ICCJ. Decizia nr. 1003/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1003/2010
Dosar nr. 18834/3/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 mai 2008 reclamanta SC R.G. SA Borsec cheamă în judecată pe pârâţii N.F.B., SC A.B.R. SA Bucureşti şi SC A.B.R. SA, sucursala Unirii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractelor de garanţie reală mobiliară din 2008, încheiate de pârâţi şi înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare din 2008, asupra celor 35.909 acţiuni nominative deţinute de pârâtul N.F.B. la SC R.G. SA (fostă SC R.H. SA), până la concurenţa sumei de 123.116,34 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 13842 din 15 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială respinge ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârâtă, respinge cererea principală formulată de reclamantă ca nefondată şi respinge ca nefondate şi cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii P.N. şi C.O., reţinând că dreptul de preemţiune al acţionarilor reclamantei, înscris în actul constitutiv al acesteia, reprezintă o restricţie în transmiterea acţiunilor către terţi, dar că simpla publicare a actului constitutiv nu reprezintă dovada că pârâta a cunoscut existenţa menţionatei restricţii statutare, iar gajul, ca mijloc de garantare a obligaţiei civile a acţionarului pârât N.F.B., face ca acţiunile sale să fi fost afectate despăgubirilor pe care pârâta le are de încasat de la pârâtul menţionat, răspunderea acestuia pentru nerespectarea cu rea credinţă a actului constitutiv al reclamantei neputând lovi de nulitate contractele de garanţie legal înscrise la A.E.G.R.M.
Apelul declarat de reclamantă şi de intervenienţi împotriva sentinţei primei instanţe este respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 174 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, care reţine, în acest sens, că dreptul de preemţiune în cazul vânzării acţiunilor, prevăzut de actul constitutiv al reclamantei apelante, nu are legătură cu constituirea de garanţii reale mobiliare asupra respectivelor acţiuni, acesta fiind o condiţionare a vânzării sau cesionării şi nu o interdicţie pentru constituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor, restricţia neputând fi extinsă la situaţii neavute în vedere expres de părţile actului constitutiv, dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din actul constitutiv neinterzicând, de altfel, constituirea de către acţionari a garanţiilor reale mobiliare asupra acţiunilor lor, o eventuală executare silită neaducând – prin ea însăşi – atingere dreptului de preemţiune al celorlalţi acţionari, iar art. 12 din acelaşi act interzicând doar gajarea acţiunilor de către societatea emitentă fără acordul A.G.E.A. Mai reţine instanţa de apel că intimata-pârâtă, care nu este parte în actul constitutiv al reclamantei-apelante şi care, deci, nu-i creează obligaţii acesteia, nu era ţinută să-l cunoască, iar publicarea respectivului act nu face dovada că pârâta avea cunoştinţă de conţinutul său, precum şi că reaua credinţă a acţionarului intimat pârât nu loveşte de nulitate contractele de garanţie, cum nici încheierea unei cesiuni a acţiunilor cu încălcarea dreptului de preemţiune nu dă dreptul părţii lezate de a intenta acţiune în nulitatea cesiunii decât dacă se dovedeşte complicitatea la fraudă a terţului achizitor. Reţine, de asemenea, instanţa de apel că înregistrarea garanţiei la A.E.G.R.M. nu este condiţionată de prealabila înregistrare a gajului în registrul acţionarilor societăţii emitente, care are doar rolul de a asigura opozabilitatea şi valabilitatea garanţiei, precum şi că o cesiune a drepturilor de creanţă derivând din calitatea de acţionar nu reprezintă un gaj asupra acţiunilor, neafectând dreptul de proprietate al intimatului pârât asupra acestora şi, deci, nefiind susceptibilă de a fi calificată ca o încălcare a dreptului de preemţiune al acţionarilor.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta şi intervenienţii în interes propriu declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului lor, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii şi a cererilor de intervenţie principală şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de garanţie mobiliară din litigiu, încheiate de pârâţi, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursului lor recurenţii, reluând aserţiunile din apel, critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Actul constitutiv al recurentei reclamante, încălcate prin încheierea de către intimaţii pârâţi, între ei, a contractelor de garanţie reală mobiliară care pot avea ca efect vânzarea sau cesionarea acţiunilor gajate în ipoteza executării garanţiei respective de către intimata garantată, contracte care, de altfel, indisponibilizează acţiunile gajate, instanţa făcând şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, ca şi a dispoziţiilor art. 991 alin. (2) şi (3) din Lege, fiind ignorat, în stabilirea relei credinţe a intimatului pârât, faptul că prin Ordonanţa Parchetului din 20 martie 2008 s-a instituit un sechestru asigurător asupra acţiunilor acestuia care produsese reclamantei recurente un prejudiciu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă SC A.B.R. SA solicită respingerea recursului ca nefondat
Examinând recursul recurenţilor prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, Decizia recurată fiind pronunţată cu corecta aplicare a dispoziţiilor de lege invocate de recurenţi, ca şi a prevederilor actului constitutiv al reclamantei recurente.
Se constată, în acest sens, că nu este fondată critica recurenţilor vizând greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 8 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 care nu sunt incidente în cauză întrucât se referă la ipoteza în care în societatea emitentă sunt mai multe categorii de acţiuni, ceea ce nu rezultă cu privire la societatea recurentă.
Nu sunt fondate – şi urmează a fi respinse –, nici criticile referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 991 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, care, aşa cum judicios a stabilit şi instanţa de apel, nu condiţionează înregistrarea garanţiei reale mobiliare asupra acţiunilor – permisă oricărui acţionar potrivit art. 991 alin. (1) din Lege – la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare de prealabila înregistrare în registrul acţionarilor, aceasta din urmă fiind de natură doar să ofere creditorului garantat un plus de protecţie, fără ca ea să condiţioneze în vreun mod valabilitatea constituirii respectivei garanţii şi nici opozabilitatea acesteia faţă de terţi, realizată prin înregistrarea în A.E.G.R.M.
Se reţine, deasemenea, că în mod corect a stabilit instanţa de apel că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 12 din Actul constitutiv al recurentei reclamante, care condiţionează aprobarea A.G.E.A., la propunerea – în acest sens – a Consiliului de Administraţie, numai gajarea acţiunilor de către societate şi nu gajarea lor de către acţionarul proprietar, criticile formulate de recurenţi în acest sens nefiind fondate.
Tot astfel, se constată că şi prevederile art. 10 şi art. 11 din actul constitutiv au fost corect interpretate de instanţa de apel care a reţinut judicios că prin cele două contracte de garanţii reale mobiliare dintre intimaţii-pârâţi nu s-au încălcat drepturile celorlalţi acţionari şi nici ale societăţii emitente. Mai mult, chiar în art. 10.5 din Actul constitutiv se menţionează că un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asupra părţii din beneficiul societăţii ce i se va repartiza sub formă de dividende de către A.G.A., sau asupra cotei părţi cuvenite acestuia la lichidarea societăţii, astfel că în mod judicios instanţa de apel a apreciat că nu este afectat dreptul de preemţiune al acţionarilor prin contractul de garanţie din 2008 având ca obiect cesiunea drepturilor de creanţă – încasare derivând din calitatea de acţionar a pârâtului-intimat, prezente şi viitoare, inclusiv dreptul la dividende, criticile formulate în acest sens de către recurenţi urmând a fi respinse.
În sfârşit, se constată că în mod judicios a stabilit instanţa că nu este afectat dreptul de preemţiune al acţionarilor nici prin încheierea contractului din 2008 prin care acţionarul pârât intimat a constituit o garanţie reală mobiliară în favoarea pârâtei intimate asupra acţiunilor sale nominative dematerializate, pe de o parte – pentru că o astfel de garanţie se poate constitui în lumina dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte –, pentru că gajarea acţiunilor nu reprezintă un transfer al respectivelor acţiuni, nefiind nici o vânzare cumpărare sub condiţie suspensivă a acţiunilor în cauză, nici un antecontract de vânzare-cumpărare a lor şi nicio cesiune a acestora, spre a se putea invoca încălcarea dreptului de preemţiune al acţionarilor reglementat de art. 11 din Actul constitutiv al societăţii emitente, recurenţii nefăcând dovada că scopul contractului în litigiu ar fi constat în fraudarea acţionarilor prin încălcarea menţionatului drept de preemţiune şi nici că pârâta intimată a cunoscut conţinutul Actului constitutiv al recurentei, intimata neavând nici obligaţia să se informeze asupra acestuia, dispoziţiile sale putând fi invocate numai în raporturile cu intimatul pârât – acţionar al recurentei, dar a cărui rea credinţă nu este de natură să atragă nulitatea contractului de garanţie menţionat, nefiind relevant pentru cauză nici sechestrul asigurător instituit asupra acţiunilor pârâtului intimat prin Ordonanţa procurorului de pe lângă Judecătoria sector 6 Bucureşti din 20 martie 2008, întrucât acesta a fost instituit ulterior datei de 19 februarie 2008, data încheierii contractului din 2008 dintre pârâţii intimaţi privind gajarea aceloraşi acţiuni.
Astfel fiind, Decizia recurată constatându-se a fi legală şi temeinică şi pronunţată cu corecta aplicare a legii şi a prevederilor Actului constitutiv al recurentei reclamante, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul recurenţilor împotriva menţionatei decizii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.G. SA Borsec şi intervenienţii C.O.şi P.N. împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1035/2010. Comercial → |
|---|
