ICCJ. Decizia nr. 1036/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1036/2010
Dosar nr. 4185/120/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Tărtăreşti şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 469.091,32 lei reprezentând penalităţi de întârziere la rambursarea fondurilor de restructurare la care s-a convenit prin actele adiţionale din 7 iulie 1999.
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 1121 din 7 noiembrie 2008, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea reclamantei, considerând că prin sentinţa nr. 1754 din 7 septembrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă şi rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 19 iunie 2007, a fost soluţionată cauza privind rambursarea fondurilor de restructurare şi a penalităţilor de întârziere, executarea hotărârii judecătoreşti fiind o altă măsură procesuală pe care reclamanta nu a utilizat-o.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 30 din 3 martie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că printr-o hotărâre judecătorească anterioară purtată între aceleaşi părţi s-a soluţionat irevocabil atât chestiunea rambursării fondurilor de restructurare cât şi aceea a penalităţilor de întârziere.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele de fond în mod greşit au analizat autoritatea de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 1754/2006 a Tribunalului Dâmboviţa, prin care au fost acordate penalităţi de întârziere calculate la ratele scadente de la 31 decembrie 2000 şi 31 decembrie 2001 până la data de 28 mai 2003, nesocotind precizarea făcută la 31 octombrie 2008 prin care obiectul pricinii a fost delimitat la penalităţile pentru perioada după 29 mai 2003 până la data plăţii integrale a fondurilor de restructurare.
Mai susţine recurenta că nu se puteau aplica dispoziţiile art. 3712 C. proc. civ., întrucât cuantumul penalităţilor a fost determinat de instanţă la suma de 238.564,25 lei sumă ce nu putea face obiectul calculelor organului de executare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru neplata ratelor restante la fondurile de restructurare rambursabile calculate de la data de 29 mai 2003 până la plata integrală a fondurilor de restructurare.
Prin sentinţa nr. 1754 din 7 septembrie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa s-a soluţionat irevocabil chestiunea prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţii izvorând din convenţiile din 1993, din 1994 şi din 1995 şi obligaţia de plată a fondurilor de restructurare rambursabilă, a dobânzilor şi penalităţilor acestora din convenţiile din 1995 şi din 1996.
Instanţele de fond s-au rezumat a analiza elementele autorităţii de lucru judecat, fără a ţine cont şi a preciza în considerentele hotărârilor atacate dacă sentinţa nr. 1754/2006 evocată cu putere de lucru judecat chestiunea penalităţilor de întârziere a fost tranşată până la data de 29 mai 2003 sau şi pentru viitor până la plata integrală a fondurilor de restructurare, iar dacă acestea au fost plătite, data când obligaţia s-a stins.
Această verificare se impunea cu atât mai mult cu cât soluţionarea irevocabilă a sentinţei nr. 1754/2006 a Tribunalului Dâmboviţa a debutat prin sesizarea Curţii de Apel Ploieşti în dosar nr. 6257/2003, iar în considerentele şi dispozitivul hotărârii judecătoreşti citată nu se regăsesc elemente prin care să fie determinată perioada până la care au fost acordate despăgubiri cu titlu de penalităţi de întârziere şi stingerea obligaţiei principale.
Din această perspectivă hotărârile judecătoreşti atacate le este imputabilă o ambiguitate care nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea pricinii.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa Decizia nr. 30 din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti va admite apelul şi desfiinţând sentinţa nr. 1121 din 7 decembrie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 30 din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1921 din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1038/2010. Comercial → |
|---|
