ICCJ. Decizia nr. 955/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 955/2009
Dosar nr. 15987/3/2004
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12169 din 27 decembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) în contradictoriu cu pârâta SC E.P.C.O.D.D. societate comercială înmatriculată în Bulgaria, cu sediul în Bourgos-Bulgaria, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 693.852 Euro reprezentând penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 20 din 24 ianuarie 2001 încheiat de cele două părţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Între părţi, s-a încheiat la data de 24 ianuarie 2001 contractul de vânzare-cumpărare acţiuni deţinute de stat la SC C. SA Buzău, contract în baza căruia pârâta, în calitate de cumpărător a achiziţionat un număr de 1.930.370 acţiuni reprezentând 69,984% din valoarea capitalului subscris şi vărsat al societăţii ce a făcut obiectul privatizării.
Preţul convenit de părţi de 926.576 Euro a fost achitat integral de cumpărător în ianuarie 2002, dată la care a operat şi transmiterea proprietăţii acţiunilor de la vânzător la cumpărător.
Potrivit clauzei 8.10.2. din contract, pârâta, în calitate de acţionar majoritar s-a obligat să determine societatea SC C. SA Buzău, să plătească vânzătorului dividendele restante, inclusiv cele aferente anului 2001 şi daunele interese, în termen de un an de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor.
Cu privire la îndeplinirea acestei obligaţii tribunalul reţine că pârâta nu a făcut dovada plăţii către reclamantă a dividendelor datorate ceea ce atrage incidenţa clauzei penale prevăzută de art. 8.15. din contract, suma datorată cu titlu de penalităţi fiind de 138.986 Euro.
Apărarea pârâtei în sensul că îndeplinirea acestei obligaţii ar rezulta şi din încheierea unor convenţii de reeşalonare a plăţii dividendelor şi daunelor moratorii aferente, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că toate convenţiile de reeşalonare invocate au fost încheiate de reclamantă cu societatea privatizată şi nu cu pârâta, acţionarul majoritar al acesteia care şi-a asumat obligaţia de plată.
Totodată, Tribunalul , reţine că pârâta, s-a obligat prin clauza înscrisă la art. 8.11.3 din contract să garanteze realizarea unei investiţii de 926.320 Euro aport la capital, prin constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra întregului pachet de acţiuni achiziţionat şi să înregistreze garanţia astfel constituită în Registrul Independent Naţional al Acţionarilor şi la Arhiva Electronică în termen de 15 zile lucrătoare de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea investiţiei aferente anului respectiv.
Referitor la modul de îndeplinire a acestor obligaţii tribunalul constată că pârâta a prezentat reclamanta cu întârziere dovada înregistrării gajului şi a înregistrat cu întârziere în Arhiva Electronică a Garanţiilor Reale Mobiliare garanţia constituită, datorând penalităţi de 274.191 Euro şi respectiv 280.675 Euro.
Susţinerile pârâtei în sensul inexistenţei obligaţiei de plată a acestor penalităţi urmare încheierii actului adiţional nr. 1 din 11 decembrie 2003 de reeşalonare a obligaţiilor investiţionale, au fost apreciate de tribunal ca neîntemeiate, faţă de conţinutul actului adiţional invocat care nu aduce modificări clauzei înscrise la art. 8.11.3.7 în temeiul căreia au fost calculate penalităţile de întârziere de 274.191 Euro şi 280.675 Euro.
II - Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel ambele părţi.
Apelul reclamantei A.V.A.S. a vizat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de această parte şi asupra cărora instanţa fondului nu s-a pronunţat.
Pârâta a formulat motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei fondului cu privire la natura obligaţiei asumate prin clauza înscrisă în art. 8.10.2. calificată greşit ca fiind de rezultat , deşi din modul de redactare al clauzei rezultă clar ca obligaţia asumată a fost diligentă.
Sub un al doilea aspect pârâta a critica sentinţa fondului, în ce priveşte interpretarea clauzei înscrisă la art. 8.11.3.7. din contract care nu putea fi examinată separat de cele convenite prin actul adiţional nr. 1/2003, de modificare a termenelor de efectuare a investiţiilor şi a celor de înregistrare şi notificare a gajurilor.
Prin Decizia comercială nr. 252 din 30 mai 2008, Curtea de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi a admis apelul reclamantei în sensul obligării pârâtei şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă respectiv suma de 1.853,5 lei.
Instanţa de control judiciar a reţinut în considerentele deciziei că pârâta datorează sumele la care a fost obligată , cuantumul penalităţilor fiind verificat şi confirmat de expertiza contabilă dispusă în apel.
Totodată instanţa apreciază că o dovadă în plus a faptului că pârâta a recunoscut suma datorată, o reprezintă acordul dat de această parte la solicitarea expertului de majorare a onorariului cerut.
Cu privire la apelul reclamantei, instanţa a constatat că din eroare, tribunalul nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de această parte, câtă vreme acţiunea a fost admisă în integralitate.
III - Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.P.C.O.D.D. a declarat recurs la data de 23 iunie 2008, solicitând modificarea în tot hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, autoarea recursului susţine în dezvoltarea criticilor formulate că instanţa de apel nu analizează aspectele invocate prin cererea de apel, limitându-se să confirme sentinţa fondului, fără nici o altă motivare în fapt şi în drept.
Reiterând apărătorilor formulate prin motivele de apel, recurenta susţine că natura obligaţiei asumate prin clauza înscrisă în art. 8.10.2 din contract, de a determina societatea să plătească vânzătorului dividendele restante, este de mijloace , de prudenţa şi diligenţa, revenind creditorului sarcina de a dovedi, în mod direct, împrejurarea că debitorul nu a depus diligenţa necesară atingerii rezultatului dorit.
Potrivit recurentei, în cauză, în mod greşit şi nelegal, în ciuda dovezilor administrate, care atestau participarea acţionarului majoritar la adunările generale şi exprimarea votului pentru plata dividendelor, s-a considerat că obligaţia asumată este de rezultat cu consecinţa plăţii de penalităţi.
Susţine recurenta, că instanţele au interpretat greşit, şi clauza înscrisă la art. 8.11.3.7 din contract , cu încălcarea dispoziţiilor art. 982 C. civ. potrivit cărora clauzele se interpretează unele prin altele dându-se înţelesul care rezultă din întregul act.
Potrivit recurentei, actul adiţional şi contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, trebuiau privite şi interpretate ca un întreg şi nu în mod separat, cu referire la momentul de la care încep să curgă termenele pentru îndeplinirea obligaţiei de înregistrare şi notificare a gajurilor.
IV - Asupra recursului
Înalta Curte verificând Decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este fondat pentru considerentele ce urmează:
1 - Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
2. - Îndatorirea instanţei de a-şi motiva hotărârea, a cărei nerespectare este sancţionată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., semnifică, în raport de cerinţele impuse de art. 261 C. proc. civ. examinarea apărărilor părţilor, a argumentelor aduse, cu punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument, stabilirea în detaliu, a situaţiei de fapt şi încadrarea ei în drept precum şi raţionamentul logico juridic care a condus la adoptarea soluţiei.
3. Hotărârea instanţei de apel nu răspunde acestor exigenţe legale sub aspectul motivării, în măsura în care conţine numai afirmaţii cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei fondului, fără ca această concluzie să fie fundamentată pe argumente de fapt şi de drept cu referire la criticile formulate prin motivele de apel.
4. Dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. obligă instanţa de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de prima instanţă.
Cu alte cuvinte, caracterul devolutiv al apelului consacrat de art. 295 C. proc. civ. trebuie să se reflecte şi în considerentele hotărârii, chiar şi în ipoteza menţinerii hotărârii fondului, iar nerespectarea acestor cerinţe impune aplicarea sancţiunii casării hotărârii, care în absenţa acestor elemente concrete nu poate fi supusă controlului pe fondul soluţiei adoptate.
5. Argumentul instanţei de apel în sensul că sumele la care pârâta a fost obligată sunt concrete deoarece au fost verificate, pe aspectul modului de calcul, de expertiza contabilă dispusă în apel, este insuficient, deoarece contestările pârâtei au vizat în primul rând aspecte ce ţin de interpretarea clauzelor contractului, de natura obligaţiilor asumate şi de efectele convenţiilor de reeşalonare a scadenţei obligaţiilor asumate, aspecte care nu intră în sfera atribuţiilor expertului ci constituie chestiuni de judecată, esenţiale în soluţionarea cauzei.
În sfârşit, aprecierea instanţei potrivit căreia acordul exprimat de pârâtă cu privire la majorarea onorariului de expert reprezintă o dovadă a recunoaşterii sumelor datorate, este lipsită de orice fundament logico-juridic, fiind de natura evidenţei că nu se poate pune semnul egalităţii între obligaţia legală de a plăti costul expertizei de către partea care o solicită şi achiesarea la concluziile expertizei .
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E.P.C.O.D.D. împotriva deciziei nr. 252 din 30 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 949/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 956/2009. Comercial → |
|---|
