ICCJ. Decizia nr. 1169/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1169/2010
Dosar nr. 46617/3/2007
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, înregistrată la data de 21 decembrie 2007, reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti – România a chemat în judecată pe pârâta A.S.I. Co cu sediul în Dubai – Emiratele Arabe Unite, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate, în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare, încheiat, la data de 13 februarie 2007, între SC A.R.A. SA, în calitate de reasigurător şi A.S.I. Co Dubai, în calitate de asigurat, din culpa exclusivă a asiguratului, cu cheltuieli de judecată.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 12124, pronunţată la data de 12 noiembrie 2008, a admis excepţia necompetenţei instanţelor române şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a făcut aplicarea art. 157 din Legea nr. 105/1992, reţinând că actul juridic în litigiu este supus legii engleze şi jurisdicţiei engleze, întrucât acesta s-a încheiat în forma MAR 91, ce reprezintă o poliţă de asigurare ale cărei detalii sunt stabilite de clauze standard, „Institute Clauses", care sunt, de asemenea, supuse legii şi jurisdicţiei engleze, iar părţile nu au stabilit în contractul de reasigurare legea aplicabilă, situaţie în care întreg contractul este guvernat de legea engleză, în temeiul formei MAR 91 în care a fost încheiat, şi intră sub jurisdicţia exclusivă a instanţelor engleze.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 189, pronunţată la data de 14 aprilie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, în principal, că în oferta de reasigurare propusă de intimată prin intermediul mandatarului său, se face trimitere expresă la formularul MAR 91, al I.L.U., apreciind că nu pot fi reţinute susţinerile apelantei referitoare la faptul că poliţa nu s-ar fi putut încheia în forma MAR 91, lipsind semnătura Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra de la care emană, având în vedere că instanţa nu a fost învestită cu o cerere privind valabilitatea, ori legalitatea încheierii contractului de reasigurare, care nu putea fi încheiat într-o altă formă decât MAR 91, atât timp cât condiţiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, precum şi prin alte clauze Institute Clauses, care prevăd, expres, că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speţă formularul MAR 91, ambele formulare, atât cel emis de Institutul Asigurătorilor Maritimi din Londra, cât şi cel emis de L., prevăzând, în mod expres, în cuprinsul lor că sunt supuse legii şi jurisdicţiei engleze, iar, în speţă, părţile nu au optat pentru alegerea unei alte instanţe ori jurisdicţii competente să soluţioneze eventualele litigii între acestea, respectiv pentru instanţele româneşti, considerând că tribunalul a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a arătat, că Decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii prin trimiterea expresă la formularul MAR 91, care atrage obligatoriu jurisdicţia instanţelor englezeşti, instanţa bazându-se pe practica maritimă englezească şi pe dreptul englez, îngrădindu-i, prin aceasta, accesul liber la justiţie şi privând-o de dreptul la un proces echitabil, contrar prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, în mod nelegal, instanţa a considerat că prevederile formularului MAR 91, cu referire la jurisdicţie şi lege, sunt aplicabile, automat, şi contractului de reasigurare.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, considerând că instanţa de apel a reţinut, corect, din examinarea înscrisurilor depuse de părţi la dosar, forma MAR 91, în care a fost încheiat contractul de reasigurare dintre Ardaf şi A.S.I. Co, care atrage competenţa exclusivă a instanţelor britanice.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Având în vedere că instanţa de apel şi-a fundamentat hotărârea pe forma contractului de reasigurare încheiat între părţi şi nu pe practica maritimă engleză sau pe dreptul englez, invocate ca „motive contradictorii şi străine de natura pricinii", nu se poate reţine incidenţa precitatului motiv de recurs.
Cum între părţi s-a încheiat un contract de reasigurare facultativă în forma MAR 91, la care se face, expres, referire în oferta de reasigurare propusă de brokerul Z.S. în numele A.S.I. Co; cum singurul element al poliţei asupra căruia părţile au negociat a fost cota procentuală de 30% cedată şi cum norma de alegere a competenţei, cuprinsă în poliţa MAR 91 a rămas aplicabilă, întrucât părţile nu au prevăzut, în mod expres, o altă jurisdicţie căreia să îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare, se constată că, în raport cu aceste prevederi contractuale, în mod corect, instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond, întemeiată pe dispoziţiile art. 157 din Legea nr. 105/1992, considerente pentru care nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru criticile invocate în susţinerea acestuia.
Este de observat că motivele de recurs întemeiate pe paragraful 1 al art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului pot fi încadrate, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că, prin aplicarea de către instanţă a dispoziţiilor contractuale referitoare la alegerea de către părţi a legii şi jurisdicţiei aplicabile, prin trimiterea la un formular tip, incident în raport de natura contractului încheiat între acestea, respectiv la formularul MAR 91, menţionat în poliţa de reasigurare, nu s-a adus atingere drepturilor invocate de recurentă şi nici jurisprudenţei C.E.D.O. cu privire la acestea, întrucât exercitarea lor presupune o instanţă competentă, se constată că, nici din perspectiva acestor critici, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 nu îşi găseşte aplicarea în speţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 189 din 14 aprilie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1035/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1280/2010. Comercial → |
|---|
