ICCJ. Decizia nr. 949/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 949/2009
Dosar nr. 26769/3/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SA - D.T. a chemat în judecată S.R.C.S. SA devenită SC R.C.S. R.D.S. şi a solicitat instanţei ca prin sentinţa care se va pronunţa să o oblige pe pârâtă să desfiinţeze pe cheltuiala sa reţelele de cablu TV amplasate pe stâlpii de telecomunicaţii proprietatea SC R. SA, iar în caz contrar să fie autorizată reclamanta să desfiinţeze aceste reţele de cablu pe cheltuiala societăţii pârâte, cu daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la ridicarea efectivă a reţelei de cablu TV.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat art. 480 C. civ. pentru a-şi susţine dreptul de a dispune de bunurile din patrimoniul său în care sunt incluşi şi stâlpii de telecomunicaţii. A mai susţinut reclamanta că în lipsa unui acord încheiat cu societatea pârâtă, amplasarea de către aceasta din urmă a propriilor reţele de cabluri şi instalaţii pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicaţii este ilegală şi abuzivă.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 2586 din 25 februarie 2008 a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să desfiinţeze pe cheltuiala sa, reţelele de cablu TV şi instalaţiile componente amplasate pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicaţii proprietatea reclamantei sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 50 lei pe zi calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii iar în caz contrar a autorizat reclamanta să desfiinţeze pe cheltuiala pârâtei acele reţele.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta SC R.C.S. and R.D.S. SA este autorizată să furnizeze şi să instaleze reţele de cablu, de comunicaţii electronice pentru clienţii săi, că reclamanta operează acest domeniu şi că pârâta fără acordul expres al reclamantei şi în lipsa unei convenţii în acest sens a procedat la montarea unor reţele de cablu pe un număr de 1386 de stâlpi de telecomunicaţii proprietatea reclamantei. A mai reţinut instanţa că deşi reclamanta este obligată să acorde acces şi altor furnizori de pe piaţa serviciilor de comunicaţii electronice la reţeaua proprie, această obligaţie nu este de natură să-i încalce dreptul de proprietate. În sensul acestei concluzii a fost citată OG nr. 34/2002, art. 480 C. civ. şi H.C.G.M.B. nr. 105 din 4 octombrie 2006 prin care s-a interzis poziţionarea supraterană a reţelelor tehnico-edilitare, inclusiv a celor de telecomunicaţii urmând ca reţelele existente să fie reamplasate în subteran.
Sentinţa nr. 2585 din 25 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 406/2008 a respins criticile apelantei pârâte privind netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei.
A reţinut Curtea de Apel, că pârâta a procedat la montarea unor reţele de cablu şi instalaţii specifice pe stâlpii de telecomunicaţii care aparţin în proprietate reclamantei încălcându-i dreptul de proprietate. Pentru montarea propriei reţele pe stâlpii aparţinând reclamantei, instanţa de apel a reconfirmat faptul că apelanta nu a avut încheiată convenţie cu intimata SC R. SA. În fine au fost considerate lipsite de relevanţă susţinerile SC R.C.S. and R.D.S. SA în legătură cu liberul acces şi dreptul de amplasare a cablurilor pentru instalaţiile specifice pe stâlpii proprietatea reclamantei intimate pentru motivul că nu a existat un acord în acest sens, încheiat cu proprietarul căruia i-a fost încălcat dreptul de proprietate.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a declarat recurs SC R.C.S. and R.D.S. SA, prin care a dezvoltat critici de nelegalitate întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici recurenta a invocat prevederile OUG nr. 79/2002 şi ale OG nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002. În calitate de operator cu putere semnificativă recurenta a arătat că intimata SC R. SA are o serie de obligaţii chiar dacă reţeaua de comunicaţii construită anterior înfiinţării SC R. SA a intrat în proprietatea sa. În fine, cu trimitere la dispoziţiile art. 12 lit. b) din OG nr. 34/2004, autoarea a arătat că pentru situaţiile în care unele elemente de infrastructură aparţin R. SA acestea pot fi utilizate şi de R.C.S. and R.D.S. SA prin încheierea unor contracte care să reglementeze modul de operare.
Cu aceste argumente recurenta pârâtă s-a considerat îndreptăţită să solicite modificarea soluţiilor anterior pronunţate şi, în fond, admiterea acţiunii.
Intimata prin întâmpinare a susţinut că în calitate de proprietar al reţelei de telecomunicaţii R. are dreptul să dispună asupra reţelei proprii iar cedarea dreptului de folosinţă nu poate fi realizată decât cu acordul său prin încheierea unei convenţii în conformitate cu art. 942, art. 948 C. civ. A mai susţinut intimata că Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţii i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra reţelei de telecomunicaţii şi dreptul de a dispune exclusiv şi absolut de această reţea cu obligaţia de a se conforma planului de urbanism general şi zonal conform normelor Uniunii europene iar recurenta nu îndeplineşte cerinţele OUG nr. 79/2002 şi ale OG nr. 34/2002. În consecinţă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Criticile recurentei întemeiate pe acest motiv vizează teza a doua a articolului menţionat şi anume aplicarea greşită a legii. În opinia recurentei s-au încălcat prevederile art. 10 lit. a) din OG nr. 34/2002 întrucât intimata nu a răspuns solicitărilor sale de a-i conferi prin acord dreptul de acces la propria infrastructură, deşi în altă situaţie R. SA a încheiat acorduri cu alţi furnizori de reţele pentru servicii. Se observă că prin această critică se invocă în realitate faptul că recurenta a fost discriminată în raport cu alţi operatori pentru considerentul că există convenţii încheiate cu aceştia din urmă în timp ce cu societatea SC R.C.S. and R.D.S., acest acord nu s-a realizat. Critica este nefondată în raport cu împrejurările speţei şi cu reglementarea la care a făcut trimitere recurenta.
Dispoziţiile art. 10 lit. a) şi art. 12 din OG nr. 34/2002 vizează dreptul autorităţii de reglementare de a impune operatorilor, în speţă R., anumite obligaţii de nediscriminare constând în aplicarea unor condiţii echivalente în circumstanţe echivalente. Potrivit acestor norme se poate impune de Autoritatea de reglementare obligaţia de a permite accesul la utilizarea unor elemente ale reţelei şi infrastructuri în special în cazul în care se consideră că accesul sau impunerea unor clauze împiedică dezvoltarea unei pieţe concurenţiale. În raport de aceste prevederi se constată că, în speţă, nu există nicio probă din care să rezulte că Autoritatea de reglementare i-a impus operatorului măsurile prevăzute în reglementările menţionate. Dimpotrivă, faţă de caracterul dispozitiv al normei exprimată printr-o posibilitate a Autorităţii de reglementare care „poate impune" operatorilor anumite obligaţii, se constată că în situaţia particulară a SC R.C.S. and R.D.S. nu s-a dispus o astfel de măsură ci prin răspunsurile date societăţii de cablu Autoritatea a reconfirmat libertatea de voinţă a intimatei în negocierea unor convenţii în considerarea intereselor comerciale aparţinând operatorului. Rezultă aşadar, că soluţiile anterior pronunţate prin care s-a dat eficienţă dreptului de proprietate aparţinând intimatei nu au încălcat prevederile OG nr. 34/2002 sau ale OG nr. 79/2002. Aprecierea condiţiilor eficientizării asupra propriei activităţi pentru asigurarea unui serviciu de calitate, cu alte cuvinte a interesului comercial, îi revine intimatei aşa încât în lipsa unei convenţii cu societatea de cablu dreptul său de proprietate nu poate fi afectat. Mai este de reţinut că nu există nicio dovadă din care să rezulte că s-a declanşat o procedură de către Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţii instituită conform OG nr. 34/2002 şi OG nr. 79/2002 prin care să-i fie impusă o anumită conduită operatorului în legătură cu societatea de cablu recurentă.
Nici ultima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 12 lit. b) din OG nr. 32 nu este de natură să ducă la concluzia că soluţia pronunţată de Curtea de Apel este nelegală întrucât dreptul recurentei de a negocia încheierea unei convenţii nu a fost negat ci, dimpotrivă, acest drept de acces nu s-a realizat datorită nerespectării condiţiilor de exercitare care sunt reglementate de art. 22 şi art. 23 din OUG nr. 79/2002 printre acestea aflându-se şi condiţiile de urbanism care sunt impuse de normele europene.
În consecinţă faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.C.S. & R.D.S. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 406 din 23 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 948/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 955/2009. Comercial → |
|---|
