ICCJ. Decizia nr. 921/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 921/2009
Dosar nr. 4248/3/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 6057 din 26 octombrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cererii având ca obiect evacuarea şi pretenţii formulată de reclamanta A.F.I. Bucureşti împotriva pârâtei SC P.C.S. SA Bucureşti, cu motivarea că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., litigiul de natură comercială având un obiect neevaluabil în bani.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 6091 din 7 mai 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.F.I. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC P.C.S. SA Bucureşti, în sensul că a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, sector 4, şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 10.553,57 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă.
De asemenea s-a respins restul pretenţiilor ca nefondate, iar în final pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta ocupă spaţiul în litigiu prin dobândirea dreptului de folosinţă gratuită pentru o perioadă de 10 ani, conform HG nr. 391/1995.
Pârâta a încheiat cu SC L.M.I. SRL contractul din 4 iulie 2002 prin care a transmis dreptul de folosinţă dobândit prin actul normativ mai sus menţionat pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 iulie 2002. Anterior pârâta încheiase cu aceeaşi societate comercială contractul din 24 ianuarie 2000 intitulat contract de prestări servicii prin care transmisese acestei societăţi folosinţa spaţiului situat în Bucureşti.
Prin încălcarea de către pârâtă a interdicţiei impusă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din HG nr. 391/1995 dreptul de folosinţă gratuită al acesteia a încetat de drept la data transmiterii folosinţei către terţ, astfel încât a constatat că începând cu acea dată pârâta a ocupat fără titlu spaţiul în litigiu, context în care s-a dispus evacuarea pârâtei.
Pe cale de consecinţă şi cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.553,57 lei cu titlu de contravaloare lipsa de folosinţă pentru perioada 1 iulie 2003 – 31 martie 2005 a fost apreciată ca întemeiată, întrucât prin ocuparea fără titlu a spaţiului, pârâta a produs reclamantei un prejudiciu constând în echivalentul chiriei pe care ar fi putut-o obţine prin închirierea imobilului, prejudiciu pe care reclamanta îl poate solicita în temeiul dispoziţiilor art. 998 – art. 999 C. civ.
Cererea privind obligarea pârâtei la plata T.V.A. aferent sumei de 10.553,57 lei a fost apreciată ca neîntemeiată, dispoziţiile legale invocate de reclamantă în cuprinsul precizărilor la cererea de chemare în judecată fiind aplicabile doar în cazul existenţei unor raporturi contractuale de închiriere între părţi.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată şi cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitului principal în temeiul dispoziţiilor OG nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetare locale, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Dispoziţiile art. 12 din OG nr. 39/2003 (act ce şi-a produs efectele până la intrarea în vigoare a Codului de procedură fiscală la data de 1 aprilie 2004), precum şi dispoziţiile art. 108 C. proCod Fiscal care prevăd că pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor de plată debitorii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere sunt aplicabile creanţelor bugetelor locale şi respectiv creanţelor fiscale – astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 3 din OG nr. 39/2003 şi de dispoziţiile art. 19 C. proCod Fiscal – creanţe constând în impozite, taxe locale, chirii, redevenţe, amenzi.
Suma de 10.553,57 lei constând în contravaloarea lipsei de folosinţă nu poate face parte din categoria creanţelor bugetare locale sau a creanţelor fiscale, astfel încât neplata acestei sume nu generează şi obligaţia de plată a dobânzii şi penalităţilor de întârziere prevăzute de aceste dispoziţii legale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 412 din 24 septembrie 2008 a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamanta A.F.I. Bucureşti şi pârâta SC P.C.S. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 6091 din 7 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă toate argumentele primei instanţe.
Împotriva deciziei nr. 412 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta A.F.I. Bucureşti cât şi pârâta SC P.C.S. SA Bucureşti care au criticat pentru nelegalitate aceiaşi hotărâre judecătorească, după cum urmează.
Recurenta - reclamantă a solicitat în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul obligării societăţii pârâte la plata dobânzilor şi a T.V.A.-ului, aşa cum au fost cerute prin cererea de chemare în judecată.
Recurenta - pârâtă, la rândul ei a solicitat admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă, deoarece contractul din 20 decembrie 1968 nu a putut fi probat, el lipsind din arhive, iar fişa de folosinţă aferentă anului 1970 şi cea din 1993 nu au puterea de a fi considerate convenţii. Astfel, inexistenţa raporturilor juridice locative care să izvorască dintr-o convenţie de închiriere legal încheiată între părţi atrage inadmisibilitatea acţiunii în evacuare.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente.
Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei SC P.C.S. SA din spaţiul pe care îl ocupă, situat în Bucureşti, sector 4, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 14.771,64 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă, aferentă perioadei 1 iulie 2003 – 31 martie 2005, T.V.A.-ul corespunzător, daune şi dobânzi calculate pentru perioada expusă anterior.
Este de necontestat că prin HG nr. 391 din 6 iunie 1995 s-a aprobat transmiterea fără plată, pe o perioadă de 10 ani, a unor spaţii comerciale în patrimoniul societăţilor comerciale având activitate de producţie din domeniile morărit şi panificaţie, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, peşte şi produse din peşte.
Aşa cum susţine pârâta în întâmpinarea depusă la instanţa de fond, prin HG nr. 391/1995 i s-a aprobat transmiterea în folosinţă gratuită a spaţiului comercial situat în sector 4.
Actul normativ în materie, a menţionat expres că se interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor dobândite cu titlu de folosinţă gratuită. Mai mult, la art. 2 s-a precizat că dreptul de folosinţă încetează de drept înainte de expirarea termenului de 10 ani, dacă se constată că societatea beneficiară a închiriat spaţiul unor persoane fizice sau juridice sau dacă au transmis activitatea respectivă în locaţie de gestiune.
Reclamanta A.F.I. a făcut pe deplin dovada că au fost încălcate condiţiile privitoare la utilizarea spaţiului comercial în litigiu.
Semnificative sunt notele de constatare din 17 septembrie 2003 şi 21 aprilie 2005, urmare a verificărilor întreprinse în teren de inspectorii de specialitate ai reclamantei şi care au evidenţiat că spaţiul situat în sectorul 4 este utilizat de o altă societate comercială, respectiv SC L.M.I. SRL.
Între SC P.C.S. SA şi SC L.M.I. SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii din 24 ianuarie 2000 având ca obiect atribuirea unui spaţiu aflat în sectorul 4, pentru depozitarea şi desfacerea produselor alimentare, perioada fiind de 3 ani.
Ulterior, între aceleaşi părţi a fost încheiat contractul de închiriere din 4 iulie 2002, pentru acelaşi spaţiu, stabilindu-se că preţul chiriei este 7 $ mp/lună + T.V.A. pentru suprafaţa de 48 mp şi 2 $ mp/lună + T.V.A. pentru suprafaţa de 47 mp.
În acest context corect au apreciat instanţele judecătoreşti anterioare că se impune evacuarea pârâtei cu obligarea la plata către reclamantă a sumei de 10.553,57 lei contravaloare lipsă de folosinţă.
Potrivit Hotărârii nr. 35 din 6 martie 1997 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, începând cu anul 1997 activitatea de administrare directă şi curentă a patrimoniului imobiliar al Consiliului General al Municipiului Bucureşti a fost preluată de D.A.F.I. din cadrul D.P.I., incluzând şi spaţiile comerciale cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Cadrul legal instituit de OG nr. 39/2003 şi Codul de procedură fiscală, fundamentat pe împrejurarea că între părţi nu există o clauză contractuală care să stipuleze expres plata dobânzilor şi a T.V.A.-ului, conduc la înlăturarea criticilor aduse de recurenta - reclamantă.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.F.I. Bucureşti şi SC P.C.S. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 412 din 24 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.I. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 412 din 24 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.C.S. SA Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 920/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 926/2009. Comercial → |
|---|
