ICCJ. Decizia nr. 984/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 984/2009
Dosar nr. 458/118/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 458/118/25 aprilie 2005 (nr. format vechi 1044/COM/2005) la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC H. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de colaborare nr. 67 din 21 august 1992, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 23 iunie 2005, prin cerere precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să obţină aprobările şi autorizaţiile legale necesare realizării imobilului (certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie), obligaţie asumată în art. 3 din contract, în subsidiar solicitându-se autorizarea instanţei ca aceste aprobări şi autorizaţii să fie eliberate către SC H. SRL, pe cheltuiala pârâtei.
Totodată, acţiunea introductivă a fost completată cu noi capete de cerere, reclamanta solicitând obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 189.000.000 lei ROL, reprezentând prejudiciul cauzat, cât şi beneficiul nerealizat ca urmare a neexecutării obligaţiei contractuale de către SC M. SA, precum şi la daune cominatorii de 1.000.000 lei ROL pe zi întârziere.
Prin întâmpinare, pârâta SC M. SA a solicitat respingerea cererii ca nefondate.
Pe cale reconvenţională, pârâta SC M. SA a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de colaborare intervenit între părţi la data de 21 august 1992, iar în subsidiar pârâta reconvenientă a solicitat a se dispune rezilierea contractului de colaborare, modificat prin act adiţional; urmare a constatării nulităţii sau dispunerii rezilierii contractului, a arătat că se impune evacuarea reclamantei pârâte din imobil.
Prin întâmpinare, reclamanta pârâtă SC H. CO SRL a solicitat respingerea cererii reconvenţionale.
La data de 29 septembrie 2006, reclamanta SC H. C.O. SRL a formulat cerere de renunţare la judecata capătului de cerere privind daunele interese, instanţa luând act de renunţarea la judecată prin încheierea din aceeaşi dată.
Prin încheierea pronunţată la data de 11 noiembrie 2005, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanta pârâtă, reţinând că, sentinţa civilă nr. 1693/COM din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Constanţa nu are autoritate de lucru judecat, rezilierea contractului de colaborare solicitându-se pentru motive survenite după data la care această sentinţă a devenit irevocabilă.
Prin încheierea din data de 8 decembrie 2005, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului pârâtei reconveniente la acţiune, invocată de SC H. C.O. SRL, cu motivaţia în esenţă că, faţă de obiectul acţiunii sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora, acţiunea în constatarea nulităţii actului juridic este imprescriptibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 8608/COM din 15 decembrie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins cererea precizată formulată de reclamanta SC H. SRL Constanţa, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta reconvenientă SC M. SA, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în esenţă că părţile au perfectat contractul de „colaborare" înregistrat la SC H. SRL sub nr. 67 din 21 august 1992 al cărui obiect, conform art. 1, îl constituie executarea lucrărilor de reparaţii la imobilul situat în Constanţa, în scopul punerii în funcţiune al acestuia, reclamanta obligându-se potrivit art. 2 din contract, să asigure fondurile necesare lucrărilor de proiectare, reparaţii, baza materială, forţă de muncă pentru punerea în funcţiune a întregii clădiri.
Prin art. 3 din contract, părţile şi-au asumat obligaţia de a se îngriji de elaborarea documentaţiilor tehnice, aprobările şi autorizaţiile legale necesare realizării imobilului respectiv, iar pârâta s-a obligat să acorde în mod real ajutorul său reclamantei la definitivarea obiectului şi redarea acestuia circuitului comercial.
Pârâta SC M. SA, contrar susţinerilor reclamantei, a solicitat eliberarea autorizaţiei necesare pentru începerea lucrărilor de consolidare şi modernizare a clădirii, iar cu adresa nr. 120 din 3 februarie 1995 a solicitat primarului eliberarea urgentă a autorizaţiei de construire, arătând că documentaţia a fost depusă sub nr. 9632 din 19 mai 1994 la Direcţia de Urbanism.
Consiliul Local Constanţa, Serviciul Autorizaţii în Construcţii, cu adresa nr. 3136 din 20 martie 1995, înregistrată la sediul SC M. SA sub nr. 398 din 6 aprilie 2005, a comunicat pârâtei reconveniente că, pentru eliberarea autorizaţiei este necesară revizuirea documentaţiei întocmite de arhitect A.B., întrucât aceasta cuprinde şi construcţii anexe pe terenul din spatele clădirii (bucătărie, depozit, birouri, scări de acces), teren pe care SC M. SA nu îl deţine în administrare.
A reţinut instanţa că, prin înscrisurile sus-menţionate pârâta a dovedit că, în executarea obligaţiei asumate prin art.3 din contract, a solicitat eliberarea autorizaţiei necesare pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, refuzul eliberării acesteia de către autoritatea competentă nefiindu-i imputabil.
Nu a fost primită de instanţă susţinerea pârâtei referitoare la neexecutarea obligaţiei de întocmire a documentaţiei necesară eliberării autorizaţiei în condiţii de legalitate, în sarcina reclamantei, pârâta omiţând însă a arăta că, a avizat favorabil documentaţia prezentată de reclamantă, aspect ce rezultă din conţinutul adresei nr. 133 din 25 ianuarie 2004.
Totodată, instanţa a reţinut că nu se poate susţine că reclamanta SC H. C.O. SRL se află în culpă pentru necorectarea documentaţiei întocmite în vederea obţinerii autorizaţiei, pârâta nefăcând dovada comunicării motivului pentru care s-a refuzat eliberarea autorizaţiei şi nici faptul că a solicitat reclamantei să refacă autorizaţia.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că autorizaţia de construire se eliberează pentru lucrările de reparaţii a construcţiilor, numai pe baza unei documentaţii complete, celui care face dovada titlului şi cum, în cauză, s-a dovedit că pârâta a solicitat eliberarea autorizaţiei, iar refuzul acestuia nu-i este imputabil, printr-un raţionament compensator, instanţa a respins cererea precizatoare a acţiunii formulată de SC H. SRL, ca nefondată.
În referire la cererea reconvenţională, formulată de pârâta SC M. SA, s-a apreciat în sensul că motivul de nulitate invocat este nefondat, deoarece pârâta a fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 15/1990, iar atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor au fost exercitate conform art. 212 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data perfectării contractului, de către consiliul împuterniciţilor statului, astfel că, voinţa societară se creează în Adunarea Generală a Acţionarilor (CIS) şi nu în şedinţa Consiliului de Administraţie, iar între atribuţiile acesteia se regăseşte şi aceea a încheierii contractelor de închiriere.
A apreciat instanţa că nu s-au produs dovezi referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 953 C. civ., iar susţinerile făcute prin invocarea clauzei leonine sunt contrazise de însăşi clauzele contractului modificat prin actul adiţional înregistrat la SC M. SA sub nr. 292 din 11 martie 1997.
Astfel, scopul asocierii în participaţiune „constând în punerea în funcţiune a imobilului situat în Constanţa, şi redarea acestuia circuitului comercial", urma a fi realizat prin contribuţia exclusivă a reclamantei pârâte la asigurarea fondurilor necesare lucrărilor de proiectare, reparaţii, bază materială, forţă de muncă (art. 2), urmând ca, potrivit art. 4 din contract, reclamanta pârâtă să folosească integral imobilul după darea acestuia în funcţiune, cu plata chiriei lunare stabilită la data punerii în funcţiune, pentru întreaga suprafaţă clădirii.
A reţinut instanţa că în art. 6 părţile au convenit ca recuperarea cheltuielilor suportate de SC H. C.O. SRL conform art. 2 să fie recuperate din chiria ce urma a fi plătită pârâtei reconveniente, respectiv lunar ½ din cuantumul chirie stabilite conform art. 4, diferenţa de ½ compensând cheltuielile efectuate pentru predarea imobilului circuitului comercial.
Că nu este o cauză leonină, clauza contractuală privind recuperarea cheltuielilor avansate exclusiv de reclamanta pârâtă, rezultă şi din împrejurarea că, prin actul adiţional încheiat la data de 11 martie 2007, părţile au convenit ca, începând cu data de 1 mai 1995, reclamanta pârâtă să achite pârâtei reconveniente o cotă de profit de 100 dolari SUA/lună, în condiţiile în care imobilul nu a fost integral repus în funcţiune.
S-a reţinut că SC M. SA, după aducerea parterului clădirii în stare de funcţionare, contrar clauzelor contractului a cărui nulitate se solicită a fi constatată, a încheiat contracte de închiriere cu terţe persoane, astfel cum rezultă din adresa nr. 20156 din 15 iulie 2005 şi contractele nr. 75 din 10 martie 2005 şi nr. 79 din 19 aprilie 2005, prin urmare realizează venituri ca urmare a eforturilor financiare efectuate de SC H. C.O. SRL şi pentru considerentele arătate instanţa a reţinut că, în speţă, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 251 C. com. şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 1513 C. civ.
A concluzionat instanţa în sensul că, SC H. C.O. SRL a efectuat lucrări de consolidare şi reparaţie la parterul imobilului ce a fost redat circuitului comercial, solicitând, în repetate rânduri ca pârâta reconvenientă să facă demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, fără de care nu putea proceda la iniţierea lucrărilor de reparare a clădirii, astfel încât, în sarcina acesteia nu poate fi reţinută încălcarea vreunei obligaţii contractuale, cât timp SC M. SA nu i-a solicitat a reface documentaţia tehnică în sensul înlăturării greşelilor constatate.
În referire la obligaţia SC H. C.O. SRL de a achita lunar suma de 100 dolari SUA, instanţa a observat că această sumă urma a fi achitată din cota de profit, iar pârâta reconvenientă nu a dovedit, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1169 C. civ., că aceasta ar fi obţinut profit din asociere, iar potrivit art. 4 din contract, chiria lunară urma a fi stabilită la data punerii în funcţiune a clădirii.
Pentru toate aceste considerente, ambele cereri deduse judecăţii au fost respinse ca nefondate de către instanţa de fond.
Prin Decizia civilă nr. 45/COM din 13 martie 2008, Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul formulat de pârâta şi intimata SC M. SA, împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.
A admis apelul formulat de reclamantă şi intimata SC H. C.O. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, pe are a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâta SC M. SA Constanţa să-şi execute obligaţiile asumate prin contractul de colaborare nr. 67 din 21 august 1992.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat-o pe intimată să-i plătească apelantei SC H. C.O. SRL 21,15 lei RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a dispus respingerea apelului formulat de SC M. SA pentru următoarele considerente:
1. În ce priveşte motivul de apel prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de colaborare nr. 67/1992, pentru consimţământului apelantei-pârâte, curtea de apel a reţinut că la data încheierii contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. final din Statutul societăţii, reprezentanţii legali ai acesteia, director, contabil şef, inginer şef, puteau „încheia contracte de asociere sau alte forme de colaborare cu partenerii interni sau externi, în condiţiile legii" în realizarea activităţilor înscrise.
Prin urmare, pârâta reconvenientă nu poate susţine că, la data încheierii contractului a lipsit consimţământul său, motivat de faptul că lipseşte voinţa societară şi tot astfel, nu s-a făcut dovada în sensul art. 1169 C. civ. a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 953 C. civ.
2. În ce priveşte motivul de apel referitor la existenţa clauzei leonine, care ar atrage nulitatea contractului nr. 67/1992, curtea de apel a reţinut că acesta este nefondat şi, pe cale de consecinţă, urmează a fi respins, deoarece susţinerile pârâtei reconveniente sunt contrazise de însăşi clauzele contractului modificat prin actul adiţional înregistrat la SC M. SA sub nr. 292 din 11 martie 1997.
Concluzionând, curtea de apel a apreciat că, din probele administrate în cauză, înţelegerea părţilor nu exclude SC H. C.O. SRL de la pierderi, atât timp cât, această societate şi-a asumat obligaţia contractuală de a suporta toate cheltuielile necesare pentru punerea în funcţiune a imobilului, ajungând chiar să suporte o cotă de profit de 100 dolari SUA lunar începând cu 1 mai 1997, chiar dacă imobilul nu a fost integral repus în funcţiune potrivit actului adiţional la acest contract, astfel că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat a nu fi fost încălcate dispoziţiile art. 251 C. com. şi lipsa incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1513 C. civ., care prevăd că, o convenţie este lovită de nulitate dacă un asociat primeşte totalitatea câştigurilor sau, dimpotrivă, este scutit de participarea la pierderi.
3. În ce priveşte motivul de apel referitor la critica soluţionării cererii de reziliere a contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de renovare a imobilului, curtea de apel a apreciat că, în mod legal şi temeinic, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi expertiza tehnică imobiliară efectuată, instanţa de fond a reţinut că SC H. C.O. SRL a efectuat lucrările de consolidare şi de reparaţii a imobilului, parterul fiind redat circuitului comercial.
4. În ce priveşte motivul de apel referitor la rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de reintroducere a imobilului în circuitul comercial şi a celei de plată a sumelor cuvenite cu titlu de preţ, cotă profit, prin invocarea excepţiei de neexecutare a contractului, curtea de apel a apreciat în sensul respingerii acestuia ca nefondat, deoarece excepţia nu poate fi reţinută atât timp cât, probele administrate în cauză demonstrează că apelanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar SC M. SA nu şi le-a îndeplinit pe ale sale, deci, astfel cum sus s-a reţinut, neîndeplinindu-şi obligaţia stipulată în art. 3 din contract, obţinerea autorizaţiei de construcţie şi avizelor necesare, SC M. SA nu poate să pretindă părţii contractante, îndeplinirea propriei obligaţii şi nici să solicite, pentru acelaşi motiv desfiinţarea contractului.
5. În ce priveşte motivul de apel referitor la neexecutarea obligaţiei de plată a chiriei, curtea de apel a apreciat în sensul respingerii sale ca nefondat, deoarece, potrivit actului adiţional din 11 martie 1997, obligaţia reclamantei era aceea de plată a unei cote profit de 100 dolari SUA lunar, or, cu înscrisurile depuse la dosar s-a demonstrat că această obligaţie a fost îndeplinită de reclamantă până în luna martie 1998, cât timp SC H. C.O. SRL a înregistrat profit, ca urmare a activităţii economice desfăşurate, după această dată, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, nemai înregistrând profit, pârâta nu mai este îndreptăţită să solicite plata chiriei şi, într-o atare situaţie, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat în sensul de a nu fi întrunite condiţiile rezilierii contractului prevăzute în art. 1020 C. civ.
În referire la apelul formulat de reclamanta SC H. C.O. SRL, având în vedere toate reţinerile sus expuse, coroborate cu dispoziţiile art. 969 C. civ. cu referire la art. 970 C. civ., curtea de apel a apreciat în sensul reţinerii criticilor formulate de SC H. C.O. SRL împotriva hotărârii apelate ca fiind corecte şi făcându-se o interpretare corectă a clauzelor contractului intervenit între părţi, admiţând apelul reclamantei, a dispus schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei SC M. SA să îşi execute obligaţiile asumate prin contractul de colaborare nr. 67 din 21 august 1992.
Pentru aceleaşi considerente au fost menţinute celelalte dispoziţii cuprinse în sentinţa apelată, şi, văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea intimatei apelante SC M. SA la plata sumei de 21,15 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantei intimate SC H. C.O. SRL.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC M. CONSTANŢA SA, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de SC H. C.O. SRL şi al admiterii apelului societăţii sale, al modificării în parte a sentinţei tribunalului, în sensul admiterii cererii reconvenţionale, al constatării nulităţii sau, în subsidiar, a rezilierii contractului de colaborare ce leagă părţile şi al evacuării SC H. C.O. SRL din imobilul proprietatea sa situat în Constanţa, judeţul Constanţa şi al obligării intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, apelului şi recursului.
În ce priveşte cheltuielile de judecată, în şedinţă publică, reprezentanţii recurentei-pârâte au arătat că îşi rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Recurenta-pârâtă critică Decizia curţii de apel în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de apel pentru admiterea apelului intimatei-reclamante, o mare parte din considerentele expuse de instanţa de apel neavând legătură cu cererea intimatei-reclamante de obligare a societăţii sale la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de colaborare.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că în mod greşit a fost înlăturat motivul său de apel ce viza soluţia instanţei de fond asupra cererii sale de constatare a nulităţii contractului motivat de lipsa consimţământului său la perfectarea convenţiei. Sub acest aspect susţine în esenţă că nu poate fi reţinută concluzia instanţei referitoare la voinţa societară, faţă de legea aplicabilă aflată în vigoare la data perfectării contractului de colaborare şi faţă de statutul societăţii, potrivit căruia atribuţia aprobării unor astfel de contracte a fost stabilită în sarcina Consiliului de Administraţie, atribuţie pe care instanţa de apel o transferă fără niciun suport legal sau convenţional în atribuţiile AGA şi, implicit, în cele ale Consiliului Împuterniciţilor Statului, din care directorul semnatar făcea parte.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică respingerea motivului de apel referitor la nulitatea contractului dedusă din existenţa clauzei leonine, arătând în esenţă că, deşi instanţa a reţinut corect că potrivit convenţiei părţilor, după finalizarea lucrărilor de renovare intimata-reclamantă urma să folosească imobilul plătind chirie, iar jumătate din aceasta urma să fie compensată cu cheltuielile efectuate pentru renovare, aceeaşi instanţă a ajuns la o concluzie greşită, potrivit cu care clauza leonină, care exclude participarea intimatei-reclamante la pierderi nu poate fi identificată, deoarece convenţia părţilor conform cu care intimata-reclamantă urma să-şi recupereze toate sumele cheltuite pentru renovarea imobilului, chiar în maniera plăţii numai a ½ din chirie nu poate fi interpretată decât ca o clauză leonină.
Cât priveşte soluţionarea prin respingere a cererii sale având ca obiect rezilierea contractului de colaborare, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este nelegală, deoarece, greşit s-a reţinut că societatea sa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica către SC H. C.O. SRL solicitarea Primăriei Constanţa de refacere a documentaţiei şi greşit s-au apreciat aspectele referitoare la neîndeplinirea obligaţiei de plată a cotei de participare la profit de 100 dolari SUA/lună, pentru că instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 174 C. proc. civ., în sensul de a socoti dovedite pretenţiile sale cu privire la cuprinsul înscrisurilor, respectiv faptul că acestea dovedesc obţinerea profitului şi nu a reţinut faptul că realizarea de profit a fost recunoscută de chiar intimata-reclamantă prin cererea completatoare a cererii de chemare în judecată. Faţă de aceste critici, recurenta-pârâtă consideră că motivele de nelegalitate invocate se încadrează în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În fine, critică soluţia instanţei de apel şi cât priveşte omisiunea analizării motivului de apel care viza cererea de evacuare a intimatei-reclamante, întrucât, potrivit convenţiei părţilor, aceasta nu deţine titlu valabil de folosire anterior renovării imobilului în ansamblul acestuia.
Recursul pârâtei este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat de recurenta-pârâtă pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu este fondat, întrucât hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină şi nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea poziţiei procesuale adoptate, astfel încât examinând considerentele avute în vedere de hotărârea atacată, se reţine că nu se justifică critica formulată sub acest aspect.
Se constată a fi însă întemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând soluţia de respingere a cererii recurentei-pârâte de constatare a nulităţii contractului motivat de lipsa consimţământului societăţii sale la perfectarea convenţiei.
Astfel, din examinarea actelor dosarului rezultă că pârâta, pe cale de cerere reconvenţională, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a contractului de colaborare, pentru lipsa consimţământului său la încheierea acestuia, susţinând că respectivul contract a fost perfectat fără acordul organului împuternicit prin actele constitutive ale societăţii sale de a decide în acest sens, deoarece cei trei semnatari ai contractului nu aveau nici legal şi nici convenţional calitatea de a angaja societatea într-un raport de natura celui concretizat în contractul de colaborare.
În legătură cu primul capăt de cerere al cererii reconvenţionale formulate de pârâtă, prin care aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de colaborare nr. 67/1992, instanţa de apel a reţinut că la data încheierii contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alineat final din Statutul societăţii, reprezentanţii legali ai acesteia, director, contabil şef, inginer şef puteau să încheie contracte de asociere sau alte forme de colaborare cu partenerii interni sau externi, în condiţiile legii, or, potrivit legii o asemenea putere de reprezentare legală o aveau doar administratorii, iar potrivit clauzelor înscrise la art. 19 lit. e) şi g) din Statut, încheierea contractului era condiţionată de aprobarea Consiliului de Administraţie, aprobare care în cauză nu a existat.
A mai reţinut instanţa de apel că potrivit art. 212 din Legea nr. 31/1990, la acea dată, atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor erau exercitate de Consiliul Împuterniciţilor Statului din care făcea parte şi directorul societăţii, aşa cum rezultă din actele dosarului, dar este de precizat că la data perfectării contractului de colaborare Consiliul Împuterniciţilor Statului nu mai exista, nemaifiind reglementat de lege şi oricum, atât timp cât aprobarea contractelor nu era statuată între atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor, nici prin statutul societăţii şi nici prin Legea nr. 31/1990, nu se poate reţine, aşa cum eronat a concluzionat instanţa de apel că a existat voinţa societară pentru perfectarea contractului în discuţie. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, chiar dacă sarcina aprobării contractelor ar fi aparţinut Consiliului Împuterniciţilor Statului, este evident că nu se poate aprecia că doar unul dintre membri consiliului ar fi putut aproba valabil acest contract.
Se constată a fi fondat şi motivul de recurs referitor la existenţa clauzei leonine, care atrage de asemenea nulitatea contractului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât într-adevăr, atât timp cât intimata-reclamantă şi-ar fi recuperat toate cheltuielile efectuate pentru renovare, chiar dacă urma să folosească imobilul plătind chirie, contrar celor reţinute de curtea de apel, în convenţia părţilor o astfel de prevedere apare ca îmbrăcând forma unei clauze leonine, în sensul dispoziţiilor art. 1513 C. civ.
În consecinţă, apreciindu-se ca fiind întemeiate criticile privind greşita soluţionare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de colaborare, formulat de pârâtă prin cererea reconvenţională, în principal, examinarea criticilor referitoare la respingerea cererii de reziliere a contractului, cu motivaţia aferentă, în subsidiar, devine de prisos şi lipsită de efecte, acelaşi raţionament fiind valabil şi în ceea ce priveşte cererea de evacuare.
Astfel fiind, se va admite recursul declarat de pârâtă, va fi modificată în tot Decizia curţii de apel şi va fi respins apelul reclamantei.
Va fi admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, care se va schimba în parte, în sensul că se va admite cererea reconvenţională şi se va constata nulitatea absolută a contractului nr. 67 din 21 august 1992.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta S.C. M. Constanţa S.A. Constanţa împotriva deciziei nr. 45/COM din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot Decizia.
Respinge apelul reclamantei SC H. C.O. SRL Constanţa.
Admite apelul declarat de pârâta SC M. Constanţa SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 8608/COM din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pe care o schimbă în parte în sensul că admite cererea reconvenţională, constatând nulitatea absolută a contractului nr. 67 din 21 august 1992.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 995/2009. Comercial → |
|---|
