ICCJ. Decizia nr. 879/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 879/2009
Dosar nr. 850/111/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC A.S. SRL, a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Oradea solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune din 22 octombrie 2003 să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului, obligând pe pârâtă la 24.585,53 lei suma plătită în executarea contractului şi la cheltuieli de judecată.
Prin cererea de chemare în garanţie, pârâta a solicitat introducerea în cauză a CNCF C.F.R. pentru ca în condiţiile admiterii cererii privind despăgubirile, chemata în garanţie să fie obligată întrucât aceasta nu a acordat avizul pentru desfăşurarea activităţii reclamantei.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa nr. 1550 din 11 decembrie 2007 respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că obiectul contractului de concesiune îl constituia suprafaţa de 1191 mp pe care reclamanta urma să construiască un magazin de piese auto cu respectarea obţinerii avizelor necesare de la CNCF C.F.R., toate condiţiile de validitate fiind îndeplinite; cauza actului respectiv obţinerea unor venituri de către pârâtă şi construcţia unui magazin de către reclamantă nu este prohibită de lege; iar în privinţa viciului de consimţământ constând în inducerea în eroare prin mijloace viclene acesta ar fi atras nulitatea relativă a contractului.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 70/C din 27 mai 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantei considerând că la iniţiativa reclamantei a fost încheiat contractul de concesiune care condiţiona îndeplinirea obiectivului stabilit de reclamantă, de obţinerea autorizaţiei de construire şi avizul S.N.C.F.R., regionala Cluj, pentru care aceasta nu a depus diligenţe aşa încât motivele de nulitate absolută constând în vicierea consimţământului prin dol şi imposibilitatea absolută de realizare a scopului ce a determinat concesionarea sunt nefondate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 c.proC. civ.
Recurenta susţine că Decizia atacată conţine argumente neîntemeiate întrucât deşi contractul de concesiune s-a încheiat la iniţiativa sa, suprafaţa de teren concesionată de pârâtă nu corespundea cerinţelor pentru edificarea unui magazin de piese auto.
Greşit Curtea de Apel a reţinut că certificatul de urbanism şi avizul S.N.C.F.R. au existat. Certificatul de urbanism a fost eliberat în vederea organizării licitaţiei, iar avizul S.N.C.F.R. trebuia obţinut de concedent.
Mai susţine recurenta reaua credinţă a pârâtei care a emis certificat de urbanism şi a organizat licitaţia inducând în eroare cu privire la obiectul contractului care nu era posibil de realizat de la momentul încheierii lui, terenul fiind în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare.
Se impunea constatarea nulităţii pentru cauza ilicită reprezentată de obligaţia contractuală de a construi într-o zonă interzisă de lege, dol, constând în eliberarea certificatului de urbanism şi organizarea licitaţiei în care se menţiona avizul S.N.C.F.R.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Prin contractul de concesiune din 22 octombrie 2003, părţile au convenit la concesiunea suprafeţei de 1191 mp pe o durată de 20 de ani; concesionarul obligându-se să obţină toate avizele prevăzute de lege şi de normativele în vigoare, avizele şi acordurile necesare precum şi executarea lucrărilor de deviere a reţelelor edilitare [art. 5 (1) lit. e)]; iar concedentul să predea bunul în starea tehnică în care se găseşte şi să nu tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor sale [art. 5 alin. (2)].
Certificatul de urbanism din 18 martie 2003, prevede autorizaţiile privind utilităţile urbane şi infrastructurale stabilind expres că nu ţine loc de autorizaţie de construcţie.
În acelaşi sens, în caietul de sarcini, printre obligaţiile concesionarului era şi aceea de a depune documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie şi de obţinere a avizelor şi acordurile necesare precum şi de executare a lucrărilor de deviere a reţelelor.
Astfel, neîndeplinirea obligaţiilor asumate de concesionar privind obţinerea avizelor şi acordurile nu-i poate fi imputată concedentului, cu atât mai mult cu cât în zona de protecţie a infrastructurii feroviare, la 2 octombrie .2003, Regionala C.F.R. Cluj a avizat favorabil lucrările de construcţie, unei alte societăţi comerciale.
Instanţele de fond judicios au considerat că obiectul contractului le-a reprezentat suprafaţa de teren de 1191 mp pe care reclamanta urma să construiască un magazin de piese auto, asumându-şi obligaţia obţinerii avizelor pentru aceasta.
În aceeaşi măsură, cauza ilicită în sensul de scop urmărit de părţi, nu era prohibit de lege, neîndeplinirea obligaţiei asumate de reclamantă, rămânând în riscul acesteia.
În privinţa viciului de consimţământ, dolul – ca eroare provocată – constă în acţiuni viclene, intenţionate, care surprind voinţa persoanei ce a încheiat actul juridic.
Pentru a atrage nulitatea actului, eroarea trebuie să fie determinantă.
Deşi în certificatul de urbanism se specifică existenţa avizului S.N.C.F.R., atât în caietul de sarcini cât şi în contractul de concesiune, era prevăzută obligaţia concesionarului de a obţine avizele şi acordurile necesare. Din această perspectivă poate fi pusă în discuţie existenţa unui dol incident, nedeterminant ce poate naşte alte obligaţii în sarcina concedentului pentru comportarea incorectă, nicidecum nulitatea actului.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 70/C-A din 27 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.S. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 70/C/2008 - A din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios-administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Comercial → |
|---|
