ICCJ. Decizia nr. 942/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 942/2009
Dosar nr. 2551/325/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.- Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 27 februarie 2006 reclamanta SC W.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC X.A.C.T. SRL la plata sumei de 95.082,86 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului de colocare încheiat de părţi la 1 septembrie 2002, sumă rămasă după compensarea legală parţială a creanţelor reciproce dintre părţi.
II.- Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Judecătoria Timişoara prin sentinţa nr. 6450 din 21 iunie 2006 a respins acţiunea reclamantei ca prematur introdusă apreciind că nu au fost respectate de reclamantă dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. cu privire la modul de îndeplinire a procedurii convocării prealabile la concilierea directă.
Sentinţa Judecătoriei Timişoara a fost casată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 35 R din 2 februarie 2007 a Tribunalului Timiş, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, rezultă incontestabil din înscrisurile administrate în cauză încercarea de conciliere directă prealabilă introducerii acţiunii prin notificarea transmisă pârâtei, căreia aceasta nu i-a dat curs.
În rejudecare, Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 4524 din 3 mai 2004 şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş competent material să soluţioneze litigiul dintre părţi al cărui obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi.
III.- Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, astfel investit prin încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2008 a respins excepţia prematurităţii introducerii cererii, excepţie reiterată de pârâtă, reţinând că această chestiune a fost rezolvată cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual derulat în cauză, de instanţa de recurs, care a apreciat-o ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 206 din 4 aprilie 2008 Tribunalul a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă şi în consecinţă a constatat intervenită între părţi compensaţia legală pentru suma de 50.720,2 Ron reprezentând datorii reciproce şi a obligat pârâta la plata sumei de 95.082,86 Ron sumă rămasă neachitată din contravaloarea serviciilor prestate plus dobânda legală începând cu data introducerii cererii – 27 februarie 2006 – şi până la achitarea integrală a debitului.
IV.- Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 146/A din 8 septembrie 2008, sentinţa fiind schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
Instanţa de control judiciar a constatat că în cauză nu s-a îndeplinit procedura concilierii prealabile impusă de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. deoarece potrivit notificării nr.19 din 1 februarie 2006 transmisă prin executorul judecătoresc data convocării la conciliere este anterioare datei de 1 februarie 2006, respectiv 15 ianuarie 2006.
Totodată instanţa apreciază că reclamanta nu a respectat nici termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (59 al art. 7201 C. proc. civ., introducând acţiunea la data de 24 februarie 2006 înaintea expirării celor 30 zile prin raportare la data de 1 februarie 2006 data primirii notificării de către pârâte.
Sub un ultim aspect, instanţa reţine că apărarea reclamantei în sensul dezlegării acestei chestiuni prin Decizia nr. 402/2007 a Tribunalului Timiş, este neîntemeiată, Decizia invocată, pronunţată într-o contestaţie în anulare, nu putea analiza aspecte ce ţin de fondul litigiului.
V.- Împotriva acestei decizii , reclamanta SC W.T. SA a declarat recurs la data de 8 octombrie 2008, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei fondului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- soluţionarea excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile instituită de art. 7201 C. proc. civ. a făcut obiectul deciziei nr. 35R din 2 februarie 2007 pronunţată în primul ciclu procesual în sensul respingerii ei, situaţie în care nu mai poate fi repusă în discuţie;
- pârâta, deşi necontestat a primit notificarea transmisă prin executorul judecătoresc la data de 1 februarie 2006, nu a dat nici un răspuns solicitării de rezolvare amiabilă, atitudine care demonstrează refuzul realizării concilierii în scopul enunţării litigiului;
- motivarea instanţei de apel dată în admiterea excepţiei prematurităţii nu are în vedere raţiunea reglementării instituite prin art. 7201 C. proc. civ., de soluţionare mai rapidă a litigiilor comerciale, interpretarea dată fiind excesiv de rigidă şi în defavoarea creditorului.
Intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând în esenţă că, recurenta prin modul de redactare al notificării a eludat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., iar conform art. 109 C. proc. civ. sancţiunea care se impune este cea statuată de instanţa de apel prin Decizia atacată.
VI. - Asupra recursului
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
1.- Respectarea de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost verificată în primul ciclu procesual derulat în cauză, de către instanţa de recurs prin Decizia nr. 35/R din 2 februarie 2007 a Tribunalului Timiş care a statuat că au fost îndeplinite cerinţele art. 7201 C. proc. civ. realizându-se scopul avut în vedere de legiuitor, sens în care hotărârea primei instanţe a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În rejudecare, tribunalul, ca primă instanţă, urmare declinării de competenţă, în mod corect a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, repusă în discuţie de pârât, reţinând că excepţia a fost soluţionată cu putere de lucru judecat prin Decizia de casare.
Aşa fiind Decizia dată în apel încalcă dispoziţiile legale susmenţionate, iar motivarea hotărârii cu referire la cele statuate prin Decizia nr. 402/2007 dată într-o contestaţie în anulare este străină cauzei.
2.- Distinct de acestea, Curtea aminteşte că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. cuprinse în capitolul XIV din codul de procedură civilă introdus prin art. I pct. 224 din OUG nr. 138/2000, fac parte integrantă dintr-un ansamblu de reguli a căror finalizate vizează soluţionarea cu celeritate a litigiilor în materie comercială.
Încercarea de soluţionare a litigiului prin conciliere directă, anterior introducerii cererii, obligarea pârâtului de a depune întâmpinare, posibilitatea încunoştiinţării părţilor pentru înfăţişarea la termen şi prin folosirea altor mijloace mai rapide, acordarea de termene scurte, succesive sau în continuare sunt numai câteva din regulile speciale de natură să asigure desfăşurarea cu celeritate a procesului comercial şi în acelaşi timp cu respectarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor.
În acest context, obligaţia reclamantului de a încerca soluţionarea prealabilă a litigiului trebuie examinată şi din perspectiva celui convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceiaşi măsură demersul de a răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.
A interpreta aceste reguli ca obligaţii instituite numai în sarcina reclamantului duce la un dezechilibru inacceptabil între drepturile şi obligaţiile procesuale ale tuturor părţilor aflate în conflict în sensul soluţionării cu celeritate a litigiului de natură comercială.
În cauză este de necontestat că pârâta a primit la data de 1 februarie 2006 notificarea transmisă prin executorul judecătoresc prin care reclamanta îi face cunoscut pretenţiile sale ataşând actele doveditoare şi chiar dacă data convocării , dintr-o eroare materială este anterioară datei emiterii notificării, pârâta era datoare să răspundă acestei notificări cel puţin pentru clarificarea datei concilierii.
Pârâta, nu numai că nu a răspuns notificării, dar după primirea citaţiei nu a formulat ‚întâmpinare înaintea primului termen de judecată fixat la 26 aprilie 2006 cu privire la pretenţiile reclamantei şi la excepţia lipsei concilierii pusă în discuţie abia la 15 iunie 2006.
În aceste circumstanţe apărarea pârâtei are un caracter pur formal, iar admiterea excepţiei de către instanţa de apel în al doilea ciclu procesual derulat în cauză şi după doi ani de la introducerea acţiunii este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale susmenţionate, incidente în cauză.
În alte cuvinte, chiar dacă instanţa de apel, din raţiuni care ne scapă, nu a observat incidenţa dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. la circumstanţele concrete ale cauzei este greşită.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC W.T. SA REŞITA împotriva deciziei nr. 146/A din 8 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 932/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 943/2009. Comercial → |
|---|
