ICCJ. Decizia nr. 1280/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1280/2010
Dosar nr. 26827/3/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 163 din 26 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâţilor M.A.D.R. şi D.A.D.R. Teleorman şi în consecinţă s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 201.409,88 lei cu titlu de alocaţie bugetară. Totodată, pârâta D.A.D.R. Teleorman a fost obligată la plata sumei de 5.200 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a SC D. SRL, SC F.I. SRL şi SC B. SRL, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R., precum şi cererea intervenientelor privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că pârâta D.A.D.R. Teleorman a avizat cererile intervenientelor şi a aprobat valoarea alocaţiei, obligându-se să efectueze plata la momentul alimentării contului, ceea ce a permis intervenientelor şi reclamantei să urmeze procedura prevăzută de HG nr. 801/2003, respectiv intervenientele să achite avansul de 50 % din valoarea investiţiilor, iar reclamanta să livreze o marfă al cărei preţ integral nu i-a fost plătit.
Au fost înlăturate apărările conform cărora reclamanta şi intervenientele şi-au asumat riscul neîncasării alocaţiei de 50 % din valoarea instalaţiilor, deoarece alocaţiile urmau a se vira în limita sumelor bugetare alocate, pe considerentul că HG României nr. 801/2003 nu impune asemenea condiţii, sumele urmând a fi avute în vedere de direcţia de agricultură la momentul avizării cererilor.
În privinţa intervenientelor s-a reţinut că, deşi ele sunt beneficiarele alocaţiei bugetare, încasarea efectivă a acesteia se face de către furnizorul instalaţiilor, în speţă reclamanta, ele neputând pretinde plata alocaţiei.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., tribunalul a apreciat că este nefondată, faţă de dispoziţiile pct. 6 alin. (1) din Anexa la HG României nr. 801/2003, potrivit cărora alocaţia se acordă de către minister, prin direcţiile pentru agricultură.
Reţinând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi culpa procesuală a pârâtei D.A.D.R. Teleorman pentru neplata alocaţiei bugetare, tribunalul a apreciat că se impune obligarea acesteia către reclamantă, la plata sumei de 5.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, corespunzător câtimii pretenţiilor precizate la data de 19 mai 2008.
Urmare a respingerii cererii de chemare în judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că se impune respingerea cererilor intervenientelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, în şedinţa publică din data de 25 februarie 2007, intervenientele au fost de acord cu cererea de chemare în judecată conform cu art. 57 – art. 58 C. proc. civ.
Apelurile declarate de pârâte împotriva acestei sentinţe au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia comercială nr. 59 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cauza are o natură comercială, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 8 şi 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocate de apelantul M.A.D.R., astfel că prima instanţă a respins corect excepţia necompetenţei materiale.
Criticile vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC S. SRL sunt nefondate deoarece calitatea procesuală activă a reclamantei corespunde cu aceea de titular al dreptului ce rezultă din conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, fiind societatea producătoare şi furnizoare a utilajelor agricole către interveniente.
Pe fond, Curtea a reţinut că reclamanta şi intervenientele au respectat procedura reglementată de HG nr. 801/2003 şi au obţinut aprobarea D.A.D.R. Teleorman pentru acordarea alocaţiei. De asemenea, legea nu condiţionează plata alocaţiei în funcţie de limita subvenţiilor alocate şi, oricum, suma corespunzătoare a fost alocată prin includerea ei în bugetul ministerului de resort.
Împotriva deciziei pârâtele au declarat recurs.
Recurenta D.A.D.R. Teleorman a invocat următoarele în motivele de recurs:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost greşit soluţionată în raport de prevederile art. 3 din HG României nr. 801/2003, reclamanta neavând calitatea de beneficiar al alocaţiei, nefiind deci, titular al dreptului pretins, iar între reclamantă şi pârâte nu există un raport juridic direct, pct. 7 din HG României nr. 801/2003 stabilind doar modalitatea de decontare.
Pe fond se invocă lipsa coroborării reglementărilor HG României nr. 801/2003, prin ignorarea pct. 2 care prevede că sursa alocaţiei este bugetul de stat care, pentru anul 2003 a stabilit un plafon limitat, la nivel de ţară, astfel încât direcţia aprobă valoarea alocaţiei în funcţie de suma alocată de ordonatorul principal de credite, contrar celor stabilite prin decizie şi sentinţă.
Recurentul M.A.D.R. Teleorman (actualmente M.A.P.D.R.D.R.) şi-a întemeiat cererea de recurs pe art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., aducând următoarele critici:
Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe şi cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, deoarece a ignorat dispoziţiile speciale care reglementează soluţionarea litigiilor în care una din părţi, în speţă pârâtele, nu are calitatea de comerciant şi nici nu face fapte de comerţ şi dispoziţiile HG nr. 801/2003, D.A.D.R., cât şi M.A.P.D.R. au fost investite de legiuitor să pună în executare şi să execute în concret o lege care, în cauză, o reprezintă HG nr. 801/2003, iar sumele solicitate provin şi se acordă din bugetul de stat.
Aşadar, competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ.
Se susţine că beneficiarii alocaţiei au calitatea de titular al dreptului subiectiv, astfel cum sunt definiţi la pct. 3 din anexă.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, în calitate de furnizor, legiuitorul, prin virarea sumelor de bani direct în contul acesteia (pct. 7 Anexa la HG 801/2003) nu i-a atribuit calitatea de beneficiar, ci a simplificat procedura decontării sumelor pentru asigurarea celerităţii operaţiunilor financiare şi comerciale, prevăzând posibilitatea ca sumele să intre direct în contul acestora.
Din coroborarea dispoziţiilor pct. 3 din HG nr. 801/2003 care definesc calitatea de „beneficiar" cu dispoziţiile pct. 6/2 din acelaşi act reiese fără echivoc ca statul acordă alocaţia beneficiarilor şi nu furnizorilor de utilaje, cum eronat au reţinut ambele instanţe.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.P.D.R., instanţa de apel motivează Decizia pronunţată prin aceea că potrivit pct. 6 şi 7 din HGR. nr. 801/2003 alocaţia se acordă de M.A.P.D.R., însă nu distinge dacă această obligaţie vizează acordarea alocaţiei în contul D.A.D.R. judeţene ori în contul furnizorilor. Cum actul normativ prevede că acordarea se face în contul D.A.D.R. judeţene, fapt care dovedeşte lipsa identităţii dintre cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii şi cel pretins obligat, se solicită a se constata că simpla invocare a bugetului de unde se alocă banii nu este suficientă pentru a justifica soluţia pronunţată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se susţine că Decizia apelată este dată cu ignorarea dispoziţiilor legale în materie, instanţa depăşindu-şi rolul prin acordarea sumelor în condiţiile în care fondul alocat de stat a fost epuizat.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel aveau obligaţia, în considerarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., să constate că reclamanta îşi invocă propria turpitudine.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 octombrie 2009 intimata SC D. SRL a solicitat respingerea recursului D.A.D.R.
În apărare arată că reclamanta are calitate procesuală, fiind titulara dreptului ce formează conţinutul raportului juridic de drept material supus judecăţii, fiind singura care pretinde că i-a fost încălcat un drept, acela de a încasa jumătate din preţul utilajelor livrate intimatei.
De asemenea, pe fond, s-a făcut dovada că documentaţia întocmită pentru primirea alocaţiei bugetare de 50 % din preţul instalaţiilor de irigat, conform HGR. nr. 801/2003 a fost aprobată de D.A.D.R., care i-a comunicat reclamantei acest fapt, în calitate de furnizoare – producătoare, cu adresa nr. 6 din 21 iulie 2003.
Aprobarea a produs şi alte consecinţe în planul raporturilor dintre reclamantă şi interveniente, fiind încheiate contractele de furnizare, emise facturile de livrare şi achitat jumătate din preţ.
Mai arată că nu se poate reţine contractarea instalaţiilor pe riscul său, fiindcă, fără acea aprobare din partea D.A.D.R. intimata nu ar fi contractat, nu achita jumătate din preţ, iar din răspunsul M.A.D.R. avea competenţa verificării documentaţiei depuse de producătorii agricoli şi a aprobării valorii alocaţiei cuvenite acestora precum şi obligaţia efectuării plăţilor în contul furnizorilor, iar aprobarea dată de către D.A.D.R. Teleorman documentaţiilor verificate, nu putea fi anulată ulterior de către aceasta.
Prin întâmpinările înregistrate la 22 octombrie 2009, intimatele SC F.I. SRL şi SC B. SRL au invocat nulitatea recursului pentru nemotivarea sa în drept şi excepţia netimbrării, ulterior, la cuvântul pe fond, în raport de soluţia respingerii acestor excepţii, solicitând respingerea pe fond a recursurilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Temeiul de drept care a generat prezentul litigiu îl constituie HGR. nr. 801/2003 privind aprobarea Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli şi privind sprijinirea producătorilor agricoli şi asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii pentru achiziţionarea de instalaţii de irigat noi, din producţia internă, cu finanţare de la bugetul de stat.
Astfel, în sprijinul dezvoltării procesului investiţional în agricultură privind dotarea cu echipamente moderne pentru distribuirea apei de irigaţii în cadrul exploataţiilor agricole, M.A.P.A.M. acordă producătorilor agricoli şi asociaţiilor utilizatorilor de apă, denumiţi beneficiari, o alocaţie echivalentă cu 50 % din preţul instalaţiilor de irigat (inclusiv TVA) achiziţionate din producţia internă.
În speţă, în mod indiscutabil, calitatea de beneficiari o au societăţile comerciale interveniente, care, în baza acestui program au achiziţionat de la societatea reclamantă utilajele specifice, achitând 50 % din contravaloarea lor, urmând ca pentru diferenţă să beneficieze de alocaţia stipulată în HGR. nr. 801/2003.
În consecinţă, beneficiarii au urmat procedura instituită de lege, prin depunerea cererilor la D.A.D.R. în scopul aprobării alocaţiei, însoţite de actele doveditoare privind încadrarea în categoriile prevăzute la pct. 3 şi îndeplinirea condiţiilor menţionate la pct. 4.
Solicitările beneficiarilor au primit aprobare din partea D.A.D.R. care ulterior, a refuzat plata alocaţiei invocând inexistenţa sumelor aferente, alocate de la bugetul de stat potrivit pct. 2 din anexă.
Ca modalitate de decontare, la pct. 7 lit. d) din anexă se arată că plata alocaţiei de 50 % se efectuează de către direcţie în contul furnizorului, în speţă, al reclamantei.
Contrar celor susţinute în recursurile promovate, reclamanta are calitatea procesuală de a promova acţiunea şi are interes legitim şi actual în vederea creditării contului său cu diferenţa de preţ al utilajelor vândute şi predate spre folosinţă, fiind creditorul obligaţiei de plată a preţului.
Prin modalitatea de decontare stabilită la pct. 7 lit. d), D.A.D.R. efectuează plăţile în contul furnizorului, astfel că în litigiile având ca obiect naşterea, modificarea ori stingerea raportului obligaţional de plată de creditare a contului producătorului instalaţiilor, şi totodată furnizor, acesta are calitate procesuală, activă sau pasivă, după caz.
Bunăoară, în ipoteza unei duble creditări, a unei creditări cu o altă sumă, mai mare, spre exemplu, recuperarea sumelor plătite în plus de către direcţii s-ar realiza în contradictoriu cu furnizorul, în calitate de titular al contului, iar nu cu beneficiarii alocaţiei.
Aceasta nu exclude însă calitatea procesual activă a beneficiarilor de a solicita printr-o acţiune obligarea la virarea sumei în contul furnizorului, dar, această posibilitate nu poate fi exclusă în privinţa lui, câtă vreme, prin lege, în raportul obligaţional complex prevăzut de HGR. nr. 801/2003, furnizorului îi este conferită calitatea de creditor al obligaţiei de plată.
Natura litigiului izvorât din acest temei legal este una comercială, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, întrucât nu se atacă un act administrativ şi nici nu este vorba despre un contract administrativ ori asimilat acestuia, în accepţiunea Legii nr. 554/2004.
Astfel, conform art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, precum şi alte categorii prevăzute prin legi speciale.
Natura alocaţiei având ca sursă bugetul de stat nu este suficientă pentru calificarea acţiunii ca fiind supusă legii contenciosului administrativ, între părţi nefiind încheiat nici un contract administrativ sau de altă natură.
Calitatea de comerciant a reclamantei incumbă raportului juridic constând în obligaţia de a da, natura juridică comercială, prin prisma dispoziţiilor art. 56 C. com.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., de asemenea, soluţionarea acesteia în sensul respingerii a fost corectă, faţă de conţinutul reglementării de la punctul 6 alin. (1) din anexa la HG nr. 801/2003, conform căruia: „Alocaţia de 50 % din preţul instalaţiilor de irigat (inclusiv TVA) se acordă de M.A.P.A.M. prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti".
Prin urmare obligarea direcţiei la efectuarea plăţii alocaţiei, prin hotărâre judecătorească executorie este lipsită de finalitate dacă obligaţia corespunzătoare nu este instituită şi în sarcina ordonatorului de credite, în condiţiile în care acesta nu efectuează în mod voluntar virarea alocaţiei.
Cu alte cuvinte, titlul executoriu trebuie să-i fie opozabil celui care deţine bugetul ce constituie sursa de plată şi care se regăseşte la titlul „Transferuri", subcapitolul 40, art. 53 „Sprijinirea producătorilor agricoli", conform pct. 2 lit. a) din anexă.
În ceea ce priveşte motivul invocat ca refuz la plata alocaţiei, depăşirea plafonului alocat de la bugetul de stat, se va reţine că legea nu prevede o asemenea condiţionare, odată ce acordarea alocaţiei s-a aprobat, fiind de presupus că aprobarea a avut în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege de către beneficiari, în deplină cunoştinţă de cauză asupra faptului că angajamentul efectuării unei plăţi presupune şi existenţa surselor, cu atât mai mult, cu cât, obţinerea aprobării a generat naşterea altor raporturi obligaţionale între furnizor şi beneficiari, cu caracter patrimonial.
Nefiind fondată niciuna dintre criticile pe care recurentele le-au adus deciziei pronunţate în apel, în baza considerentelor mai sus reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile.
Potrivit art. 277 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurentele vor fi obligate în solidar să-i achite intimatei SC B. SRL suma de 600 lei cheltuieli de judecată, ocazionate cu plata onorariului avocaţial, potrivit chitanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta D.A.D.R. şi de pârâtul M.A.D.R. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 59 din 3 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Obligă recurentele, în solidar, la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL MĂGURA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1335/2010. Comercial → |
|---|
