|
