ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 872/2009
Dosar nr. 2814/110/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1309 din 24 septembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 2814/110/2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi şi în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA Bacău împotriva pârâţilor P.T., P.M., P.Z. şi D.I. şi totodată s-a respins cererea formulată de reclamantă privind restituirea taxei judiciare de timbru.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata sumei de 982.474,067 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de renovare şi modernizare a imobilului denumit Vila G. situat în oraşul Slănic Moldova şi instituirea unui drept de retenţie asupra bunului a fost formulată în contradictoriu cu pârâţii care nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, pârâţilor, în calitate de succesori ai proprietarilor imobilului li s-a admis – prin sentinţa civilă nr. 5095/1999 a Judecătoriei Suceava – acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu reclamanta de azi, fiind puşi în posesia bunului la data de 12 iulie 2005.
Dat fiind faptul că prin contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 31 ianuarie 2004 încheiat cu fostul F.P.S., reclamanta a devenit societate comercială cu capital privat şi ulterior privatizării a pierdut proprietatea bunului din litigiu inclus în patrimoniul său, atrage incidenţa prevederilor art. 324 din Legea nr. 99/1999, cu consecinţa că instituţiei publice implicate în privatizare îi revine obligaţia reparării prejudiciilor cauzate societăţii comerciale prin restituirea către foştii proprietari a imobilelor preluate de stat.
Prin urmare, arată Tribunalul, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor este întemeiată, fiind fără relevanţă împrejurarea că aceştia au redobândit proprietatea bunului printr-o acţiune de drept comun şi nu în baza Legii nr. 10/2001 astfel încât în oricare dintre cele două ipoteze, acţiunea nu poate fi îndreptată decât împotriva instituţiei publice indicate de legiuitor.
De asemenea, cererea reclamantei în sensul restituirii taxelor judiciare de timbru a fost respinsă ca inadmisibilă, în lipsa existenţei în cuprinsul Legii nr. 146/1997 a unei prevederi în acest sens.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 14 din 21 februarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii, există o reglementare specială cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. 99/1999, faţă de care pârâţii nu au calitate procesuală pasivă, excepţia fiind corect admisă; soluţia fiind în acord cu prevederile Legii nr. 146/1997 în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere referitor la restituirea taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că raportat la obiectul şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 997 C. civ., litigiul are o natură civilă, fiind în mod greşit soluţionat de instanţă comercială.
Din această perspectivă nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu a fost corect soluţionată în condiţiile în care, într-un litigiu anterior, acţiunea în revendicare a pârâţilor a fost admisă în temeiul art. 480 C. civ. şi nu a Legii nr. 10/2001, astfel încât şi soluţionarea privind plata sporului de valoare făcute în legătură cu acest imobil este supusă regulilor dreptului comun şi nu ale dispoziţiilor speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 99/1999.
De altfel, apreciind că în speţă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 99/1999 instanţele au dat o altă calificare cererii, ceea ce echivalează cu o schimbare a obiectului acţiuni formulate şi care nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.
Prin ultimul motiv, recurenta critică soluţia sub aspectul modului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 care prevede că la cererea titularului acţiunii aceasta se restituie în ipoteza în care litigiul nu se soluţionează pe fond.
Analizând recursul formulat de reclamantă prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept menţionate, Curtea constată că este întemeiat.
În privinţa naturii litigiului, rezultă că reclamanta a solicitat în baza dispoziţiilor Codului civil – care într-adevăr nu sunt precizate în concret, omisiune ce trebuia înlăturată de instanţe prin punerea în discuţie a acestui aspect – obligarea pârâţilor, în calitate de proprietari ai construcţiei, la plata contravalorii sporului de valoare adus imobilului în perioada în care acesta s-a aflat în patrimoniul său ca urmare a încheierii contractului de privatizare din 31 ianuarie 1994 şi nu 2004, cum greşit au reţinut ambele instanţe.
Totodată, reclamanta a invocat şi faptul că are calitatea de proprietar asupra terenului aferent construcţiei dobândit prin certificat de atestare a dreptului de proprietate conform HG nr. 854/1991.
Din această perspectivă, având în vedere că reclamanta este proprietara terenului – aspect necontestat -, iar pârâţii au aceeaşi calitate cu privire la construcţie, în mod greşit instanţele au reţinut că litigiul are natură comercială în considerarea dispoziţiilor art. 324 din Legea nr. 99/1999 şi prin urmare în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, pârâţii nu au calitate procesuală pasivă.
Procedând în acest mod, instanţele au ignorat şi principiul disponibilităţii în virtutea căruia reclamanta a ales calea dreptului comun şi nu a dispoziţiilor legii speciale pentru a-şi valorifica pretenţiile sale în contradictoriu cu pârâţii care au calitatea de proprietari ai construcţiei cu privire la care susţin că prin îmbunătăţirile făcute i-au adus un spor de valoare.
Rezultă aşadar, că pârâţii au calitate procesuală pasivă, iar temeinicia pretenţiilor reclamantei – care nu au fost formulate în condiţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 – ce ar fi putut atrage competenţa instanţelor comerciale – urmează a fi examinată în baza dispoziţiilor art. 997 C. civ., precizat de recurentă – de instanţa civilă, în considerarea naturii acestui litigiu, recursul fiind întemeiat sub acest aspect.
În privinţa criticii referitoare la respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, Curtea constată că în mod corect aceasta a fost respinsă, deoarece prin art. 182 alin. (4) şi respectiv art. 23 din Legea nr. 146/1997 sunt reglementate în mod expres şi limitativ cazurile în care aceste taxe se restituie, printre care nu se regăseşte însă şi ipoteza nesoluţionării litigiului pe fond.
În consecinţă, reţinând că recursul este întemeiat, în limitele precizate, acesta va fi admis conform art. 312 alin. (1), (3) şi (5) raportat la art. 315 alin. (3) C. proc. civ., Decizia şi sentinţa fiind casate, iar cauza trimisă spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, instanţă care în rejudecare va avea în vedere toate motivele şi apărările formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 14 din 21 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 1309 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 877/2009. Comercial → |
|---|
