ICCJ. Decizia nr. 1013/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1013/2010
Dosar nr. 29/3/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5109 din 30 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dată în urma declinării competenţei dispuse prin sentinţa civilă nr. 8189 din 7 noiembrie 2008 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea promovată de M.D.L.P.L. prin care solicitase obligarea pârâtei SC D.G. SRL, în prezent SC F. SRL Voluntari, judeţul Ilfov, la plata sumei de 34.582,50 euro (124.846,28 lei) reprezentând avansul achitat pentru implementarea proiectului, în conformitate cu prevederile contractului de grant, precum şi la plata sumelor de 34,58 euro (124,84 lei) cu titlu de comision bancar şi 1.599,75 euro cu titlu de dobânzi de întârziere, calculate până la 29 februarie 2008 şi în continuare până la achitarea debitului.
În esenţă instanţa a reţinut că prin art. 12 din contractul de grant încheiat între antecesorul reclamantului M.I.E. şi SC D.G. SRL nu s-a inserat un pact comisoriu de gradul IV, cum a susţinut reclamantul, aşa încât faptul că SC D.G. SRL a fuzionat prin absorbţie cu SC G.L. SRL la 15 ianuarie 2007, urmare hotărârii asociaţilor din 20 decembrie 2006 – fapt adus la cunoştinţa autorităţii contractante la 16 martie 2007 – nu echivalează cu schimbarea personalităţii juridice aşa încât să fie întrunite cerinţele art. 12 pct. 2 lit. e) şi art. 9 din contract pentru a putea rezilia unilateral contractul de către autoritatea contractantă.
În consecinţă acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 536 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că prin clauzele contractului de grant şi ale condiţiilor generale la acest contract părţile au stipulat condiţiile de modificare a contractului – conform art. 9, prin act adiţional scris, cu anunţarea în prealabil, cu o lună înainte, a autorităţii contractante – dar şi excepţia de la regula convenită, respectiv, când prin acea modificare nu este afectat scopul principal al proiectului.
Or, în speţă, fuziunea beneficiarului fondurilor nerambursabile pentru implementarea proiectului, cu o altă societate, care ulterior şi-a schimbat denumirea, cu anunţarea autorităţii contractante după îndeplinirea formalităţilor la O.R.C., s-a apreciat că nu afectează scopul principal al proiectului, mai ales că această nouă societate şi-a manifestat – cu ocazia concilierii – disponibilitatea de a încheia un act adiţional cu autoritatea contractantă şi că regula interpretării contractului este în sensul de a produce efecte şi nu de a-l desfiinţa.
Nereţinând culpa pârâtei în neîncheierea actului adiţional înainte de modificările survenite în personalitatea sa juridică şi în denumire, instanţa de apel a apreciat că nu se impune rezilierea contractului de grant, nefiind întrunite cerinţele art. 12.2 lit. e) din Condiţiile generale, cele convenite de părţi în această clauză neavând forţa unui pact comisoriu de gradul IV, cum a susţinut reclamantul, soluţia de fond fiind menţinută şi sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, devenit între timp M.D.R.T., solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică interpretarea celor stipulate de părţi în art. 12.2 lit. e) din Condiţiile generale ale contractului de grant, clauză ce are forţa unui pact comisoriu de gradul IV deoarece s-a prevăzut că autoritatea contractantă poate rezilia contractul „fără preaviz şi fără să plătească compensaţii de orice fel atunci când beneficiarul îşi schimbă personalitatea juridică, cu excepţia cazurilor în care se încheie un act adiţional în acest sens".
De asemenea, soluţia din apel se întemeiază pe o aplicare greşită a art. 9 din aceleaşi Condiţii generale, reţinând că nu există nici o culpă a beneficiarului, deşi nu se arată unde ar fi existat acceptul autorităţii contractante, inexistent de altfel.
În final, recurentul apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel contractului de grant este greşită întrucât finanţarea unor beneficiari pentru realizarea unor proiecte din fonduri europene nerambursabile este acordată în condiţii stricte, după analizarea îndeplinirii unor criterii de selecţie, pentru zone bine determinate, aşa încât, transmiterea de la un beneficiar la altul a respectivului proiect trebuie să se facă doar în condiţiile încheierii unui act adiţional prealabil, condiţie nerespectată în cazul de faţă.
Prin întâmpinarea depusă astăzi la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că din moment ce părţile nu au stipulat expres în art. 12.2 lit. e) că respectivul contract se desfiinţează de drept, cele convenite nu au forţa unui pact comisoriu de gradul IV şi în plus, rezilierea îşi produce efecte doar pentru viitor, aşa încât ea nu poate fi obligată să restituie avansul încasat şi – nu în ultimul rând – contractul era şi încetat prin ajungere la termen la data la care reclamantul şi-a exprimat intenţia de a rezilia contractul.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că obiectul litigiului de faţă îl formează cererea M.D.L.P.L., devenit M.D.R.T., în calitate de autoritate contractantă, de a-i fi restituite sumele încasate de pârâta SC D.G. SRL, devenită SC F. SRL, în temeiul contractul de grant, cu titlu de avans, comisioane bancare şi dobânzi.
Acest contract, după cum a susţinut chiar recurentul a avut o perioadă de implementare de 12 luni începând din ziua următoare semnării contractului [art. 2 alin. (2) din Condiţiile generale ale contractului] respectiv, începând cu 1 decembrie 2005, adică până la 1 decembrie 2006.
În martie 2007 autoritatea contractantă a demarat procedura rezilierii acestui contract întrucât în ianuarie 2007 fusese înştiinţată de intimata pârâtă că a fuzionat cu SC D.G. SRL motivul rezilierii constituindu-l nerespectarea art. 9.1 din Condiţiile generale ale contractului de grant, respectiv neîncheierea unui act adiţional la contract, cît şi încălcarea art. 12.2 lit. e) din anexa aceloraşi Condiţii.
Deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea şi ulterior criticile formulate în căile de atac pe cele stipulate în art. 12.2 lit. e) din Condiţiile generale la contract referitoare la rezilierea contractului şi a susţinut permanent că cele stipulate în art. 12.2 lit. e) constituie un pact comisoriu de gradul IV, instanţele au interpretat corect forţa acestui pact stabilind că el nu are un asemenea efect.
În condiţiile în care părţile ar fi înţeles ca prin cele convenite în art. 12.2 lit. e) din Condiţii să prevadă un pact comisoriu de gradul IV, ar fi fost exclusă orice punere în întârziere sau orice altă formalitate prealabilă desfiinţării de drept a contractului, or, în speţă, chiar reclamantul a notificat pârâtei intenţia de reziliere a contractului iar din formularea acestei clauze rezultă că rezilierea, în acest caz este doar o facultate pentru Autoritatea contractantă, ceea ce demonstrează că soluţia dată de instanţa de apel sub acest aspect este legală.
Este adevărat că potrivit art. 12.4 din Condiţiile generale Autoritatea contractantă poate solicita rambursarea parţială sau integrală a sumelor deja plătite din finanţarea nerambursabilă în cazul rezilierii contractului din vina beneficiarului aflat în situaţia prevăzută de art. 12.2 lit. e) – considerent faţă de care Curtea nu poate primi apărările intimatei în legătură cu inadmisibilitatea restituirii sumelor deja primite în cazul rezilierii unui contract, rezilierea producând efecte numai pentru viitor – dar acest fapt nu poate fi solicitat de reclamant decât în cazul rezilierii contractului, or, o asemenea cerere nu s-a formulat în faţa instanţelor.
În consecinţă criticile recurentului sunt nefondate sub acest aspect, ca de altfel şi în legătură cu interpretarea celor stipulate în art. 9 alin. (1) referitoare la încheierea unui act adiţional modificator, cu anunţarea autorităţii cu o lună înainte a acestei intenţii.
Din moment ce înseşi părţile au stipulat în art. 9 alin. (2) „excepţia cazurilor bine justificate de beneficiar" a nerespectării termenului şi procedurii de modificare a contractului stipulat în alin. (1) din acelaşi articol, corect instanţa de apel a apreciat că modificarea personalităţii juridice a beneficiarului, supusă unor reglementări speciale şi proceduri de aprobate conform Legii nr. 26/1990, se încadrează în „excepţia" stipulată de părţi de la regula instituită în art. 9.1.
În consecinţă, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, soluţia din apel urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.D.R.T. împotriva deciziei comerciale nr. 536 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1012/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1015/2010. Comercial → |
|---|
