ICCJ. Decizia nr. 920/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 920/2009
Dosar nr. 3294/118/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC M. SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti şi M.F.P. Bucureşti şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.575.946 lei, cu titlu de despăgubiri pentru trei imobile, ca urmare a restituirii în natură către foştii proprietari.
Prin sentinţa nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu această pârâtă, obligată fiind aceasta la plata sumei de 2.575.946 lei.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul M.F.P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, reclamanta SC M. SA Constanţa a restituit în natură, foştilor proprietari, imobilele situate în Constanţa.
Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa nr. 19/COM din 24 ianuarie 2007, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea reclamantei SC M. SA Constanţa, în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi s-a constatat cuantumul despăgubirilor în sumă de 2.575.946 lei, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care prin Decizia nr. 3353 din 26 octombrie 2007, a respins ca nefondate recursurile reclamantei şi pârâtei.
A mai reţinut instanţa că, prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea judecătorească sus menţionată, iar potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foştii proprietari, a bunurilor imobile preluate de stat. Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999, instituţiile publice au obligaţia de a plăti societăţilor comerciale, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, către foştii proprietari.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a prematurităţii şi autorităţii lucrului judecat, admiterea apelului, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 300 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a solicitat suspendarea executării sentinţei nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, menţinută prin Decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal.
În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut că Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7201 şi art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că anterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu a fost îndeplinită procedura concilierii prealabile şi că în mod greşit a fost suspendată judecarea prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 15/36/2004 al Curţii de Apel Constanţa.
A mai susţinut recurenta că Decizia criticată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., în sensul că după ce a obţinut constatarea unui drept, reclamanta a solicitat realizarea acestuia printr-o acţiune separată, motiv pentru care consideră cererea formulată a fi inadmisibilă.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, recurenta a susţinut că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Pentru motivele, arătate, recurenta a solicitat admiterea excepţiilor invocate, admiterea apelului, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Analizând criticile formulate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recurenta reiterează susţinerile făcute atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, aspecte asupra cărora s-au pronunţat cel două instanţe.
Aşa cum rezultă din actele dosarului şi din considerentele deciziei recurate, instanţa de judecată a reţinut în mod judicios că reclamanta a îndeplinit procedura prevăzută de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., potrivit convocării cu confirmare de primire de la 12 februarie 2007, astfel încât critica potrivit căreia în mod greşit a fost respinsă excepţia prematurităţii, se dovedeşte a fi nefondată. De asemenea, nici critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiată, având în vedere că faţă de obiectul celor două cereri de chemare în judecată, instanţa a apreciat în mod corect că se impune luarea acestei măsuri, până la pronunţarea unei soluţii irevocabile în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin prisma aplicării greşite a dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., se constată că a făcut de asemenea obiectul analizei instanţei de control judiciar, care a reţinut în mod corect că promovarea prezentei acţiuni în realizare nu era ţinută de existenţa unei hotărâri anterioare de constatare a dreptului.
Mai mult decât atât, conţinutul art. 111 C. proc. civ. statuează principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, astfel încât, recurenta avea cel mult posibilitatea invocării excepţiei mai sus-evocate, în faţa instanţei ce s-a pronunţat asupra cererii în constatarea dreptului.
Referitor la excepţia autorităţii lucrului judecat în raport de dispoziţiile art. 1201 C. civ., pretins a fi fost încălcate, se constată că în mod corect s-a reţinut că în cauză nu există tripla identitate de natură să conducă la admiterea excepţiei, obiectul celor două cereri fiind diferit, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul legal sus citat.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite a sentinţei nr. 47/COM din 11 ianuarie 2008, menţinută prin Decizia nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, având în vedere soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei sus menţionate, la acest termen, urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
În considerarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 137/COM din 11 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC M. SA Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 19 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 918/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 921/2009. Comercial → |
---|