ICCJ. Decizia nr. 1031/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1031/2010
Dosar nr. 1514/100/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.C.A., a chemat în judecată pe pârâţii R.C. IFN, sucursala Baia Mare, şi SC A.S. SRL solicitând anularea contractului de ipotecă din 20 iulie 2007, motivat pe faptul că prin actul a cărui anulare se cere imobilul proprietatea sa a fost adus garanţie prin semnătura mandatarului său G.Ş. care şi-a depăşit împuternicirea.
Judecătoria Baia Mare, prin sentinţa nr. 1222 din 3 martie 2008, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Maramureş în consideraţia art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul astfel sesizat, prin sentinţa civilă nr. 3944 din 12 noiembrie 2008, a admis acţiunea precizată, a dispus anularea contractului de ipotecă şi a obligat pe pârâta R.C. IFN la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că există o deosebire de esenţă între contractul de credit şi contractul de refinanţare, iar garanţia acordată pentru contractul de credit obţinut pentru refinanţare a fost realizată cu încălcarea împuternicirii date mandatarului.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 95 din 4 iunie 2009, a admis apelul pârâtei R.C. IFN, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea.
Curtea de apel a considerat că prin procură autentificată reclamanta a împuternicit pe tatăl său să o reprezinte la bancă, notar sau oriunde va fi nevoie în vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar sau SC A.S. SRL cu proprietatea sa, iar limitele mandatului nu au fost depăşite.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii analizând „generic" contractul de credit de investiţii imobiliare şi creditul de refinanţare a unui alt credit, fără a aprecia limitele exprese ale contractului de mandat, situaţie inadmisibilă în analiza unui act de dispoziţie în cadrul unui mandat special.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel superficial a tratat operaţiunea de refinanţare credit care trebuie identificată în procură specială, nu a înţeles să analizeze mandatul în raport cu prevederile art. 154 alin. (2) C. civ. şi nici destinaţia creditului acordat.
Instanţa de apel şi-a depăşit limitele învestirii analizând motivarea instanţei de fond dincolo de chestiunile legate de definiţia contractului de credit, înţelegând să se rezume la analiza contractului de credit ipotecar ca şi gen din prisma prevederilor legale, sens în care sunt încălcate prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În privinţa creditului şi garantării sale, recurenta susţine că se discută de un prim contract de credit din data de 3 iulie 2006 iar procura era din 25 iulie 2006 precizându-se că împrumutul din 3 iulie e garantat cu contractul din 27 iulie 2006.
În privinţa contractului de garanţie din 19 martie 2007 acesta este dat pentru contractul de credit încheiat în aceeaşi zi dar nu pentru împrumutul persoanei juridice situaţie neanalizată, iar recurenta niciodată nu şi-a dat consimţământul valabil prin intermediul unei procuri.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin procura autentificată la 25 iulie 2006, reclamanta împuterniceşte pe tatăl său, în calitate de mandatar, să o reprezinte la bancă şi oriunde va fi nevoie, în vederea garantării unui credit ipotecar contractat de mandatar sau de SC A.S. SRL cu sediul în Baia Mare, cu imobilul situat la aceeaşi adresă pe care atât societatea comercială cât şi mandatarul o au.
Contractul de credit din 20 iulie 2007 stipulează acordarea unui împrumut în sumă de 233.900 lei pe o perioadă de 12 luni, cu clauza verificării de către creditor a destinaţiei pentru care acesta a fost acordat – refinanţarea creditului la Cooperativa de Credit C. Baia Mare.
Faptul că în procură este menţionată SC A.S. SRL iar în contractul de credit şi de ipotecă a fost înscrisă SC A.S. SRL cu aceleaşi sediu apare cu evidenţă ca fiind o greşeală materială cu atât mai mult cu cât este înscrisă cu datele de identificare ale acesteia. De altfel semnatar al contractului în calitate de garant este chiar mandatarul G.Ş. care potrivit dispoziţiilor din împuternicire putea garanta împrumutul contractat de el sau de societatea comercială ce avea sediul la domiciliul său.
Apărarea potrivit căreia SC A.S. SRL, urma să se înfiinţeze este o construcţie falsă, întrucât la data încheierii împuternicirii societăţii comerciale i s-a menţionat sediul identic cu SC A.S. SRL, iar ulterior nu s-a dovedit înfiinţarea unei asemenea societăţi comerciale. De altfel, societatea comercială este reprezentată chiar de mandatar, care semnează contractul în dublă calitate.
Critica relativă la confuzia în care s-a aflat instanţa de apel în caracterizarea contractului de credit nu este întemeiată, chiar dacă sintagma „generic vorbind" poate naşte interpretări. Inadmisibilitatea evocată de recurentă capătă sub aspect juridic caracterul cererii imorale, prin care contestă împuternicirea dată mandatarului, tatăl său, să garanteze un împrumut cu proprietatea sa, pentru ca ulterior acordării împrumutului, să denunţe legalitatea operaţiunii şi mai mult să considere atrasă răspunderea mandatarului în temeiul art. 1546 alin. (2) C. civ.
Susţinerea acordării unui alt tip de contract decât cel pentru care s-a dat împuternicirea nu este fondată. Contractul poartă denumirea de contract de credit, iar destinaţia acordată acestuia nu schimbă cu nimic natura juridică determinată a operaţiunii efectuate, garantate cu ipotecă.
Diligenţa creditorului de a stabili destinaţia creditului şi de a urmări derularea acesteia nu schimbă caracterul de contract de credit garantat cu ipotecă şi nu poate justifica refuzul restituirii împrumutului acordat.
Contractul de credit în care creditorul a impus garanţii nu schimbă nici natura şi nici caracterele garanţiei şi nici nu înlătură răspunderea pe care mandantul şi-a asumat-o prin împuternicirea dată mandatarului de a garanta creditul ipotecar contractat.
Neîntemeiată este şi susţinerea relativă la data semnării împuternicirii. Ratihabito mandato equiparatur este formal prin care din timpuri imemoriale, se acordau efecte retroactive mandatului, efecte care în această perspectivă nu sunt desuete.
Pe de altă parte, instanţei de apel nu i se poate reproşa devoluţiunea cercetării fondului cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a făcut referire numai la art. 1 din Legea nr. 190/1999, fără a analiza şi prevederile art. 2 din lege precum şi pe cele ale Legii nr. 193/2000 şi Legea nr. 34/2000 în vigoare la data încheierii contractelor, în condiţiile în care evocarea în apel a conţinutului actelor normative impunea analiza acestora.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 95 din 4 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.C.A., împotriva deciziei nr. 95/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1030/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1032/2010. Comercial → |
|---|
