ICCJ. Decizia nr. 948/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 948/2009
Dosar nr. 24460/3/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în 29 iunie 2007, reclamantul K.G. a chemat în judecată pe pârâţii L.M. şi P.H. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate inexistenţa dreptului pârâţilor la cumpărarea părţilor sociale reprezentând 100% din capitalul social al SC A.A. SRL şi 33% din capitalul social al SC S.A. SRL.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2907 din 28 februarie 2008, a admis excepţia necompetenţei instanţelor române invocată de pârâţi şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamantul K.G., cu domiciliul în Limasol, Cipru, şi cu sediul ales la cabinet de avocat V.D.B., din Bucureşti, sector 5, în contradictoriu cu pârâţii L.M., cu domiciliul în Oroklini, Cipru, şi P.H., cu domiciliul în Strovolos, Cipru, ambii cu domiciliul ales la I.K.R., C.C. & R.C. SCA, cu sediul în Bucureşti, sector 5, ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Tribunalul analizând actele dosarului, prin prisma excepţiei necompetenţei generale a instanţelor române, la termenul din 21 februarie 2008 a pus în discuţie excepţia invocată de pârâţi în întâmpinare, apreciind că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul îşi întemeiază cererea pe hotărârea pronunţată la data de 7 decembrie 2006 de Tribunalul Nicosia, în cauza nr. 6123/2005 prin care instanţa a hotărât ca pârâţii să plătească reclamantului sumele de 83.663 lire cipriote, plătite de reclamant pentru cumpărarea unui bun imobil în România şi 330 lire cipriote cheltuieli pentru înregistrarea a două societăţi, în termen de 6 luni de la data hotărârii cu condiţia ca la data plăţii reclamantul să transfere 33,3% din părţile sociale deţinute la SC A.A. SRL şi 100% din părţile sociale deţinute la SC S.A. SRL.
În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 42, art. 57 şi art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992, întrucât litigiul nu are ca obiect un diferend privind capacitatea SC A.A. SRL şi SC S.A. SRL, modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat etc. (art. 42), nu priveşte emiterea de acţiuni nominative (art. 57) şi nu poartă asupra unor drepturi decurgând din executarea unui contract (art. 149 pct. 4), ci poartă asupra executării obligaţiilor pârâţilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească străină.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 386 din 15 septembrie 2008 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei comerciale nr. 2907 din 28 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 24460/3/2007.
Instanţa de apel a reţinut că obiectul cauzei este constatarea inexistenţei dreptului intimaţilor de a cumpăra părţi sociale, şi nu transmiterea unui titlu de valoare; şi cum părţile contractante nu au ales legea aplicabilă contractului, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 105/1992 care prevăd: „contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse".
Prin cererea de recurs formulată, reclamantul K.G. a susţinut că a solicitat instanţei de judecată să analizeze inexistenţa dreptului părţilor la cumpărarea părţilor sociale reprezentând 33,3 % din capitalul social al SC A.A. SRL, societate comercială de naţionalitate română cu sediul în Bucureşti şi 100% din capitalul social al SC S.A. SRL Bucureşti.
Actul juridic încheiat între părţi reprezintă o tranzacţie judiciară şi este supus în ceea ce priveşte obligaţia de a transfera proprietatea părţilor sociale legii române, astfel cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 57 şi urm. din Legea nr. 105/1992.
Se susţine în continuare că locul în care urma a se executa obligaţia de a înstrăina dreptul de proprietate asupra părţilor sociale era România, iar societăţile în cauză sunt societăţi din România, cu personalitate juridică română, iar procedurile de modificare urmau să se facă la O.R.C. din România.
Potrivit art. 149 pct. 4 din Legea nr. 105/1992 „Instanţele judecătoreşti române sunt competente dacă (...) locul unde a luat naştere sau trebuia executată, fie chiar în parte, o obligaţie izvorâtă dintr-un contract, se află în România".
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. şi nu s-au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situaţia prevăzută de dispoziţia invocată.
Critica este nefondată, neîntemeindu-se pe dispoziţia legală invocată, reprezentând doar reiterarea fidelă a motivelor de apel.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, confirmând soluţia pronunţată la fond, ambele instanţe au interpretat corect textul legal aplicabil în cauză, respectiv dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora „contractul este supus legii statului cu care prezintă legăturile cele mai strânse", reţinându-se că există astfel de legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei are domiciliul la data încheierii contractului şi cum în speţă este vorba de o obligaţie personală de „a face" asumată în Cipru de cetăţenii ciprioţi, consfinţită printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în Cipru, soluţia legală este constatarea necompetenţei generale a instanţelor române.
Pentru considerentul expus, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei nr. 386 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul K.G. împotriva deciziei nr. 386 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 943/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 949/2009. Comercial → |
|---|
