ICCJ. Decizia nr. 877/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 877/2009
Dosar nr. 28243/3/2006
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 august 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul A.V. a chemat în judecată pârâta A.V.A.S., solicitând să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ. şi art. 1143 şi urm. C. civ., existenţa compensaţiei de drept şi judiciare între creanţa sa asupra pârâtei, în sumă de 451.715,28 lei - urmare desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare acţiuni din 3 octombrie 1996 – şi suma de 53.969,62 lei, datorată pârâtei, conform titlului executoriu, sentinţa Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001, rămasă definitivă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 13525 din 16 noiembrie 2007 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că nu sunt îndeplinite condiţiile compensării creanţelor, prevăzute de art. 1145 C. civ., creanţa pretinsă de reclamant, de 451.715,28 lei nefiind certă.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 136 din 13 martie 2008.
S-a reţinut de către instanţa de apel că, întemeiat instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1143 – art. 1153 C. civ., pentru aplicarea instituţiei compensaţiei, creanţa reclamantului pentru suma de 401.715,27 lei, fiind stinsă prin prescripţie şi nefiind certă.
Reclamantul nu şi-a valorificat drepturile de creanţă pretinse, pe calea unei acţiuni de drept comun, acţiunea întemeiată pe OG nr. 5/2001 fiind respinsă, tocmai pe motiv că suma solicitată nu rezultă cu certitudine.
S-a mai reţinut că pârâta nu a recunoscut creanţa reclamantului, prin răspunsul la interogator, în cadrul altui dosar (6195/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială), A.V.A.S., recunoscând doar că a încasat de la reclamant suma de 401.715,27 (în cadrul contractului de vânzare - cumpărare acţiuni din 1996) dar nu că datorează această sumă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocând şi art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, formulând următoarele critici:
- greşit s-au interpretat probele dosarului şi s-a reţinut că nu este certă creanţa de 401.715,28 lei faţă de pârâtă, întrucât prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nr. 17419 din 20 decembrie 2002 irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 990 din 9 iunie 2003, se confirmă desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, în executarea căruia a achitat pârâtei până la data rezilierii suma menţionată, după cum recunoaşte şi pârâta prin pct. 9 - răspuns la interogatoriu din dosar nr. 6195/2004 a Tribunalului Bucureşti;
- faţă de recunoaşterea pârâtei debitoare, nu este prescrisă creanţa faţă de aceasta, prin întreruperea termenului de prescripţie;
- instanţa a soluţionat cauza pe criterii de discriminare – ce contravin prevederilor constituţionale – dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României – întrucât în aplicarea principiului egalităţii părţilor, trebuia să se reţină termenul de prescripţie de 5 ani, Codul de procedură fiscală, aplicabil A.V.A.S., şi în cazul pretenţiilor sale, iar nu termenul de prescripţie de 3 ani.
- sunt îndeplinite toate condiţiile pentru compensarea creanţelor, întrucât certitudinea creanţei rezultă din chiar recunoaşterea debitorului A.V.A.S. că a încasat suma de 401.715,28 lei în temeiul contractului de vânzare - cumpărare acţiuni, or, urmare rezoluţiunii, datorează restituirea acesteia.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin acţiune s-a solicitat constatarea, pe cale judecătorească, a compensării a două creanţe reciproce, a reclamantului şi a pârâtei.
Pentru a opera compensarea creanţelor în condiţiile art. 1143 şi urm. C. civ., acestea trebuie să fie certe, lichide şi exigibile.
Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat neîndeplinirea acestor condiţii în ce priveşte creanţa de 401.715,28 lei, invocată de reclamant, întrucât aceasta nu este certă.
Caracterul cert al creanţei nu a rezultat dintr-un titlu executor, ca în cazul creanţei pârâtei A.V.A.S. (sentinţa Tribunalului Suceava nr. 289 din 5 aprilie 2001).
Reclamanta a încercat, după rezilierea contractului de vânzare - cumpărare din 1996, să recupereze suma de 401.715,28 lei, - pe care A.V.A.S. a recunoscut că a încasat-o dar nu că o datorează – prin somaţie de plată, în temeiul OG nr. 5/2001, acţiunea sa fiind respinsă prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nr. 3153/2005, instanţa reţinând că pretenţiile nefiind recunoscute de debitoarea A.V.A.S., stabilirea certitudinii acestora, pe bază de probatorii, trebuie să urmeze calea acţiunii dreptului comun.
Ca urmare, creanţa pretinsă nu este certă şi stabilirea acesteia nu se poate face în cadrul prezentei acţiuni, compensarea constituind o adevărată plată, a cărei temeinicie se poate stabili printr-o acţiune în realizare.
Faţă de cele de mai sus, sunt neîntemeiate şi de respins, susţinerile recurentei în sensul recunoaşterii datoriei de către debitoarea pârâtă, şi întreruperea prescripţiei şi a certitudinii creanţei.
Faptul că, în cadrul altui dosar, în răspunsul la interogator, A.V.A.S., recunoaşte încasarea, în executarea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni a unei sume de 401.715,27 lei, dar fără să fie de acord cu restituirea acesteia, nu are efectele unei recunoaşteri a creanţei.
Sunt fără temei şi susţinerile recurentei privind discriminarea părţilor sub aspectul aplicării unor termene de prescripţie diferite, întrucât, nu s-a pus problema decât a stabilirii condiţiilor compensării, a existenţei unei creanţe certe. Instanţa de apel a conchis că nu este îndeplinită această condiţie şi că în cadrul unei acţiuni, termenul de prescripţie este depăşit.
Aşa fiind, atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada deţinerii unei creanţe certe faţă de pârâtă, întemeiat s-a reţinut că nu operează compensarea.
Hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei comerciale nr. 136 din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 872/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 879/2009. Comercial → |
|---|
